Saga Regulamentului de acces în Peninsula Constanței. Riveranii au făcut propuneri. Magistrații decid soarta documentului! PNL vrea modificarea acestuia în Consiliul Local Municipal

  • PNL Constanța dorește o discuție pe fiecare articol al regulamentului, cel mai probabil aceasta va avea loc miercuri
  • Au fost primite propuneri și observații atât din partea agenților economici, cât din partea unor instituții de învățâmânt, persoane fizice sau parohii lăcașurilor de cult din zonă, toate acestea au fost centralizate și urmează să ia forma unor amendamente, care să modififice Regulamentul de acces în zonă
  • După întâlnirea cu riveranii, liberalii vor discuta propunerile și cu consilierii locali de la USR PLUS iar ulterior, acestea vor fi depuse la secretariatul Consiliului Local Municipal
  • Regulamentul de acces în Peninsulă se aplică începând de astăzi
  • Și tot astăzi, magistrații de la Tribunalul Constanța, se vor pronunța în dosarul care are ca obiect suspendarea acestuia
 

 
Săptămâna trecută, locuitorii din Peninsulă au strâns peste 1600 de semnături de susținere pentru modificarea Regulamentului de acces.
 
Semnăturile au fost însoțite și sintetiza propunerilor și observațiilor din discuțiile referitoare la Regulamentul de acces în Zona Peninsulară, adoptat prin HCL 294/2021 au ajuns atât la primărie cât și pe adresele de e-mail ale partidele politice cu reprezentare în administrația publică locală.
 
Acțiunea vine după ce, initial, locuitorii din zona istorică s-au întâlnit în Piața Ovidiu să discute pe tema acestui document.
 

Mirela Doicescu, unul dintre avocații care au contestat în instanță noul regulament le-a adus la cunoștință locuitorilor din zona Peninsulară că urmare a acestor demersuri au primit o propunere a consilierilor PNL Constanța și a senatorului Septimiu Bourceanu, președintele organizației municipale a liberalilor de întâlnire cu locuitorii din centrul istoric și cu agenții economici din zonă, pentru a discuta pe marginea modificărilor trimise.
 
PNL Constanța dorește o discuție pe fiecare articol al regulamentului, cel mai probabil aceasta va avea loc miercuri.
 
Consilierul local municipal PNL, Costin Avătafului a precizat pentru ZIUA de Constanța că au fost primite propuneri și observații atât din partea agenților economici, cât din partea unor instituții de învățâmânt, persoane fizice sau parohii lăcașurilor de cult din zonă, toate acestea au fost centralizate și urmează să ia forma unor amendamente, care să modififice Regulamentul de acces în zonă.
 

După întâlnirea cu riveranii, liberalii vor discuta propunerile și cu consilierii locali de la USR PLUS iar ulterior, acestea vor fi depuse la secretariatul Consiliului Local Municipal.

 

Regulamentul se aplică începând de astăzi! Magistrații de la Tribunal, așteptați să se pronunțe!

 
Primăria Constanța a anunțat că reglementarea traficului auto în Zona Peninsulară din Constanța va fi pusă în practică treptat.
 
Astfel, potrivit Regulamentului Peninsula Constanța va fi separată în zone exclusiv pietonale și zone ocazional carosabile.
 
În aceste condiții, accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale se va face exclusiv în baza unui permis, care va intra în vigoare la data de 15 noiembrie 2021.
 
Judecătorii Tribunalului Constanța sunt așteptați să se pronunțe astăzi în dosarul nr. 7946/118/2021 care are ca obiect suspendarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a orașului.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului, aceasta va putea fi atacată în recurs la Curtea de Apel Constanța.
 
 
Sursa foto: wikimapia.org
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Locuitorii din Peninsulă au strâns peste semnături de susținere pentru modificarea Regulamentului de acces în centrul istoric al Constanței

Chițac spune NU amânării implementării regulamentului zonei Peninsulare - „Nu o poate dispune decât instanța sau Consiliul Local!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 568

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 640

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 356

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 1971

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 723

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 600

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 703

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 706

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 782

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 761

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2682

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1248

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1626

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 856