Sărbătoare cu fapte bune la Cumpăna În ajun de Sfânta Parascheva, patru micuţi au primit Taina Botezului



Comuna Cumpăna îmbracă, de câteva zile, haine de sărbătoare. Locuitorii, alături de cei din administraţie publică locală, se pregătesc pentru a o cinsti aşa cum se cuvine pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sărbătoarea este una specială pentru cei din Cumpăna, care, astăzi, celebrează şi hramul uneia dintre parohiile din localitate.


Devenită deja o frumoasă tradiţie, la ceas de sfântă sărbătoare, patru suflete au primit, ieri, Taina Botezului. Creştinarea copiilor din centrele de plasament şi a celor aflaţi în grija asistenţilor maternali este un obicei mai vechi şi de admirat pe care administraţia locală, în frunte cu primarul economist Mariana Gâju, l-a instituit de câţiva ani în comună. Astfel, aproximativ 300 de copii au fost creştinaţi de-a lungul timpului, la cele două biserici din localitate, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfânta Parascheva“. Consiliul Local şi Primăria Cumpăna, reprezentate de primarul economist Mariana Gâju, au decis ca, şi în ajunul praznicului Sfintei Cuvioasa Parascheva, patru copilaşi să fie botezaţi. Evenimentul a fost organizat, ca de fiecare dată, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. „Mulţumim bunului Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfintei Cuvioase Parascheva, care este ocrotitoarea comunei, că ne ţin sănătoşi şi ne ajută în tot ce facem. Ca de fiecare dată, am găsit naşi cu sufletul mare, care îşi vor pune amprenta pe soarta acestor copilaşi“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Ţinuţi în braţe de ÎPS Teodosie



Sfânta Taină a Botezului celor patru copii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de care s-a aflat un sobor de preoţi. „De obicei, botezurile sociale au loc chiar în ziua praznicului, dar mâine (n.r. astăzi), Înaltpreasfinţia Sa participă la sfânta liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, alături de alţi membri ai Sfântului Sinod al BOR“, au declarat reprezentanţi ai Primăriei comunei Cumpăna.
„Slăvind viaţa, Îl slăvim pe Dumnezeu. Botezul acestor copii este o orânduire care simbolizează renunţarea la viaţa de păcat. Micuţii care se botează încep o viaţă nouă, trăită în Hristos, cu valori noi, aspiraţii noi, perspective noi. Creştinarea înseamnă curăţirea de păcat prin sângele lui Hristos, intrarea în legământul harului, în marea familie a lui Dumnezeu. Cel botezat devine în mod public un copil al lui Dumnezeu, fiind primit în marea familie cerească. Numele lui este înscris în cartea vieţii. În concluzie, prin aceste botezuri săvârşim o mărturisire de credinţă publică, în faţa bisericii şi a întregului univers, prin care omul declară că renunţă la viaţa de păcat, dorind să înceapă o viaţă nouă“, a declarat primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju, care a precizat că astfel de activităţi vor rămâne constante la Cumpăna.
Sărbătoarea continuă şi astăzi, când, începând cu ora 8.00, locuitorii comunei Cumpăna participă la sfânta liturghie prilejuită de hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva“, urmată de o agapă frăţească la care vor fi prezente 1.000 de persoane invitate la acest periplu duhovnicesc.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiţie de 15 ani Doi copii aflaţi în asistenţă maternală, creştinaţi la Cumpăna (galerie foto)

30 Dec 2019 2671

Tradiţie de 15 ani Copii aflaţi în asistenţă maternală, creştinaţi la Cumpăna în ajunul Sfintei Parascheva (galerie foto)

15 Oct 2019 1627

Şapte copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi creştinaţi la Cumpăna, de Sfânta Cuvioasă Parascheva

12 Oct 2019 1856

Faptă creştină de Adormirea Maicii Domnului Patru copii aflaţi în asistenţă maternală, botezaţi la Cumpăna

15 Aug 2019 2151

Continuă tradiţia Patru copii aflaţi în asistenţă maternală au fost botezaţi la Cumpăna (galerie foto)

21 Apr 2019 1943

Botez social Patru copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi creştinaţi la Cumpăna, de Florii

18 Apr 2019 2277

Momente emoţionante la Cumpăna! Trei băieţei şi o fetiţă din centre de asistenţă maternală au primit Taina Sfântului Botez (galerie foto)

15 Oct 2018 2159

Cinci copii, aflaţi în grija unor asistenţi maternali, creştinaţi la Cumpăna

17 Aug 2018 2160

În sfânta zi a Floriilor Şapte copii aflaţi în asistenţă maternală, botezaţi la Cumpăna (galerie foto)

02 Apr 2018 2291

Faptă creştină în ajunul prăznuirii Sfintei Parascheva Cinci copii aflaţi în asistenţă maternală, botezaţi la Cumpăna (galerie foto+video)

14 Oct 2017 3688

Doi copii, creştinaţi de Sfânta Maria la Cumpăna

06 Sep 2017 2131

La iniţiativa Primăriei Cumpăna Doi micuţi aflaţi în asistenţă maternală au primit Taina Botezului (galerie foto)

10 Apr 2017 2365

Faptă creştină la Cumpăna Doi copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi botezați

07 Apr 2017 2574

Patru copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi botezați la Cumpăna

22 Dec 2016 2701

La Cumpăna În ajun de Sfânta Parascheva trei copii vor primi Taina Botezului

13 Oct 2016 2982