Administratie locala

Sărbătoare mare, azi, la Saraiu O maşină de pompieri, oferită autorităţii publice locale de Clubul Rotary


Ziua de 2 iunie 2018 este foarte importantă pentru comunitatea locală din Saraiu. Primăria şi Consiliul Local Saraiu îi invită pe cei din localitate şi nu numai la Ziua Comunei, pentru a petrece româneşte.
 
Motivul întâlnirii este un dar oferit comunităţii Saraiu de Clubul Rotary „Cetatea Tomis“ Constanţa şi Clubul Rotary Chablays din Elveţia. Este vorba despre o maşină de pompieri, care va intra în dotarea Primăriei Saraiu şi va deservi comunitatea locală. Ceremonia de predare-primire a vehiculului va avea loc azi, 2 iunie, la ora 11.30, la Primăria Saraiu. La manifestare vor fi prezenţi 19 Rotarieni şi pompieri din Elveţia.
 
„Cu mic, cu mare, alături de toţi invitaţii de suflet, vom primi darul Rotarienilor, oferindu-le, cu bucate alese, cu cântece şi voie bună, sărbătoarea noastră: Ziua Comunei, pe care o răpim în acest an zilei de 14 octombrie şi o dăruim lui 2 iunie. Vrem să vadă Rotary şi nu numai că darul lor de suflet a ajuns. Într-un cadru festiv, emoţionant Rotary «Cetatea Tomis» şi Rotary «Chablays» Elveţia, împreună cu o echipă de pompieri elveţieni, ne vor oferi darul lor de suflet, azi, la ora 11.15 în faţa Primăriei“, a transmis primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia.
 
Ulterior, începând cu ora 15.00, toată lumea este invitată la un program artistic inedit, coordonat de Alin Nica. Pe scenă vor evolua Ruxandra Pitulice, Rareş Borlea, Raoul, Doiniţa Fluturu-Carp, Liliana Dima, Carmen Pasăre - MC, Sabina Crăescu, Liviu Marin, Delia Popa. Seara se va încheia cu un grandios foc de artificii.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Străzile din localitatea Dulgheru, comuna Saraiu, asfaltate de Autoprima Serv SRL (document)

04 Jun 2019 537

Gospodăria de apă din comuna Saraiu, modernizată. Contractul a revenit societăţii Utilnavorep SRL (document)

27 May 2019 488

Dispensarul uman din Saraiu a fost reabilitat (document)

13 May 2019 519

Primarul Dorinela Irimia anunţă noi proiecte şi investiţii în comuna Saraiu (galerie foto)

15 Mar 2019 1214

Eveniment dedicat României Locuitorii comunei Saraiu au marcat Marea Unire (galerie foto)

03 Dec 2018 815

Primăria Comunei Saraiu, județul Constanța recrutează. Nu este necesară vechimea

09 Nov 2018 513

Flori, culoare şi zâmbete Ziua Comunei Saraiu, sărbătorită cu mare fast şi oaspeţi de seamă (galerie foto)

04 Jun 2018 1373

1 Decembrie 2015 Mesajul Primăriei Saraiu

01 Dec 2015 841

Hora Unirii la Saraiu

22 Jan 2015 1400

Alocări bugetare cu cântec Formula „inteligentă“, aplicată din 2015 - Primăria Saraiu, 4.000 de lei, Gârliciu, peste un milion (document)

19 Jan 2015 2330

Şcoala veche, reabilitată la Saligny 100.000 de euro, investiţi în viitorul copiilor

02 Oct 2014 1566

Primăria Saraiu anunţă sărbătoare mare

19 Sep 2014 1377

Debutul noului an şcolar, aşteptat cu nerăbdare la Saraiu Primarul Dorinela Irimia - „Începem şcoala împreună“

04 Sep 2014 1842

Primăria Saraiu pregăteşte elevii de şcoală Grădiniţă nouă pentru cei mici şi ghiozdane pline pentru cei mai mari

28 Aug 2014 2092

Biblioteca şi Biblionetul se vor muta în casă nouă Primăria Saraiu pregăteşte o surpriză tuturor pentru Ziua Comunei

24 Jul 2014 1520