Se reconfigurează zona Aleea Lupeni. Primăria Constanța propune exproprieri. Este vizat și terenul vândut de Octav Tour SRL pe care un alt investitor vrea să ridice un P+7! (DOCUMENT+ GALERIE FOTO)

  • Consiliul Local Municipal votează miercuri studiul de prefezabilitate ”Reabilitare urbană a terenurilor situate în zona Aleea Lupeni din municipiul Constanța prin amenajarea de locuri de parcare și spații verzi”
  • Costurile investiției au fost estimate pe două variante de lucru
  • Oportunitatea acestui proiect este dată de faptul că, în momentul de față, există numeroase cereri în așteptare pentru locuri de parcare de reședință, dar și faptul că prin proiectul "Îmbunățirea mobilității municipiului Constanța între gara CFR și stațiunea Mamaia" se renunță la un număr important de locuri de parcare
  • Pentru realizarea proiectului se propune inclusiv exproprierea unor terenuri care aparțin unor entități private
  • De expropriere este vizat și un teren pe care un investitor vrea să dezvolte un proiect imobiliar, care a aparținut inițial SC Octav Tour SRL, respectiv „Construire imobil S+P+5-6-7 etaje - locuinţe colective“
  • Informația ne-a fost oferită chiar de primarul Vergil Chițac, în momentul în care l-am sesizat cu privire la traficul blocat din perimetrul zonei în care se pregătește construcția
  • Proprietarul terenului nu a dorit să facă niciun comentariu legat de viitoare expropriere
 
 
Consiliul Local Constanța trebuie să adopte în ședința din 29 iunie mai multe proiecte printre care și unul care vizează aprobarea documentației tehnico-economice, faza studiu de prefezabilitate ”Reabilitare urbană a terenurilor situate în zona Aleea Lupeni din municipiul Constanța prin amenajarea de locuri de parcare și spații verzi”.
 
Costurile investiției au fost estimate pe două variante de lucru.
 
Prima cu o valoare de 775.000 lei fără TVA, prin care se propune amenajare de locuri de parcare și spații verzi în suprafață de 3.000 mp iar cea de-a doua variantă prevede reabilitarea terenurilor situate în zona Aleea Lupeni din municipiul Constanța prin realizarea de parcare auto supraetajată P+1E, în suprafață desfășurată de aproximativ 2000 mp - conform planului se situatie iar costul de investiție se ridică la este de 8.320,000 lei fără TVA, vezi secțiunea „documente”.
 
Potrivit inițiatorului, primarul Vergil Chițac oportunitatea acestui proiect este data de faptul că în momentul de față există numeroase cereri în așteptare pentru locuri de parcare de reședință, dar și necesitatea asigurării altor locuri de parcare ce pot fi utillzate de persoanele aflate în tranzit în această zonă, ținând cont de existența în veciratate a Parcului Arheologic dar a instituției de învățâmânt Liceul Teoretic Traian. Locurile de parcare vor avea dimensiune de 5,00 m x 2,50 m. Circulația în parcare se va desfășura în sens unic dinspre strada Traian spre Bd. Ferdinand.
Se precizează că reconfigurarea zonei este absolut necesară având în vedere proiectul municipalițății din zona centrală care include și bd. Ferdinand, în condițiile în care prin proiectul "Îmbunățirea mobilității municipiului Constanța între gara CFR și statiunea Mamaia" se renunță la un număr important de locuri de parcare.

De asemenea, spațiile verzi de pe întreg teritoriul municipiului Constanța sunt degradate, inclusive în zona studiată.

Tootodată se pune accent pe necesitatea realizării unei parcări publice în zona Aleea Lupeni care rezultă din lipsa unui număr suficient de locuri de parcare cât și necesitatea reabilitării din punct de vedere urbanistic a zonei.
 


În ambele variante prezentate mai sus, pentru realizarea proiectului se propune inclusiv exproprierea unor terenuri care aparțin unor entități private.

Iată lista terenurilor propuse spre expropriere:
 
Teren în suprafață totală de 311 mp, situat în zona Aleea Lupeni din localitatea Constanța



Teren în suprafață totală de 568 mp, situat în zona Aleea Lupeni din localitatea Constanța




Parte din terenul în suprafață totală de 688 mp, situat în zona Aleea Lupeni din localitatea Constanța



Teren în suprafață totală de 147 mp, situat în zona Aleea Lupeni din localitatea Constanța



 
Deocamdată nu au fost avansate sumele pentru exproprierea de utilitate publice a terenurilor cuprinse în proiectul de hotărâre supus atenție consilierilor locali municipali.
 
De expropriere este vizat și un teren pe care un investitor vrea să dezvolte un proiect imobiliar care a aparținut inițial SC Octav Tour SRL, respectiv „Construire imobil S+P+5-6-7 etaje - locuinţe colective“.  Informația ne-a fost oferită chiar de primarul Vergil Chițac, în momentul în care l-am sesizat cu privire la traficul blocat din perimetrul zonei în care se pregătește construcția.

Edilul știa de situația creată și consideră că prin acest proiect propus Consiliului Local, problemele din zona Aleea Lupeni se vor rezolva.
Amintim că în data de 20 iunie 2014, Primăria Constanţa a eliberat certificatul de urbanism nr. 1708, al cărui beneficiar este SC Octav Tour SRL. Documentul a fost eliberat pentru „Construire imobil S+P+5-6-7 etaje - locuinţe colective“.  Imobilul este autorizat cu AC 1159 din data de 23 iulie 2019, eliberată de Primăria municipiului Constanța.

Societatea deținută de Octavian Mihai Popescu, cu 80%, Radu Nicolae Bologa ,15% și Lygia Popescu cu 5% a vândut în 2020 terenul cu tot cu documentele urbanistice emise de municipalitate societății Gec Internațional Spediton SRL, administrată de Georgian Caraman.
 
Contactat telefonic de ZIUA de Constanța, Caraman a spus că știe de intenția municipalității dar nu vrea să facă în acest moment niciun comentariu pe marginea acestui subiect.
 
Vom reveni cu detalii despre proprietarii terenurilor vizate de exproprierea municipalității.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Un imobil de şapte etaje va lua faţa blocurilor vecine în centrul Constanţei (galerie foto)

Ce se construiește Bloc de șapte etaje, în inima municipiului Constanța. Încep lucrările la turnul de pe aleea Lupeni

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 562

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 639

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 356

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 1965

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 722

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 600

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 703

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 705

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 776

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 761

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2681

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1247

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1625

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 855