Seaview Media desfiinţează mai multe panouri publicitare amplasate în municipiul Constanţa


În anul 2004, fostul primar la municipiului Constanţa, Radu Mazărea semnat un contract de colaborare cu o singură firmă, care a obţinut monopolul pe întreaga activitate de afişaj, reclamă şi publicitate pe domeniul public şi privat al municipiului Constanţa. Contractul a fost semnat pe o perioadă de 15 ani. Părţile semnatare au fost Municipiul Constanţa, prin Radu Ştefan Mazăre, şi SC Seaview Media SRL SRL, prin administrator unic Alina Elena Iacovici. 


Obiectul contractului, ce s-a aflat în vigoare până pe 2 iulie 2019, îl reprezenta realizarea, în comun, a activităţii de afişaj, reclamă şi publicitate pe domeniul public şi privat al municipiului Constanţa. Prin activitatea de reclamă şi publicitate se înţelegea, conform contractului, „orice formă de promovare a unui produs, serviciu sau activitate, sampling“. 

Conform datelor de la Registrul Comerţului, firma Seaview Media SRL a fost înfiinţată în 2000 şi are sediul social în Constanţa. Capitalul social, de 2.000 de lei, este deţinut de Elena Geraldina Neagoe, cu 1%, Carmen Antoanela Stăncescu - 1%, Emilian Schwartzenberg, cu 38%, Sorin Ionuţ Barbu, cu 55%, şi Oana Mihaela Schwartzenberg, cu 5% din capital. Administratorul firmei, care desfăşoară activităţi ale agenţiilor de publicitate şi servicii de reprezentare media, este Sorin Ionuţ Barbu. 


Contractul dintre Primăria Constanţa şi Seaview Media a expirat în vara anului trecut. La acel moment, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Adriana Deoancă, spunea că deoarece pe domeniul public şi privat al municipiului sunt amplasate 646 de panouri publicitare şi 38 de panouri verticale pe stâlpi iar pentru mesh-urile din Constanţa, poziţionate numai pe domeniul privat nu există o evidenţă clară, procedura de eliberare a domeniul public de către Seaview Media va dura câteva luni. Însă societatea trebuie să obţină autorizaţii de desfiinţare pentru aceste panouri şi ulterior să readucă domeniul public la starea iniţială.
 

Certificate de urbanism pentru desfiinţarea panourilor publicitare


Primăria municipiului Constanţa a emis la începutul acestei săptămâni mai multe certificate de urbanism pentru desfiinţarea unor panouri publicitare deţinute de Seaview Media SRL pe bulevardul Mamaia, strada Theordor Burada, strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Aurel Vlaicu şi strada Mihai Viteazu.

 

Citeşte şi:

Au fost emise certificatele de urbanism Seaview Media începe degajarea domeniului public de panouri publicitare şi mesh-uri

Contractul de panotaj din municipiul Constanţa s-a încheiat. Prietenul lui Mazăre, nevoit să-şi desfiinţeze cele 647 de panouri publicitare (galerie foto)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au fost emise certificatele de urbanism Seaview Media începe degajarea domeniului public de panouri publicitare şi mesh-uri

11 Sep 2019 2795