Şedinţă ordinară a CL Cernavodă Centru pentru servicii sociale, ridicat pe terenul unei foste case parohiale

Primarul Gheorghe Hânsă a convocat Consiliul Local al oraşului Cernavodă în şedinţă ordinară, ieri, de la ora 16.00, pentru a dezbate şi a vota 21 de proiecte. Astfel, organigrama şi statutul de funcţii din mai multe instituţii subordonate Primăriei au fost supuse votului aleşilor locali. De asemenea, aceştia s-au pronunţat şi în favoarea prelungirii unor contracte de închiriere a unor spaţii de care Primăria dispune. Nomenclatorul stradal al oraşului a fost modificat şi completat.

Pe ordinea de zi s-a aflat şi o hotărâre privind construirea unui „imobil pentru servicii sociale“. Astfel, a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care un imobil format din teren şi clădire, situat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 3 (o fostă casă parohială), trece din administrarea Bisericii Ortodoxe Române în cea a Consiliului Local Cernavodă, în vederea reabilitării şi stabilirii destinaţiei menţionate mai sus.

În altă ordine de idei, aleşii locali au votat pentru aprobarea acordării unor ajutoare, dar au discutat şi despre rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli şi a Listelor de Investiţii pe anul în curs. La capitolul Diverse, aleşii locali au revizuit Agenda Primarului şi priorităţile oraşului, au fost interpelări, informări, petiţii şi soluţii şi, de asemenea, s-au dezbătut solicitările formulate de foştii consilieri locali Mariana Mircea şi Gabriela Răducanu, care au cerut punerea în aplicare a hotărârii instanţei şi repunerea în drepturi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 511

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 509

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1284

Cumpărări directe Constanța Tribună pe structură metalică achiziționată de CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 541

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă investește în servicii de proiectare pentru amenajarea unei bretele de legătură în cartierul Prund (DOCUMENT)

12 Apr 2024 597

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 381

Canalele Navigabile Constanța Cine va monta noua bariera de la Ecluza Cernavodă?

11 Apr 2024 431

Accident rutier în Cernavodă, județul Constanța

11 Apr 2024 653

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 470

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă, pași în direcția împrejmuirii bazinului de înot semiolimpic (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1136

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 573

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL va amenaja o parcare acoperită în Cernavodă! Valoarea contractului depășește 1,5 milioane de lei (DOCUMENT)

08 Apr 2024 542

Cumpărări directe Primăria Cernavodă, din județul Constanța, a bătut palma cu SC Topo Earth SRL, din Gorj!

08 Apr 2024 1106

Decizii O licitație care viza suplimentarea stocului de echipamente utilizate în mentenanță la CNE Cernavodă, contestată la CNSC!

08 Apr 2024 402

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a cumpărat ținute de scenă pentru Corul de Cameră I.D. Chirescu. Vezi de la cine (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 685