Ședințele de Consiliu Local Municipal de la Constanța devin nefrecventabile. Printre nervi și vociferări, s-a votat regulamentul privind parcările. PUZ-urile cu probleme au fost retrase (galerie foto + document)

Agitație, nervi și vociferări în ședința Consiliului Local al municipiului Constanța! Din cele 59 de proiecte de pe ordinea de zi, cinci au fost retrase, iar alte trei au fost trântite la vot de consilieri.
 
Ședința a debutat cu un schimb de replici între consilierul liberal Andrea Văsii și primarul Decebal Făgădău. Prima este nemulțumită de faptul că edilul-șef nu consultă CLM înainte de a lua decizii importante, cum este cea prin care municipiul Constanța a devenit parte dintr-o asociație de dezvoltare alături de municipiile București și Brașov. Consilierii spun că nu este normal să afle din presă sau de pe pagina de Facebook a Primăriei despre acțiunile primarului.
 
La rândul său, Decebal Făgădău a spus că agenda sa este municipiul Constanța și nu are de ce să se consulte cu fiecare ales local în parte. Făgădău le-a reproșat liberalilor că nu au un lider de grup, că vorbesc pe mai multe voci și că sunt nepregătiți.
 
Într-o atmosferă destul de tensionată, aleșii locali au aprobat suplimentarea numărului de autobuze RATC la 104, planul de management al RADET, fuziunea dintre societățile municipalității Confort Urban SRL și Ecosal SRL, finanțarea mai multor cluburi sportive, organizarea de activități prilejuite de Ziua Dobrogei sau strategia serviciilor sociale.
 
Un proiect important aprobat ieri este cel privind regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța. Potrivit proiectului, rezervarea locurilor de parcare este valabilă de luni până vineri, în intervalul orar 17.00 - 8.00, inclusiv sâmbăta, duminica și de sărbători legale. În intervalul 8.00 - 17.00, de luni până vineri, inclusiv deținătorul autorizației nu mai are drept prioritar de folosință asupra locului de parcare.
Oricine poate folosi acel loc de parcare.
 
Primarul a explicat că deocamdată nu se vor da amenzi celor care nu respectă acest regulament, însă, pe viitor, când regulamentul va rămâne bătut în cuie, lucrurile s-ar putea schimba. Totuși, în proiectul de hotărâre se precizează că cei care dețin autorizație pentru locul de parcare și nu respectă legea vor fi amendați cu suma de 1.000 de lei. Rămâne de văzut când va intra Poliția Locală în acțiune.
 
Primul proiect trântit la vot este cel care prevedea un schimb de teren din stațiunea Mamaia între municipiul Constanța și SC Orient Construct Decor SRL. A urmat apoi proiectul privind preluarea de către Confort Urban a treptelor de la plaja Modern, care a picat la vot, după ce liberalii l-au acuzat pe primar că a furat acest proiect de la mapa unui consilier PNL. Alți revoluționari au mai primit ieri, potrivit legii în vigoare, locuri de veci.
 
Cinci proiecte de hotărâre au fost retrase, printre care și PUZ-ul lui Nicola, patronul fabricii de mobilă, Ruana, despre care cotidianul ZIUA de Constanța a scris în mai multe rânduri. Celelalte proiecte retrase vor fi reintroduse, spune Decebal Făgădău, numai după ce inspectorii de la Inspectoratul Teritorial în Construcții își vor motiva procesele-verbale trimise Primăriei în vederea completării planurilor urbanistice zonale.


 
Un alt proiect care nu a trecut a fost cel cu numărul 57, privind organizarea Consiliului de Administrație al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public și Privat din Constanța. Persoanele propuse, cu excepția lui Cristian Solom, nu au întrunit numărul de voturi necesar. Este vorba despre Sorin Lucian Ionescu, Cristinel Dragomir și Florin Gheorghe. 
 

În finalul ședinței, aleșii locali au votat și pentru constituirea Asociației Axa de Dezvoltare Brașov-București-Constanța.
 
În secțiunea „Documente“ puteți revedea proiectul privind organizarea locurilor de parcare din municipiul Constanța.

Citește și:

Respins în comisii, dar și în plen
Făgădău forțează mâna consilierilor locali. PUZ-ul patronului firmei de mobilă Ruana, din nou pe lista proiectelor CLM!

Asociația senatorului Chițac le dă bătăi de cap angajaților Inspectoratului în Construcții, prefectului și arhitectului-șef Mihai Vânturache!

Ce prevede Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța (documente)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune pentru veteranii din teatrele de operații! Ce decizie s-a luat în ședința Consiliului Local Municipal Constanța

29 Mar 2024 468

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1062

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat. Unde va fi acesta? (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1036

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 1097

Proiectul este pe masa consilierilor din Constanța Veteranii din teatrele de operații pot beneficia de gratuitate la transportul public (DOCUMENT)

27 Mar 2024 776

Un spațiu comercial, situat în incinta Grupului Școlar „Virgil Madgearu“, preluat în domeniul privat al municipiului Constanța (DOCUMENT)

26 Mar 2024 485

Primăria Constanța va concesiona Șantierului Naval Constanța SA un imobil situat pe bulevardul Tomis (DOCUMENT)

26 Mar 2024 698

Proiectele, pe masa consilierilor locali Două școli din Constanța, reabilitate energetic. Valoarea lucrărilor a fost majorată (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 614

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 673

Consilierii locali din Constanța vor vota pentru aprobarea Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă al municipiului (DOCUMENT)

25 Mar 2024 543

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța poate administra un imobil din municipiu. Acolo va funcționa un centru de activități sportive și culturale destinat copiilor din medii defavorizate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 670

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 435

Aleșii locali vor aproba procedurile de închiriere a terenului de sport al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” și a unei săli de clasă a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 585

Ședință CLM Constanța Apartenența la domeniul privat al municipiului Constanța a două terenuri, printre proiectele de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 644

Ședința CLM Constanța Reabilitarea a trei stații de transport în comun la capete de linii Cireșica, Pescărie și Poarta 1, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 638