Singurul UAT care nu are viceprimar. Consiliul local Agigea ar putea fi dizolvat! Prefectul județului Constanța va analiza situația

  • Consiliul Local Agigea nu s-a mai întrunit din 12 noiembrie 2020 și nu a mai aprobat nicio hotărâre
  • Potrivit Codului administrativ, Consiliul local se dizolvă de drept în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive
  • Potrivit aceluiași cod, trebuie sesizată instanța de contencios administrativ cu privire motivele pentru care CL nu s-a întrunit
  • Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului, care emite mai departe, dacă se impune, ordin de dizolvare a Consiliului Local
  • În termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local se organizează alegeri pentru un nou consiliu local

Din cauza neînțelegerilor politice, Consiliul Local Agigea nu s-a mai întrunit din 12 noiembrie 2020 și nu a mai aprobat nicio hotărâre de Consiliu Local.
Potrivit Codului administrativ, Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local sau în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive.

Potrivit aceluiași cod, primarul, viceprimarul, secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, prefectul sau orice altă persoană interesată sesizează instanța de contencios administrativ cu privire motivele pentru care CL nu s-a întrunit.
Instanța analizează situația de fapt și se pronunță cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului, care emite mai departe, dacă se impune ordin de dizolvare a Consiliului Local.
În termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local se organizează alegeri pentru un nou consiliu local.

Primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu a precizat că se întrunesc condițiile pentru dizolvarea Consiliului, dar îi lasă reprezentantului Guvernului în teritoriu dreptul de a sesiza instanța de contencios-administrativ, respective Tribunalul Constanța.
Comuna Agigea nu are viceprimar validat iar cel de-al șaselea secretar al comunei a demisionat. La concursul pentru ocuparea postului de secretar nu s-a prezentat niciun candidat, din cauza scandalului politic care continuă de la alegerile locale încoace.

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa a spus că deocamdată nu s-a aplecat asupra situației de la Agigea, deoarece nu se împlinise termenul legal.
O data încheiată luna martie, cazul CL Agigea va intra în vizorul prefectului. Acesta spune că mai întâi va face o analiză a situației la fața locului, urmând ca mai apoi să urmeze traseul legal, sesizarea instanței, și funcție de decizia magistraților, emiterea sau nu a ordinului privind dizolvarea Consiliului Local Agigea.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 561

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 638

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 355

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 1964

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 721

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 600

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 703

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 705

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 776

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 760

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2681

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1247

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1625

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 855