Spaţiile verzi intră în atenţia Primăriei Eforie Amenajarea plajelor, abia în septembrie


 
În Eforie, anul 2016 a venit încărcat cu energie. Amenajarea parcurilor, a plajelor şi alimentarea cu gaze sunt doar câteva dintre proiectele pe care Primăria Eforie le urmăreşte atent în acest an.
 
Deşi nu a depus încă proiectul pentru modernizarea teatrelor şi parcurilor din Eforie Nord, primarul Ovidiu Brăiloiu s-a asigurat că toată documentaţia necesară este gata, acum aşteptând momentul potrivit pentru o sesiune de depunere a proiectelor. „Parcurile şi teatrele se vor remoderniza. Nu este momentul să trimitem proiectul, dar am vrea ca o asemenea investiţie să se facă din fonduri europene. De exemplu, la Eforie Nord ne dorim să amenajăm tot teatrul, care este destul de mare. La bugetul local nu avem bani să finalizăm lucrări de o asemenea anvergură“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu.
 
Un alt proiect care se află în atenţia administraţiei locale din Eforie este alimentarea cu gaze. După ce timp de două săptămâni nu s-a lucrat din cauza vremii, se pare că, până la reînceperea instalării conductelor, va mai dura ceva timp. Conform primarului Ovidiu Brăiloiu, lucrările ar putea reîncepe de la 1 martie, şi asta doar dacă vremea se va reîncălzi. Primarul a adăugat că alimentarea cu gaze în Eforie Sud şi Eforie Nord reprezintă o prioritate pentru administraţia publică locală.
 
Lucrările din cadrul proiectului „Înfiinţare distribuţie de gaze naturale în oraşul Eforie - reţea de distribuţie şi branşament media presiune pentru alimentarea cu gaze naturale a localităţilor Eforie Nord şi Eforie Sud“ au ca perioadă de derulare patru ani, iar firma care se ocupă de lucrări, Congaz, ar trebui să finalizeze prima parte a lucrărilor până în luna iulie. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 80 de milioane de lei, iar administraţia locală va suporta 45% din această investiţie. 

 

Şi dacă aceste lucrări se derulează sau vor începe curând, amenajarea plajelor din cordonul litoral Eforie Sud şi Eforie Nord va fi demarată începând cu luna septembrie. 
Proiectul este sprijinit de Apele Române, iar finanţarea se face din fonduri externe nerambursabile postaderare POS Mediu - Axa prioritară 5 - Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, Domeniul major de intervenţie 2 - Reducerea eroziunii costiere, de la bugetul de stat, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Fac parte din acelaşi proiect şi vor beneficia de aceeaşi finanţare şi lucrările din Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud. Lucrările constau în înnisipări artificiale şi reabilitarea şi extinderea digurilor.
 
Un alt proiect care ar urma să înfrumuseţeze cele două localităţi, Eforie Sud şi Eforie Nord, urmăreşte înfiinţarea şi dotarea unei societăţi care să se ocupe de întreţinerea spaţiilor verzi din cele două staţiuni. „Am dori să schimbăm forma de organizare şi dotările firmei de curăţenie. În principiu, vrem să avem o dotare minimă. De exemplu, am achiziţionat deja câteva maşini de tuns, pe care le vom da în folosinţă acestei firme“, a precizat Ovidiu Brăiloiu.

 
Conform primarului, cheltuielile estimate de administraţia locală pentru aceste servicii vor ajunge până la 150.000 de lei. Visul gospodarului-şef este ca această firmă să se ocupe şi de spaţiile verzi deţinute de locuitorii din Eforie, dar să ceară un preţ mai mic decât concurenţa de pe piaţă. Firma ar urma să funcţioneze prin reorganizarea celorlalte societăţi, să aibă un număr de 30 de angajaţi şi un management performant.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Iliuta Daniel

01 Feb, 2016 13:22

Dupa 12 ani de administrare locala s-a ajuns la concluzia ca ne trebuie curățenie, o firma proprie care sa se ocupe de îngrijirea spațiului verde (asta după cea care exista a fost desființată), lărgirea plajei (proiect național în care primăria oricum nu avea prea multe de spus) și implementarea rețelei de gaz (alt proiect care este în primul rând în interesul Congaz și ar trebui realizat integral realizat din fondurile acestei societăți comerciale private). Cam mare coincidenta cu anul 2016, an electoral, dar pana la urma aceste proiecte din ce am înțeles sunt deja demarate asa ca pot fi continuate de oricine ar veni la conducerea acestei urbe.

Articole asemanatoare

#alegerilocale2020 PRO România are trei candidați noi pentru primăriile Eforie, Băneasa și Comana. Mircea Dobre dorește modernizarea cartierului Faleză Nord

04 Jul 2020 4118

Posturi vacante la Primăria Eforie, judeţul Constanţa

25 Feb 2019 2181

Prefectura Constanţa, proces câştigat în instanţă

13 Feb 2019 2932

Post vacant la Primăria Eforie, judeţul Constanţa. Cine poate participa

28 Dec 2018 2015

La solicitarea Prefectului Judeţului Constanţa Dispoziţie emisă de Primarul oraşului Eforie, anulată. Decizia nu este definitivă

08 Dec 2018 1173

O dispoziţie emisă de Primarul Oraşului Eforie, anulată la solicitarea Prefectului Judeţului Constanţa

28 Nov 2018 2196

Robert-Nicolae Şerban ar fi câștigat primăria Eforie

06 Jun 2016 10658