Spectacole antrenante şi daruri alese, de Ziua Copilului, la Crucea Gheorghe Frigioi - „Avem de învăţat de la cei mici“

Ziua Internaţională a Copilului nu putea să treacă neobservată tocmai în localitatea condusă de un primar dăruit primei sale meserii, aceea de dascăl. În localitatea constănţeană Crucea, copiii au un loc aparte în sufletul primarului, astfel că ziua de 1 Iunie a fost sărbătorită aşa cum se cuvine. Încă de sâmbătă, cei mici au primit vizita unei „găşti vesele“. O trupă de entertaineri profesionişti au pus în scenă un spectacol antrenant dedicat copiilor, ţinându-i pe cei mici în priză aproape întreaga zi. „Am pregătit spectacole pentru copii, adecvate vârstelor lor - spectacole de teatru, muzică şi dans, susţinute la Căminul Cultural din Crucea, dar şi în aer liber. De altfel, în fiecare lună, noi organizăm activităţi recreative şi interactive pentru copii, pentru că mulţi dintre ei provin din familii care nu au o situaţie materială tocmai bună, astfel că, pentru aceştia, singurele momente în care văd şi altceva sunt cele oferite de noi“, a declarat primarul Gheorghe Frigioi, pentru ZIUA de Constanţa.
 
Însă cum ar arăta Ziua Copilului fără dulciuri? Tocmai de aceea, după petrecerea dată în cinstea lor de autorităţile locale, primarul, alături de reprezentanţii Consiliului Local, a împărţit daruri celor mici. „Toţi copiii prezenţi au primit din partea noastră dulciuri de foarte bună calitate, pe care cei mici nu şi le pot permite în fiecare zi, sucuri naturale şi alte produse care le-au făcut plăcere. Nu le-am oferit însă jucării, pentru că nu putem şti preferinţele fiecărui copil, fiind vorba şi de mai multe categorii de vârstă, dar cu siguranţă dulciurile i-au încântat. Este vorba despre aproximativ 600 de copii din toate satele arondate comunei, cărora le-am îndulcit ziua“, a declarat primarul Gheorghe Frigioi. „A fost un dar şi pentru noi să vedem pe feţele lor adevărata recunoştinţă şi adevărata bucurie. Un «Mulţumim, domnule primar!» spus din toată inima de micuţii aceştia ne-a făcut tuturor ziua mai senină şi ne-a dat un imbold de a continua toate iniţiativele demarate în sprijinul lor“, a precizat şeful autorităţii publice locale. „De multe ori, uităm cum este să fii copil, dar avem de învăţat de la cei mici, trebuie să învăţăm să păstrăm cu toţii în noi acea scânteie vie a copilăriei, acea inocenţă a bucuriilor venite din lucruri mărunte“, a conchis primarul Gheorghe Frigioi.
 
Pentru cei mai mici însă, darul cel mare va veni la toamnă, odată cu începutul noului an şcolar, atunci când prichindeii vor învăţa în noul sediu al grădiniţei, aflat acum în construcţie, după mai mulţi ani de trudă a aleşilor locali.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, pe rolul Curții de Apel Constanța

04 Apr 2024 459

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, la Curtea de Apel. Cine a câștigat în primă instanță

27 Jan 2024 811

Magistrații de la fond au stabilit că fostul primar al comunei Crucea este bun de plată! Gheorghe Frigioi a făcut recurs în dosar

05 Apr 2022 1872

Fost junior la Farul Constanța Fotbalistul Ștefan Iordan, tătic pentru a doua oară. Naș de botez a fost primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi (galerie foto)

01 Apr 2020 7197

Un primar PSD din judeţul Constanţa se retrage! Nu mai vrea să candideze şi a demisionat

05 Oct 2019 2026

Interviuri live Gheorghe Frigioi - „În Anul Centenar, avem nevoie mai mult ca oricând să se popularizeze istoria Dobrogei, să fim uniți, să ne «strângă» și Dunărea, și Marea Neagră!” (video)

12 Sep 2018 2650

Interviuri live Cele mai importante etape în dezvoltarea comunităţii Satişchioi, actuala comună Crucea din judeţul Constanţa, în ultimul secol (galerie foto + documente)

10 Sep 2018 5729

Obiective pentru 2018 ale administraţiei locale Crucea

25 Jan 2018 2935

La finele anului, Daruri pentru toţi copiii şi tradiţii pentru bătrânii comunei Crucea (galerie foto)

11 Dec 2017 2874

Cu bani prin PNDL Drumurile din comuna Crucea, localităţile Şiriu şi Crişan vor fi asfaltate

29 Nov 2017 3187

Locuitorii satelor Crişan, Şiriu şi Băltăgeşti au transport de persoane spre Hârşova

26 Oct 2017 4517

Liceul Tehnologic Crucea, extins, modernizat şi dotat. Ce spune primarul Gheorghe Frigioi despre noua investiţie (document)

04 Oct 2017 5236

Proiect transfrontalier SAGE, o şansă pentru locuitorii comunei Crucea

28 Sep 2017 4035

Două proiecte nefinanţate prin PNDL vor fi realizate la Crucea din fonduri proprii sau alte surse de finanţare

31 Aug 2017 3967

Infrastructura rutieră, o prioritate În 2019, asfaltarea celor şase localităţi arondate Primăriei Crucea va fi definitivată

27 Jul 2017 3258