Studiile pentru reabilitarea DJ226A și DJ 226B și a ansamblului rupestru de la Murfatlar, finanțate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est

 
  • Consiliul Județean Constanța a încheiat un parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, condusă de Luminița Mihailov
  • Proiectul care face obiectul acordului dintre cele două entități este finanțarea documentațiilor tehnic-economice pentru două investiții importante pentru județul Constanța
  • Este vorba despre reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ226A tronsonul DN22-Tariverde- Cogealac și DJ 226B tronsonul Cogealac-Grădina- Pantelimon – DN2A Crucea și conservarea, protejarea și punerea în valoare a ansamblului rupestru de la Murfatlar
  • Acordul de parteneriat va fi parte integrantă din contractul de finanțare pentru cele două proiecte
 
 
Consiliul Județean Constanța a încheiat un parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, condusă de Luminița Mihailov, pentru proiectul "Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: infrastructura rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legatură, infrastructura și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic, centre de agrement/baze turistice și tabere școlare.

Acordul de parteneriat, vezi secțiunea “documente” inițiat de președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu va fi supus aprobării consilierilor județeni în ședința de la sfârșitul lunii februarie a.c.

Obiectul acordului este stabilirea contribuției financiare proprii a fiecărei părți la bugetul proiectului, precum și a responsabilităților ce le revin în implementarea activităților în cadrul proiectului Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027”, depus în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, pe axa 1.
Scopul proiectului este elaborarea de documentații tehnico-economice necesare proiectelor de investiții în domeniile infrastructură rutieră de interes județean, ce urmeasă să fie depuse la finanțare în perioada 2021-2027 și anume: reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ226A tronsonul DN22-Tariverde- Cogealac și DJ 226B tronsonul Cogealac-Grădina- Pantelimon – DN2A Crucea și conservarea, protejarea și punerea în valoare a ansamblului rupestru de la Murfatlar.
Acest acord de parteneriat va fi parte integrantă din contractul de finanțare. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1327

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 725

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 675

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 695

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 444

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2073

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 836

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 673

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1470

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 786

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 779

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 877

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 841

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2756

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1327