Sunt mai multe procese pe rol, printre care și unul de evacuare, pentru datorii RAEDPP ar putea să scoată la licitație galeriile de artă ale Uniunii Artiștilor Plastici Constanța. Ce spune Decebal Făgădău? (document)

Fostul magazin al Fondului Plastic Constanța, așa cum este cunoscut publicului larg, sau galeriile de artă ale Uniunii Artiștilor Plastici Constanța, pentru cei care fac parte din castă, situat pe strada Ștefan cel Mare, se degradează, iar RAEDPP, care administrează acest spațiu, ce aparține municipalității, vrea să-i găsească un locatar.
 
Directorul RAEDPP Constanța, Florin Gheorghe, spune că, în acest moment, spațiul face obiectul unui proces de evacuare, iar după finalizarea acțiunii din instanță, Regia Consiliului Local va organiza licitație pentru închirierea spațiului. „Până în 2016, spațiul a fost deținut prin contract de o asociație a artiștilor plastici. Au acumulat datorii care au atins aproape 400 de milioane de lei. Acest debit a fost achitat abia în luna martie a acestui an de reprezentantul lor de la București, care a promis că va încerca să găsească o soluție, să aducă toți artiștii plastici la aceeași masă și ulterior reprezentanții acestora să vină la noi și să încheiem un alt contract. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. Din martie și până în mai s-au acumulat alte datorii, avem pe rol o acțiune de evacuare, vrem să scoatem la licitație acest spațiu, să-l închiriem, pentru că întreținerea lui costă”, a precizat directorul RAEDPP, Florin Gheorghe.
 
Cei de la Filiala Constanța a UAP din România, prin președintele Aurelian Broască, susțin: „Contractul la care face referire directorul RAEDPP nu a fost încheiat cu ei, ci cu unitatea economică, o entitate care ar fi funcționat mai degrabă sub auspiciile factorului politic mai bine de 20 de ani”. Este vorba despre Filiala Constanța a UAPR, care, din primăvara anului 2016, și-a încetat activitatea, iar spațiul de pe strada Ștefan cel Mare a fost abandonat.
 
Legătura dintre această unitate economică și Filiala Constanța a UAP din România o reprezintă o serie de decizii ale unor instanțe de judecată de la Constanța și Galați. Mai exact, prin sentința civilă nr. 3839/2001, pronunțată în dosarul civil nr. 8698/212/2006 de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 124/2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 102R/2010, pronunțată de Curtea de Apel Galați, Alice Dinculescu, în calitate de director al Filialei Constanța a UAP din România (fost Oficiu Teritorial al UAP, fost Fondul Plastic), a fost obligată în anul 2010 să predea UAP din România - Filiala Constanța întregul patrimoniu al unității economice pe care o conduce, inclusiv contractele de închiriere, printre care și acest sediu de pe strada Ștefan cel Mare nr.15.
 
Preluarea patrimoniului fostei unități economice nu s-a realizat în ultimii 9 ani din diverse motive, explică Aurelian Broască, recunoscând că s-a zbătut atât cât a putut. Mai exact, a fost realizat un audit, din care au reieșit multe nereguli, în primul rând de ordin financiar, nerecuperate niciodată.
 
Cu acea decizie a magistraților de la Galați, pe 22.12.2011, Filiala Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici din România a solicitat conducerii de la acea vreme a RAEDPP, respectiv directorului Mădălina Moțățăianu, să încheie actul adițional la contractul de închiriere nr. 1133/2005 pentru spațiul „Galeriile de Artă” situat în Constanța, str. Ștefan cel Mare nr. 15.
 
Ulterior, prin adresa nr. 197/10.01.2012, RAEDPP Constanța a comunicat UAP Filiala Constanța să sisteze orice demers de preluare a spațiului, având în vedere faptul că actul adițional încheiat la data de 22.11.2011, prin care s-a luat la cunoștință de calitatea de președinte a lui Aurelian Broască, nu își mai produce efectele, fiind încheiat cu o persoană lipsită de calitate. Facem mențiunea că în 2011 Broască fusese dat afară din UAP. El a atacat în instanță decizia de excludere din UAP, însă foarte târziu, abia în 2016, pentru că „nu mi-au dat hârtia prin care Consiliul UAP de la București ar fi luat această decizie”.
 
Broască a câștigat procesul cu Uniunea Artiștilor Plastici din România în 2017 și de atunci se chinuie să convingă RAEDPP să pună în aplicare decizia instanței gălățene din 2010. Doar că, în tot acest timp, afirmă acesta, profitându-se de degringolada din filiala de la Constanța, „unitatea economică, ce astăzi nu mai are niciun director legal desemnat, a reușit să-și obțină un CUI în baza căruia a încheiat contractul cu RAEDPP. Fiind vorba la mijloc și de interese politice, nu i-a deranjat nimeni. Anul acesta, când s-a schimbat conducerea regiei, am reluat demersurile pentru punerea în aplicare a deciziilor instanței de judecată”, spune bărbatul, care așa explică datoriile imense acumulate de la an la an de această structură fără personalitate juridică.
 

Parțial, Broască are dreptate, totuși, s-a pierdut foarte mult timp. Nimeni nu știe cine răspunde de această „unitate economică” a fostului fond plastic, în numele căreia, în luna martie a.c., juristul Uniunii Artiștilor Plastici din România, Elena Curic, ar fi achitat acele aproape 400 de milioane. După ce aceasta nu a reușit să adune la aceeași masă toți artiștii plastici din Constanța, așa cum își luase angajamentul în fața conducerii RAEDPP și astfel să fie rezolvată și situația spațiului de pe strada Ștefan cel Mare, Curic i-a transmis lui Florin Gheorghe că nu mai vrea să fie deranjată și că ceea ce se întâmplă în rândul artiștilor plastici din Constanța nu o mai interesează.
 
De aici și decizia conducerii RAEDPP de a rezolva cât mai grabnic situația fostului magazin al Fondului Plastic, pentru care, până de curând, „locatarii” plăteau o chirie modică de doar 800 de lei pe lună, în condițiile în care prețul pieței în zonă depășește 1.500 de euro.

 
De altfel, Florin Gheorghe spune că o multinațională s-ar fi interesat de acest spațiu și este dispusă să ofere chiar 5.000 de euro pentru el. Soarta fostului magazin de unde constănțenii puteau achiziționa obiecte unicat ar putea fi tranșată până la sfârșitul acestui an, printr-o licitație.
 
Filiala Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici din România susține că nu își permite să participe la o licitație, în condițiile în care cotizația anuală a celor 25 de membri ai săi nu depășește 3.000 de lei anual. Conducerea Filialei Constanța a fost în urmă cu două zile în audiență la RAEDPP și a cerut din nou să fie pusă în aplicare decizia instanței din 2010. Urmare a discuției, artiștii plastici vor depune în instanță o plângere împotriva RAEDPP. Aceasta a fost deja redactată de avocat. Gestul lor vine, practic, după un deceniu în care s-au săturat de procese, dar nici nu vor să stea cu mâinile în sân. Aurelian Broască ne-a precizat că directorul RAEDPP ar fi sugerat că regia mai are spații, tot pe Ștefan cel Mare, mai la vale, dincolo de pasaj, unde UAP - Filiala Constanța ar putea primi un spațiu pentru un magazin de desfacere destinat obiectelor de artă. Discuția nu s-a finalizat însă nicicum.
 
Interesant este faptul că, potrivit unui document din anul 2009 (vezi secțiunea „Documente“), Uniunea Artiștilor Plastici din România arăta că în plan teritorial este reprezentată de trei formațiuni existente, respectiv Filiala Constanța a UAPR, condusă la acea vreme de Alice Dinculescu, Filiala UAP Constanța și Filiala UAP Constanța 1, Uniunea putând lua prin intermediul Consiliului Național decizii cu privire la situația juridică a acestora și implicit la soluționarea litigiilor existente între filialele Uniunii, lucru care însă nu s-a întâmplat, cel puțin până acum. Mai mult, Uniunea Artiștilor Plastici din România, printr-un reprezentant al său, Zuzu Caratănase, a participat la începutul lunii aprilie la Salonul Național de Primăvară, eveniment organizat în galeriile de artă UAP de pe Ștefan cel Mare, dar la care nu au participat tocmai membrii UAP - Filiala Constanța. Facem precizarea că în ultimii doi ani galeriile fuseseră închise.

Primarul Constanței afirmă că spațiul va rămâne o galerie de artă a orașului

  
În cadrul aceluiași eveniment, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a avut un discurs destul de dur, „pe limba adevărului”, despre scindarea din sânul artiștilor plastici constănțeni, despre o Constanță care are mai multe uniuni, trei la număr, și zero rezultate. „Cred că datoria dvs. este să lăsăm la o parte ceea ce ne separă și să punem la un loc ceea ce avem mai bun. Nu există artist care să nu-și dorească să-și aducă în fața publicului creațiile. Eu îmi doresc o breaslă unită, nu separată și divizată. Tocmai de aceea am încercat să aflu de ce acest loc (n.r. galeriile) nu funcționează. Și odată cu schimbarea conducerii RAEDPP, care avea contract cu Uniunea Artiștilor Plastici, i-am cerut să facă ceva cu acest spațiu, ca el să funcționeze. De multe ori trebuie să acționezi cu cinism, să pui presiune ca să înceapă să funcționeze un lucru. Și directorul RAEDPP a transmis că dacă acest spațiu din inima orașului nu se va deschide, îl va lua. Și sub această presiune a deposedării, iată că astăzi am reușit, nepoliticos, să deschidem această galerie. Pentru mine este important că o mână de oameni se unesc și vă rog, folosiți-mă, pentru că sigur vom găsi mijloacele să îngropăm sau să vindecăm ce a fost în trecut și să construim pentru viitor”.
 
Iată că suntem în luna mai și directorul RAEDPP spune că vrea să scoată la licitație acel spațiu, evident, după ce se va fi terminat acțiunea de evacuare a foștilor chiriași.
La o lună distanță de la acea declarație, l-am întrebat pe Decebal Făgădău ce se va întâmpla până la urmă cu acel spațiu, dacă știe că Filiala Constanța a UAP e dispusă să meargă din nou în instanță, dacă este la curent cu faptul că o decizie judecătorească nu este pusă în aplicare de aproape un deceniu. Decebal Făgădău spune că va găsi o soluție, pentru ca spațiul de pe Ștefan cel Mare să rămână galerie de artă pentru oraș.
 
Vom reveni.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Un nou termen în dosarul dintre Administraţia Fondului Imobiliar SRL și General Grup SRL

16 Apr 2024 468

Cumpărări directe Constanța O firmă cu un singur angajat a semnat cu Administrația Fondului Imobiliar SRL. Iată ce contract și-a adjudecat (DOCUMENT)

01 Apr 2024 452

Justiție Constanța Procesul dintre AFI SRL și Olgun Expres SRL a ajuns la Judecătoria Constanța

23 Mar 2024 591

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 735

Răsturnare de situație la Curtea de Apel Constanța Aurel și Florin Butnaru pierd procesul cu AFI SRL! La mijloc, un imobil din Mamaia

10 Mar 2024 936

Magistrații de la Tribunalul Constanța și-au declinat competența într-un dosar inițat de Administrația Fondului Imobiliar SRL

16 Feb 2024 483

Asociația Culturală Petre Țuțea, bună de plată către firma Primăriei Constanța! Tribunalul cere hotărârea prin care Uniunea Pensionarilor a învins Consiliul Local

13 Feb 2024 659

Proiectul de hotărâre, pe masa aleșilor locali constănțeni Două școli și o grădiniță din Constanța rămân fără terenuri (DOCUMENT)

13 Feb 2024 849

Fotoreportaj Piețele din Constanța, locul unde timpul a stat pe loc ani de zile (GALERIE FOTO)

02 Feb 2024 2253

Administrația Fondului Imobiliar SRL, deținută de Primăria Constanța, proces cu Asociația Petre Țuțea, pentru peste 5.000 de euro! Se așteaptă verdictul

31 Jan 2024 802

Mii de euro de plătit RAEDPP Constanța, actuală Administrația Fondului Imobiliar, evacuează Biblioteca Petre Țuțea

20 Oct 2023 1471

A pierdut la instanța de fond. Un nou termen are loc anul viitor AFI SRL la judecată cu un fost viceprimar al Constanței pentru un teren din Mamaia!

15 Oct 2023 1178

Administrația Fondului Imobiliar SRL, societatea municipiului Constanța, evacuează Uniunea Pensionarilor și-i cere în instanță mii de euro (MOTIVARE)

28 Sep 2023 2082

Licitații Constanța O clădire de pe strada Callatis din Zona Peninsulară intră în reabilitare. Bugetul depășește 400.000 de euro

22 Aug 2023 1228

A fost publicată în MO prelungirea mandatelor administratorilor de la Administrația Fondului Imobiliar SRL. Alexandru Marius Timofte, președinte CA

14 Jul 2023 1156