Tablete pentru copiii din Cumpăna Primarul Mariana Gâju – „Aveţi încredere că această perioadă grea, pentru întreaga omenire, va fi depăşită“ (video)


Încet, încet, gradul viaţa îşi reia cursu în comuna Cumpăna. În acest moment, echipele de muncitori și constructori execută lucrări de modernizare și asfaltare a drumurilor. De asemenea, continuă lucrările de construire a creșei de 100 de locuri şi a grădiniței cu program prelungit, de extindere și reabilitare a Grădiniței Sf. Maria. Nu în ultimul rând, se exinde rețeaua de canalizare. Echipele de muncitori respectă toate măsurile de protecție și restricțiile impuse prin Ordonanțele Militare și Starea de urgență


„După data de 15 mai, conform ordonanțelor militare, administrația publică locală Cumpăna va pune la dispoziția persoanelor de peste 65 de ani, fără aparţinători şi fără resurse financiare, câte două măşti pe zi și câte două perechi de mănuși. În funcţie de sponsorizările atrase, putem aplica această măsură de acordara gratuită a echipamentului de protecţie şi persoanelor vârstnice, care au o pensie de 700 de lei. De 1 mai, când mergeam la acele acele serbări câmpenești pe malul stânga Canalul Dunăre-Marea Neagră, vom sta acasă. Vă rog să fiţi prevăzători şi atenți cu cei din jurul dumneavoastră“, a transmis primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.


În ceea ce priveşte şcoala onilie, primarul Mariana Gâju a transmis că acei copii care nu au posibilitatea de a participa la orele online, vor primi tablete. „Dragi părinți, școala va începe în septembrie, de aceea până atunci orele se fac online. Din cei 1.364 de elevi de la Liceul «Nicolae Dumitrecu», doar 94 nu dispun de mijloacele necesare pentru a participa la şcoala online. Însă această problemă a suplimentării tabletelor pentru copii este rezolvată. Profesorii au primit deja, din partea primăriei comunei Cumpăna, 60 tablete, care vor fi transmise mai departe copiilor. Mai mult, prin parteneriatul Primăriei Cumpăna cu ONG-ul TICA din Tucia, 25 de copii de etnie romă vor primi şi ei tablete. Mai mult, un cadru didactic va dona, prin sponsorizări, 23 de tablete copiilor care nu le au. Administraţia publică locală va pregăti şcolile pentru desfăşurarea examenelor naţionale. Sălile de clasă vor fi igienizate şi sigure. Dragi locuitori ai comunei Cumpăna, staţi acasă şi aveţi încredere, bunăvoinţă şi credinţă că această perioada grea pentru întreaga omenire va fi depăşită doar cu ajutorul nostru“, a mai spus edilul comunei Cumpăna.


Citeşte şi:

Continuă investițiile în Cumpăna Primarul Mariana Gâju - „Vom duce la bun sfârșit toate proiectele începute anul acesta“ (video)

Ajutor de Paşte Pachete cu alimente de bază, oferite unui număr de 280 de bătrâni fără venituri, de Primăria Cumpăna


:
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 507

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 568

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 510

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 473

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1485

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 592

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 850

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 869

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 555

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 616

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 684

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 750

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 620

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 721

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 885