Tensiuni în Consiliul Local de la Mircea Vodă Consilierii PPDD cer demisia primarului Dumitru Dedu

Aleşii locali ai comunei Mircea Vodă s-au reunit, vineri, în şedinţă ordinară de Consiliu Local. Pe ordinea de zi s-au regăsit opt proiecte de hotărâre cu privire la care toţi cei 14 consilieri prezenţi dintr-un total de 15 şi-au exprimat votul pozitiv. Absentul întâlnirii a fost viceprimarul George Ionaşcu, care a lipsit motivat, fiind plecat, în interes de serviciu, la un curs de formare / perfecţionare în domeniul situaţiilor de urgenţă.
 
Astfel, aleşii locali au votat pentru rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei Mircea Vodă pe anul 2014, completarea şi modificarea Programului anual al achiziţiilor publice pe anul 2014 sau vânzarea unor imobile-teren aparţinând domeniului privat al comunei. De asemenea, consilierii locali au aprobat decontarea cheltuielilor de transport din localitatea de reşedinţă spre locul de muncă şi invers pentru cadrele didactice din comuna Mircea Vodă, dar şi cu privire la acordarea unui sprijin financiar în sumă de 1.500 de lei familiei Ion din comuna Mircea Vodă.
 
În cadrul şedinţei a fost aprobată şi lista beneficiarilor de ajutor social pentru luna iunie 2014, precum şi lista persoanelor care au efectuat acţiuni sau lucrări de interes local, pentru luna curentă. La capitolul „Diverse“ au fost incluse propuneri cu privire la un proiect de asfaltare a străzii Atelierului din localitatea Satu Nou, arondat comunei Mircea Vodă.

Relaţii tensionate


Legăturile dintre membrii consiliului locali şi primarul Dumitru Dedu nu par a fi dintre cele mai apropiate. Pe tot parcursul şedinţei, consilierii PPDD, dar şi consilierul PDL Vasile Ivan au avut câte un cuvânt de spus, o întrebare de adresat sau un lucru de reproşat liderului de administraţie locală. Astfel, consilierii i-au pus în vedere primarului faptul că sunt nemulţumiţi că acesta votează numeroase proiecte care nu primesc finanţare, pierzându-se astfel timp şi bani. „Să facem proiecte care ştim că pot fi eligibile, nu să le facem doar de dragul de a avea proiecte“, a fost de părere consilierul PDL

 Consilierii PPDD cer ca primarul să elibereze funcţia

Tot la discuţiile purtate la finalul şedinţei, consilierul local şi totodată şeful organizaţiei locale a PPDD Adrian Telehoi a solicitat demisia primarului Dumitru Dedu. „Întrucât primarul Dumitru Dedu a primit deja două condamnări definitive la Curtea de Apel Constanţa, consider că nu mai are calitatea morală de a ne reprezenta“, şi-a motivat cererea consilierul PPDD.
Amintim că, la începutul anului, primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu, a fost condamnat de către magistraţii Curţii de Apel Constanţa la un an şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la patru luni de închisoare pentru fals intelectual, la alte patru luni închisoare pentru fals intelectual și la două luni de închisoare pentru uz de fals. Curtea de Apel a contopit pedepsele stabilite lui Dedu, în final urmând să execute pedeapsa cea mai grea de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată. În același dosar, Cristina Căluian, secretarul Primăriei, a fost condamnată la pedeapsa de un an de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la patru luni de detenție pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual și la alte patru luni de închisoare pentru fals intelectual. Anterior, pe data de 20.11.2013, tot Curtea de Apel Constanța l-a condamnat pe Dedu la 1,6 ani de închisoare. În acelaşi dosar, Cristina Căluian a fost condamnată tot la un an şi şase luni de închisoare. Cele două pedepse au fost suspendate condiţionat.
 
Cu privire la cererea înaintată de liderul consilierilor PPDD, întrucât în componenţa Consiliului Local există cinci reprezentanţi ai acestei formaţiuni politice, primarul comunei Mircea Vodă nu a dorit să comenteze. „Fiecare este liber să îşi spună punctul de vedere şi să solicite ceea ce vrea“, a declarat seful autorităţii publice locale de la Mircea Vodă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infrastructura rutieră din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, modernizată de Transnic Sud Construcții SRL (DOCUMENT)

22 Mar 2024 1072

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Mircea Vodă! (DOCUMENT)

17 Mar 2024 1595

Licitații Constanța Iridex Group Salubrizare SRL, contract de aproape 900.000 de lei cu Primăria Mircea Vodă (DOCUMENT)

13 Mar 2024 712

Licitații Constanța Primăria Mircea Vodă cumpără mobilier școlar cu peste 93.000 de euro. Finanțare din fonduri europene, prin PNRR (DOCUMENT)

28 Feb 2024 560

Licitații Constanța Trasnic Sud Construcții SRL, din Poșta Câlnău, județul Buzău, modernizează, cu 635.000 de euro, drumurile din Mircea Vodă (DOCUMENT)

19 Jan 2024 909

Licitații Constanța Comuna Mircea Vodă caută firmă pentru modernizarea infrastructurii rutiere din localitate. Contractul, estimat la 1,2 milioane de euro (DOCUMENT)

29 Dec 2023 889

Afaceri Constanța O nouă societate dedicată construcției de clădiri rezidențiale și nerezidențiale în comuna Mircea Vodă

16 Aug 2023 942

Primăria Mircea Vodă, undă verde pentru construirea unui dispensar uman

12 Aug 2023 993

Județul Constanța Primăria Mircea Vodă achiziționează servicii de dezinsecție a domeniului public (DOCUMENT)

21 Jun 2023 1194

APM Constanța Primăria Mircea Vodă vrea să edifice un dispensar uman în localitate

16 Jun 2023 1171

Se modernizează rețeaua de străzi din Mircea Vodă, județul Constanța

24 May 2023 1011

Un cetățean turc și-a deschis firmă în județul Constanța. Cu ce se va ocupa?

27 Apr 2023 4256

Act sexual cu un minor, în comuna constănțeană Mircea Vodă! Suspectul, dus la arestare

14 Mar 2023 4842

Iridex Group Salubrizare a câștigat și contractul de delegare a gestiunii deșeurilor în comuna Cuza Vodă din județul Constanța (DOCUMENTE)

16 Feb 2023 1375

Ce contracte de finanțare nerambursabilă a încheiat Primăria Cerna în 2022

07 Feb 2023 1487