Tensiuni post campanie electorală Tusac, acţionat în instanţă de managerul Sanatoriului Balnear Mangalia. Află de ce!

Laura_Condur_Claudiu_Tusac1.jpgLaura Condur, managerul Sanatoriului Balnear Mangalia, îl acţionează în instanţă pe fostul primar Claudiu Tusac pe motiv că acesta din urmă ar fi înscenat o campanie electorală dusă în sanatoriu chiar de către managerul instituţiei.

Pe rolul Judecătoriei Mangalia a fost înregistrat, pe data de 5 iulie, dosarul cu numărul unic 2380/254/2012, dosar în care Laura Maria Condur, managerul Sanatoriului Mangalia, este reclamant, iar Mihai Claudiu Tusac, fostul primar al municipiului Mangalia, pârât. Dosarul are ca obiect „acţiune în răspundere delictuală", iar primul termen a fost stabilit pentru 2 octombrie.

Motivul pentru care Laura Condur l-a acţionat în instanţă pe fostul edil-şef porneşte de la un incident nu tocmai recent. Concret, Condur ne-a declarat că îl dă în judecată pe Tusac pentru că „a înscenat că în Sanatoriul Balnear Mangalia s-ar fi făcut campanie electorală pentru alegerile locale". „Eu nu am făcut campanie în sanatoriu. Din contră, am luat toate măsurile necesare pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Am dat şi o notă internă prin care am interzis orice afiş, am responsabilizat toţi şefii de secţie din acest punct de vedere", explică managerul instituţiei.

„Un atac murdar şi urât"

Laura Condur a afirmat că „pe data de 20 mai, deci înaintea scrutinului din 10 iunie, în jurul orei 19.20, domnul Tusac a trimis pe cineva să lipească în sanatoriu un afiş cu domnul Iorguş (n.r. deputatul PDL Zanfir Iorguş, fost candidat la Primăria Mangalia)". „Camerele au înregistrat ce s-a întâmplat, din imagini reiese clar, deci avem proba", a subliniat Laura Condur. Tot ea ne-a declarat că Tusac i-ar fi făcut, chiar a doua zi, o sesizare la Ministerul Sănătăţii pentru presupusa campanie electorală dusă în instituţie. „Consider că ceea ce s-a întâmplat este un atac murdar şi urât. Eu sunt o persoană calmă, conciliantă", a completat Laura Condur, managerul Sanatoriului Balnear Mangalia.

„Nu-mi aduc aminte"

De cealaltă parte, fostul primar social-democrat al municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, a fost relativ evaziv în declaraţii. El nu a negat categoric afirmaţiile Laurei Condur, rezumându-se la a mărturisi doar că nu îşi aminteşte: „Nu ştiu, nu-mi aduc aminte să fi făcut aşa ceva. Nu mă interesează".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost colaborator al edilului Tusac, redevine asociat în firma cu care a transportat elevii şi pensionarii din Mangalia, pe banii primăriei

13 Nov 2020 2351

Verdict final! Cât trebuie să plătească Mihai Claudiu Tusac Primăriei Mangalia!

26 May 2020 4248

Un fost primar al Mangaliei, obligat să achite Primăriei o mică avere. Decizia, contestată. Anunțul judecătorilor

20 May 2020 4517

Firmă fondată de fostul primar din Mangalia Cristina Maria Niculae, numită administrator special al SC Village Tour SRL

26 Feb 2019 2671

Revista presei locale

30 Nov 2018 1794

O firmă fondată de un fost primar de municipiu din județul Constanța cere să intre în insolvență

30 Nov 2018 2214

Revista presei locale

24 Aug 2018 1958

Decizie de ultim moment! Este vizat dosarul lui Claudiu Tusac, fostul primar din Mangalia. Toate consecinţele penale, încetate

23 Aug 2018 4213

Claudiu Tusac, fostul primar al municipiului Mangalia, condamnat definitiv

20 May 2017 7394

Claudiu Tusac, fostul primar din Mangalia, achitat şi condamnat Judecătorii de la Înalta Curte vor redeschide dosarul (rechizitoriu)

14 Oct 2016 3818

Reabilitare pe bani grei Cine sunt firmele care au anvelopat blocurile din Mangalia pe vremea lui Tusac? (documente)

06 Oct 2016 6402

Bivolul Advertising SRL, îndopată cu bani europeni Cât a alocat Primăria Mangalia pentru promovarea turismului (documente)

05 Oct 2016 7460

Grafis Art SRL, campioană la contracte pe bani publici Bani europeni irosiţi de Primăria Mangalia pe pixuri şi agende (documente)

04 Oct 2016 5295

Claudiu Tusac, fostul primar al municipiului Mangalia, din nou în faţa judecătorilor (rechizitoriu)

07 Apr 2016 2628

Mihai Claudiu Tusac, în atenţia Curţii de Apel Constanţa

06 Apr 2016 2803