Transport gratuit pentru elevii şi liceenii constănţeni. Făgădău explică de ce nu s-a putut acorda până acum această facilitate


Aleşii locali municipali au aprobat ieri, în şedinţă extraordinară de Consiliu Local Municipal, acordarea de gratuitate pe transportul în comun pentru toţi elevii din Constanţa la forma de învăţământ la zi. Gratuitatea se aplică pe toată perioada anului, inclusiv în timpul vacanţelor.
 
De gratuitate pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Constanţa vor beneficia astfel preşcolarii care urmează cursurile la unităţile de învăţământ preşcolar acreditat/autorizat din municipiul Constanţa, indiferent de domiciliu;  preşcolarii cu domiciliul în municipiul Constanţa care urmează cursurile la unităţile de învăţământ preşcolar acreditat / autorizat din afara municipiului Constanţa, numai pe rutele de transport ale CT BUS SA din interiorul municipiului Constanţa; elevii care urmează cursurile la unităţile de învăţământ primar gimnazial acreditat / autorizat din municipiul Constanţa, indiferent de domiciliu; elevii cu domiciliul în municipiul Constanţa care urmează cursurile la unităţile de învăţământ primar şi gimnazial acreditat / autorizat din afara municipiului Constanţa, numai pe rutele de transport ale CT BUS SA din interiorul municipiului Constanţa. Beneficiarii trebuie să aibă la ei carnetul de elev sau, în cazul preşcolarilor, adeverinţă de la unitatea de învăţământ la care învaţă.
 
Potrivit municipalităţii, abonamentele vândute în 2019 pentru elevi au fost în valoare de 1.489.838 lei. Această sumă reprezintă 50% din valoarea totală a abonamentelor, având în vedere că până la data de 5 martie 2020 transportul a fost subvenţionat cu 50% în municipiul Constanţa.
 
Potrivit directorului CT BUS, Bogdan Niţă, în luna februarie, societatea a eliberat 2210 abonamente pentru elevi pe o singură linie, 690 de abonamente pe două linii şi 1.201 abonamente pe toate liniile, nenominale.
 
Cât despre efortul bugetar pentru acordarea gratuităţilor, directorul CT BUS apreciază că abia la sfârşitul anului se vor putea cuantifica exact costurile bugetare. Menţionăm că încă de la începutul acestui mandat, consilierii liberali au solicitat acordarea de transport gratuit pentru elevi şi studenţii din municipiul Constanţa, însă proiectul lor nu a intrat nici măcar în dezbateri în cadrul Consiliul Local Municipal.
 
La finalul şedinţei de CLM extraordinare de ieri, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a spus că această gratuitate nu putea fi aplicată înainte ca CT BUS să devină societate comercială, conform legilor mediului concurenţial. „Cei care spun că este o măsură politică sunt analfabeţi. Sunt nişte reguli pe care trebuie să le respectăm. Aceste reguli nu ne permit în acest moment să oferim gratuitate pe transport studenţilor. Nu facem lucruri nesăbuite”, a spus primarul.
 
Citeşte şi:
 
Din 5 martie, Decebal Făgădău anunţă transportul gratuit pentru toţi elevii din Constanţa


Consilierul liberal Cristina Văsii nu renunţă la ideea gratuităţii transportului pentru elevii şi studenţii din municipiu

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Soluții identificate pentru asigurarea transportului elevilor

31 Jan 2024 468

Se aprobă suma forfetară pe zi Consilierii județeni, votează la sfârșitul lunii un proiect important care vizează transportul elevilor din județul Constanța (DOCUMENT)

25 Jan 2024 734

Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport “Metropolitan”!

22 Jan 2024 690

Precizări importante din partea Ministerului Educației, referitor la transportul elevilor

06 Jan 2024 1003

Microbuzele școlare la control! Polițiștii din Arad continuă verificările

15 Oct 2023 703

Consiliul Județean Constanța Întâlnire de lucru pe tema gratuității la transportul elevilor

04 Oct 2023 844

Angajări Constanța Primaria Comunei Lumina scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Sep 2023 1588

Aproape 213.000 elevi, preponderent din mediul rural izolat, vor beneficia de microbuze electrice pentru transportul şcolar

12 Sep 2023 779

Urmează noi procese Transportul elevilor navetiști nu este, în continuare, gratuit. Consiliul Județean Constanța spune că elevii pot deconta contravaloarea abonamentului la școala unde învață!

11 Sep 2023 1073

IPJ Brăila Poliţiştii, alături de elevi, la început de an școlar

11 Sep 2023 487

Știri Constanța Atenție! Traseele pentru transportul elevilor sunt reluate

11 Sep 2023 805

Tarif redus cu 90% Guvernul a aprobat Normele metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi și studenți

08 Sep 2023 962

Anunț de ultimă oră a ministrului Educației despre transportul studenților

08 Sep 2023 824

CT BUS suspendă traseele pentru elevi în perioada vacanței! Când se vor relua

16 Jun 2023 1064

Județul Constanța O firmă din Cernavodă se ocupă de transportul elevilor din Aliman (DOCUMENT)

08 Jun 2023 1089