Tribunalul Constanța Când vor fi validate listele de consilieri județeni, care îi vor înlocui pe cei retrași din CJ Constanța

  • Pe 26 octombrie, Tribunalul Constanța se va pronunța privind validarea mai multor posibili viitori consilieri județeni
  • Lista de 12 nume se află pe locurile eligibile, în urma retragerilor mai multor consilieri județeni din viitorul format al CJ Constanța
  • De altfel, o parte dintre cei aflați pe pozițiile superioare au fost aleși primari sau vor candida la alegerile parlamentare, astfel, următorii de pe listă au întâietate


Tribunalul Constanța a stabilit termenul pentru dosarul privind validarea unor consilieri județeni ai CJ Constanța pentru viitorul format al său, ținând cont de retragerilor altor consilieri validați și aflați pe locurile eligibile.


Astfel, pe rolul Tribunalului Constanța, la Secția I Civilă, se află înregistrat dosarul cu numărul 6725/118/2020 din data de 21 octombrie 2020. A fost stabilit ca termen data de 26 octombrie, ora 12:30.


De altfel, o parte dintre cei aflați pe pozițiile superioare au fost aleși primari sau vor candida la alegerile parlamentare, astfel, următorii de pe listă au întâietat. Lista cu viitorii posibili consilieri care au depus dosarul de validare la Tribunalul Constanța este:
  1. Guteanu Stere
  2. Popa Liviu
  3. Zahariuc Cristian Florin
  4. Bucovală Enache
  5. Opreanu Dorin Dumitru
  6. Ilie Costel Catalin
  7. Pîrvulescu Florin
  8. Scrieciu Mihaela Antoanela
  9. Geafer Dincer
  10. Dima Alexandru Cristian
  11. Drăgan Leonard
  12. Chiriac Ştefan Cristian

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 555

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 505

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 449

Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. execută lucrările Proiectul de salvare și punere în valoare a Mormântului pictat hypogeu s-a majorat cu 10%! (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 403

Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța a lansat două licitații Președintele Mihai Lupu – „CJC va depune plângere penală“ - VIDEO

17 Apr 2024 468

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 454

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 595

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 737

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 485

Ședință Consiliul Județean Constanța Reabilitarea, modernizarea și dotarea „Casei Albe” din Constanța, estimată la peste 11,2 milioane de euro!

14 Apr 2024 831

Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință extraordinară. Ce proiecte sunt înscrise pe ordinea de zi? (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 936

Consiliul Județean Constanța are o nouă Comisie de Disciplină. Cine face parte din structură? (DOCUMENT)

10 Apr 2024 1575

Consiliul Județean Constanța, licitație pentru achiziția de servicii de întreținere spații verzi

10 Apr 2024 532

Licitații CJC Procedură de achiziție directă pentru furnizare dotări în cadrul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”

08 Apr 2024 514

Cumpărări directe Consiliul Județean Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

08 Apr 2024 537