Un constănţean le-a reproşat aleşilor locali „Tatăl meu a murit din cauză că a stat în frig la coadă, pentru pachete“ (galerie foto)


 
Şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Local al municipiului Constanţa a început cu un scandal. Un constănţean, pe nume Sandu Grumeza, a ajuns la şedinţă pentru a cere socoteală aleşilor locali. Omul le-a reproşat consilierilor că pachetele pentru pensionari s-au dat şi pe 27 decembrie, o zi friguroasă, susţinând că tatăl său a murit deoarece a stat la coadă de dimineaţă până seara. Acesta a solicitat introducerea voucherelor pentru persoanele beneficiare de ajutoarele sociale.
 
„Cine a decis să se dea pachete pe 27 decembrie? Tatăl meu a murit subit deoarece a făcut angină pectorală, din cauza cozii la care a stat. Mai bine le dădeaţi pe 4, pe 5 ianuarie. Şi să terminăm cu pachetele! Să se dea vouchere odată cu pensia! Că mor oamenii la cozi. Terminaţi cu pachetele! Să vină voucherele odată cu pensiile. Pe 27 decembrie e Sfântul Ştefan. Au stat în frigul acela… Nu ne-a umilit destul Ceauşescu? Nu se poate aşa ceva, să ne batem joc de părinţii noştri!“, le-a reproşat omul aleşilor locali.
 
La sfârşitul şedinţei, viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat că sistemul de asistenţă socială va fi schimbat, în sensul că se vor acorda tichete valorice. „Eu am propus o soluţie: tichete valorice. În momentul de faţă, suntem în curs de elaborare a caietului de sarcini. De asemenea, am avut două întâlniri cu toţi cei care emit tichete valorice în România, inclusiv o companie din Constanţa. După ce avem bugetul final, vom şti ce sumă trebuie alocată. Numărul de persoane eligibile este de 40.000. Pachetele rămase vor fi completate şi distribuite în lunile ianuarie şi februarie. Din luna martie vor fi acordate vouchere valorice“, a declarat Decebal Făgădău.

Parcare subterană în zona Sălii Sporturilor La finalul şedinţei, Decebal Făgădău a adăugat că în zona Sălii Sporturilor se va construi o parcare subterană, sub parc. „Parcarea va avea acces dinspre Tomis, Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare, unde va fi zonă pietonală.  Această măsură se ia pentru ca, pe o rază de un kilometru, între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân, să nu mai fie parcate mașini“, a explicat Făgădău. De asemenea, el a specificat că în municipiul Constanţa, în acest an, vor fi înfiinţate mai multe parcări.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pachete de sărbători și pentru persoanele defavorizate din Constanța

20 Dec 2023 789

Anunț important al Primăriei Constanța. Începe distribuirea pachetelor cu produse alimentare pentru persoanele defavorizate

11 Apr 2023 1242

Constanța Începe distribuirea pachetelor cu alimente! Ce conțin și cine le poate primi

27 Oct 2022 4246

Primăria Constanța Cantina de ajutor social Constanța asigură prepararea și servirea hranei beneficiarilor aflați în situație de dificultate

22 Dec 2021 2147

Pachete gratuite cu produse de igienă și alimente pentru constănțeni. Cine sunt beneficiarii

05 Mar 2021 2158

Surprize și recunoștință pentru bătrânele de la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța

09 Mar 2019 1800

Primăria Ciocârlia a împodobit comuna! Şase kilometri de ghirlande luminoase strălucesc noaptea

19 Dec 2016 9382

Adio pachete de Paşte pentru pensionari Tichetele promise de Primăria Constanţa vor fi distribuite în luna mai

22 Apr 2016 3045

Pachete de Sfintele Sărbători de Paşti pentru toţi pensionarii din oraşul Năvodari

15 Apr 2016 3966

Pensionarii din Constanța, așteptați să își ridice pachetele alimentare

12 Feb 2016 2512

Anunț IMPORTANT din partea Primăriei Constanța. Ce se întâmplă cu pachetele alimentare

29 Dec 2015 2460

Pensionarii constănţeni stau şi astăzi la coadă pentru pachetele alimentare

28 Dec 2015 2224

În a treia zi de Crăciun Pensionarii, la cozi interminabile pentru pachete

27 Dec 2015 2926

De Crăciun, se mănâncă porc Pentru Revelion, Primăria Constanţa asigură puiul!

23 Dec 2015 3401

Primăria Năvodari împarte daruri de sărbători persoanelor defavorizate

11 Dec 2015 3437