Un strop de fericire şi lumină în sufletele persoanelor vârstnice din Cumpăna. Pachete cu alimente pentru Paşte, din partea Primăriei (galerie foto)

Paştele va fi mai îmbelşugat în acest an pentru mai mulţi vârstnici cu venituri reduse şi persoane cu dizabilităţi din comuna Cumpăna, care au primit din partea autorităţii publice locale pachete cu produse alimentare.
 
Ieri, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, reprezentate legal prin primarul ec. Mariana Gâju, au adus un strop de fericire şi lumină în sufletele celor în vârstă şi cu venituri reduse şi persoanelor cu dizabilităţi de gradul I (copii şi adulţi). Astfel, 270 de copii şi adulţi au primit pachete conţinând produse alimentare necesare hranei zilnice. Pachetele conţin ulei, zahăr, făină, orez şi cozonac.

Totodată, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, Grădiniţele „Florilor“ şi „Sfânta Maria“, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, au demarat, cu ocazia Paştelui, campania locală de strângere de fonduri „Fă-le o bucurie!“. Astfel, pachetele pregătite au fost donate către 25 de familii nevoiaşe identificate de asistenţii sociali ai Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei. „Învierea Domnului să vă aducă armonie, împăcare şi regăsirea înţelepciunii in sânul familiei!“, a transmis primarul ec. Mariana Gâju.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 212

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 570

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 593

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 531

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 490

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1487

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 604

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 851

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 869

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 556

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 621

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 684

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 751

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 621

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 723