USR Constanţa cere Poliţiei Locale să facă publice amenzile date pentru nerespectarea curăţeniei la locurile de joacă (document)

Toţi cunoaştem starea precară a curăţeniei în locurile de joacă din oraş. În majoritatea cazurilor, oamenii sunt de vină, prin faptul că aruncă ambalaje şi resturi de ţigări, sparg seminţe ş.a.m.d.

În acest context, deputatul USR Constanţa Stelian Cristian Ion a trimis o adresă către Poliţia Locală pentru a afla câtor persoane li s-au întocmit procese-verbale de constatare/sancţionare pentru faptul că nu au păstrat curăţenia pe domeniul public. Concret, filiala Constanţa a Uniunii Salvaţi România, prin preşedinte, a solicitat Poliţiei Locale a municipiului Constanţa să facă publice numărul proceselor-verbale de sancţionare şi constatare a contravenţiilor, inclusiv cuantumul amenzilor aplicate de Poliţia Locală Constanţa în temeiul art. 5, alin. (4) din HCLM Constanţa nr. 184/2013, de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri şi până în prezent, defalcat pe fiecare an în parte.
 
Actul administrativ mai sus menţionat stabileşte că „scuipatul, aruncarea de hârtii, sticle sau a oricărui tip de ambalaj sau resturi din acestea, resturi de ţigări, coji de seminţe sau a oricăror resturi alimentare sau nealimentare, pe alei, peluze, în parcuri, zone verzi, pe drumuri şi trotuare sau în orice alt loc public sau privat de folosinţă comună, inclusiv în mijloace de transport în comun, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 400 de lei la 800 de lei pentru persoanele fizice şi de la 500 de lei la 1.000 de lei pentru persoanele juridice.
 
„Cererea este formulată în contextul constatării unei stări precare de curăţenie în spaţiile publice din Constanţa şi în special la locurile de joacă“, se arată în solicitarea către reprezentantul Poliţiei Locale, Adrian Constantin Untaru. 

Harta locurilor de joacă a fost schiţată de părinţi 

În paralel, USR şi grupul „Locuri de joacă“, format din părinţi constănţeni, s-au mobilizat pe o reţea de socializare, în încercarea de a identifica care sunt zonele din oraş unde lipsesc locurile de joacă sau unde cele existente s-au transformat în adevărate pericole pentru cei mici. Echipa „Locuri de joacă“ a întocmit o hartă a celor 39 de locuri de joacă, din cele 65 vizitate, pe care Primăria a zis că le va reface anul acesta. Din câte se vede (harta locurilor de joacă o puteţi vizualiza în secţiunea „Documente“), zona de sud a oraşului rămâne a nimănui, un singur loc de joacă va fi modernizat aici. 

Ce locuri de joacă reabilitează Primăria anul acesta?  

Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că, din vara acestui an, spaţiile de joacă din municipiul Constanţa vor intra într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare. Primăria nu a mai investit bani în parcurile dedicate celor mici din anul 2015. Municipalitatea a alocat suma de 10.464.000 de lei pentru modernizarea a 63 de spaţii de joacă. Anul acesta, vor fi reamenajate doar 39 de locuri de joacă din municipiu. Cele patru loturi care intră în reabilitare acoperă cartierele din zona de nord a oraşului, zona centrală, zona de sud şi zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură.  
 
Lotul I (zona de nord): pe o suprafaţă de 4.367,2 mp - strada Năvodului, Palazu Mare, aleea Viitorului, strada Dispensarului, aleea Hortensiei, Tomis Nord, bulevardul Tomis, zona de agrement Badea Cârţan, strada Adamclisi, aleea Stejarului, strada Primăverii, parc Tomis II.
 
Lotul II (zona centrală): suprafaţă de 3.764,32 mp - aleea Mălinului, Tomis I, strada Pescarilor, zona de agrement - parc Dragoslavelor, parc Teatrul „Oleg Danovski“, aleea Lupeni, zona strada Traian, strada 1 Decembrie / strada Traian, Poarta 4, bulevardul Ferdinand, zona Gară CFR.
 
Lotul III (zona sud): suprafaţă de 4.328,15 mp - şoseaua Mangaliei, piaţa Far, zona Abator, zona de agrement - strada Caraiman, strada Dunării, aleea Timonei, şoseaua Mangaliei, zona de agrement CET / aleea Albatrosului, bulevardul Aurel Vlaicu, bulevardul I.C. Brătianu / strada Cumpenei.
 
Lotul IV: suprafaţă de 2.039,38 mp - cuprinde zona Baba Novac - cartier locuinţe tineri, strada Constantin Brâncuşi, strada Dionisie cel Mic, strada B.P. Hasdeu, aleea Daliei, parc Casa de Cultură şi bulevardul Alexandru Lăpuşneanu - strada I.L. Caragiale.

Citeşte şi:

Plângeri la Primăria Constanţa, Poliţia Locală şi OPC pe tema locurilor de joacă ce pun în pericol integritatea fizică a micuţilor (galerie foto)

USR Constanţa nu slăbeşte municipalitatea O mămică cere Primăriei regulamentul spaţiilor de joacă şi documentaţiile leagănelor (document)


Solidari pe reţelele de socializare Părinţii din Constanţa vor să identifice zonele din oraş unde lipsesc locurile de joacă!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 312

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 400

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 516

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 518

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 576

Bugetare participativă Se amenajează părculețul de la Termele Romane. Proiectul a fost depus de un adolescent din Constanța!

13 Apr 2024 513

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 538

A fost emis certificatul de urbanism Spații dotate cu echipamente pentru exerciții fizice, amenajate în Poarta 6 din municipiul Constanța

12 Apr 2024 438

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 586

ZIUA LIVE Semiran Abdurefi, președinte USR Mangalia, candidat la fotoliul de primar al Municipiului Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 902

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Constanța este un oraș nespălat, îl spală doar ploile, iar din cauza lucrărilor prost făcute se inundă”!

09 Apr 2024 737

Alianța Dreapta Unită a stabilit candidatul pentru Primăria Independența, județul Constanța

09 Apr 2024 561

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța - „Primăria s-a detașat de cetățeni și pare că ia decizii împotriva cetățenilor“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 498

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 645

ZIUA LIVE Deputatul Stelian Ion, candidatul ADU la Primăria Municipiului Constanța despre lipsa locurilor de parcare și traficul infernal!

08 Apr 2024 652