Uzun ia în derâdere comisia. Se apropie raportul final! Mircea Dobre trage un semnal de alarmă - „Dacă trebuie ceva îmbunătăţit, acest lucru vizează comportamentul şi comunicarea conducerii SPIT!“

Comisia de verificare a activităţii Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa s-a reunit, ieri, într-o nouă şedinţă. Membrii comisiei au cerut documente suplimentare conducerii SPIT Constanţa, documente care vizează spaţiile în care au fost mutate birourile administrative ale serviciului, dar şi listele cu furnizori, pe care conducerea Serviciului Public de Impozite şi Taxe refuză să le pună la dispoziţie, pe motiv că fotocopierea tuturor documentelor solicitate de comisie blochează activitatea curentă a instituţiei. O parte a documentelor au fost analizate în şedinţa de ieri. Pentru altele, conducerea SPIT şi directorul executiv, Virginia Uzun, i-a trimis pe cei trei membri ai comisiei să consulte SEAP, acolo unde, cu răbdare, vor identifica lista furnizorilor serviciului. La insistenţele comisiei, într-un final, conducerea SPIT a trimis o listă cu numele unor firme furnizoare pe ultimul an. Raportul Curţii de Conturi a fost repovestit de reprezentanţii SPIT pentru membrii comisiei, şi nu prezentat în original.
 
Vă reamintim că din această comisie fac parte consilierii locali Cristina Văsii (PNL), Mircea Dobre (PSD) şi Secil Cantaragiu (PMP).

„O nouă şedinţă va avea loc în următoarea perioadă, ocazie cu care va fi fixată şi data pentru prezentarea raportului final“, ne-a precizat Cristina Văsii, reprezentantul PNL.
 
La următoarea şedinţă vor fi prezenţi şi revoluţionari constănţeni, care, deşi, potrivit legii, sunt scutiţi de plata unor impozite, anul acesta au primit înştiinţări de plată. Aceştia au încercat să-şi rezolve problemele direct la sediul instituţiei, însă, pentru că au fost refuzaţi, au apelat la sprijinul Comisiei de verificare a activităţii SPIT, ne-a precizat Secil Cantaragiu.
 
Contactat telefonic, Mircea Dobre, de la PSD, a spus că, cel mai probabil, dacă toţi cei trei membri ai comisiei vor avea un punct de vedere unitar, va fi un raport comun, dacă nu, fiecare va elabora propriul raport. „Judecând după eficienţă, ce putem reproşa SPIT? Au încasări de aproape 97% taxe şi impozite. Dacă trebuie ceva îmbunătăţit, acest lucru vizează comportamentul şi comunicarea conducerii acestui serviciu“, a precizat Dobre.
 
Pe de altă parte, reprezentantul PMP din comisie consideră că, în privinţa sediului închiriat de pe bulevardul Tomis, va propune să se găsească o altă soluţie, odată cu expirarea contractului aflat în derulare. „În ceea ce priveşte sediul de pe Sulmona, la fel, această chestiune trebuie reglementată. Primarul Decebal Făgădău a spus că acea zonă va deveni pietonală. Pe de altă parte, nu se justifică plata unei chirii atât de mari, în condiţiile în care în acel sediu nu activează decât 40 de angajaţi“, a mai spus Cantaragiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte imobiliare controversate!

15 Apr 2024 627

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 519

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 363

Consiliul Județean Constanța are o nouă Comisie de Disciplină. Cine face parte din structură? (DOCUMENT)

10 Apr 2024 1522

Noul regulament de vânzare a fost aprobat la începutul anului Chițac a desemnat Comisia de vânzare a locuințelor construite prin ANL. Există 30 de solicitări și 14 dosare avizate (DOCUMENT)

04 Apr 2024 702

Trei, Doamne, și toate trei PUZ-ul final pentru parcarea de la Casa de Cultură, pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Constanța!

02 Apr 2024 1060

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 484

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează și proiectul imobiliar de la fosta bază RATC!

19 Mar 2024 713

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 459

Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului se reunește pe 7 martie! Ce proiecte se află pe ordinea de zi

05 Mar 2024 502

Consilierii locali constănțeni vor aporoba Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei care se ocupă de repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii (DOCUMENT)

26 Feb 2024 567

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 825

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța Blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord. Detalii despre proiectele imobiliare de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

19 Feb 2024 2770

Certificatul ,,RAR Auto Pass” urmează să fie emis de către Registrul Auto Român, începând cu 1 decembrie

13 Feb 2024 642

Comisia de evaluare a judecătorilor de la Curtea de Apel, stabilită cu unanimitate de Plenul CSM! Cine face parte

07 Feb 2024 647