Va fi distracţie mare de Ziua Comunei Grădina! Printre invitaţi, Mihai Trăistariu

Se anunţă veselie şi o festivitate de zile mari! Toţi locuitorii comunei Grădina sunt aşteptaţi să participe la un spectacol în cadrul căruia vor urca pe scenă artişti iubiţi de public. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Comunei Grădina.
 
Luni, chiar de 1 Mai, este marcat acest eveniment special, care va începe de la ora 13.00 şi se va termina când oamenii nu vor mai avea putere să... danseze. Manifestările vor începe cu un spectacol al elevilor din localitate, care, timp de o oră, vor anima atmosfera pe ritmuri populare, dar şi de hip-hop. De asemenea, se va intona şi imnul comunei, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Gabriela Iacobici, primarul comunei Grădina.
 
Printre artiştii care îi vor încânta pe cei prezenţi cu momente deosebite se numără Mihai Trăistariu, Cristina Turcu PredaIon Drăgan, dar şi Ansamblul „Floarea din Grădina“ şi Amigo Band. Întrebată ce le urează locuitorilor, Gabriela Iacobici a spus că le doreşte multă sănătate şi putere de muncă. Evenimentul a fost anunţat şi pe Facebook, iar locuitorii din Grădina şi-au exprimat imediat încântarea prin mesaje publicate în mediul online, felicitările fiind la ordinea zilei. „Felicitări, doamna primar! Toată stima! Ştiu că nu este uşor! Se vede că iubiţi tot ce e frumos, tot ce ţine de cultură!“, „Felicitări! Mult succes!“ sunt doar două dintre mesaje.
 
Trecând în sfera proiectelor, în prezent se depun eforturi pentru realizarea reţelei de canalizare, investiţii în asfaltări, drumuri comunale, inclusiv drumul comunal Cheia - Grădina. În legătură cu realizarea reţelei de canalizare, Gabriela Iacobici a precizat: „Suntem în procedura de licitaţie“.
 
Amintim că, anul trecut, administraţia locală a finalizat un proiect ce are în vedere sprijinirea copiilor din familii defavorizate. Ne referim aici la realizarea Centrului de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa. Beneficiarii unităţii sunt copii care provin din familii unde media venitului pe membru nu este mai mare de 500 de lei/lună. De asemenea, în acest an, Primăria Grădina va face demersuri pentru un alt proiect de amploare, şi anume construcţia de case pentru familiile cu venituri mici.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vrei să amenajezi o grădină de legume? Primăria Agigea, județul Constanța lansează licitație pentru concesionarea unui teren

19 Apr 2024 2811

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 446

Cumpărări directe Constanța Anarecad SRL din Galați va transpune PUG-ul comunei Grădina în Sistem informatic Geografic (DOCUMENTE)

14 Mar 2024 527

Cumpărări directe Constanța Anarecom Regioserv SRL a câștigat două contracte de la Primăria Grădina, în valoare de peste 300.000 de lei (DOCUMENTE)

13 Mar 2024 462

Primăria comunei Grădina, verificată de auditorii Curții de Conturi a României. Ce au descoperit?

09 Mar 2024 678

Licitații Constanța Primăria Comunei Grădina va moderniza drumurile din comună! Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

25 Feb 2024 547

Licitații Constanța Echipamente digitale pentru Școala gimnazială nr. 1 din Grădina (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1026

Primăria Grădina, județul Constanța, organizează licitație pentru furnizarea de mobilier școlar (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1072

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL din Mihail Kogălniceanu va toaleta arborii din comuna Grădina

08 Feb 2024 638

Licitații Constanța Ce firmă se va ocupa de colectarea și transportul deșeurilor din comuna Grădina (DOCUMENT)

30 Jan 2024 866

Afaceri Constanța Primăria Mangalia scoate la licitație cuveta Lacului Neptun, Grădina Spectacol Cinematograf Venus și două terenuri

22 Jan 2024 2173

Licitații Constanța Primăria Grădina, contract cu Dab IT Outsourcing SRL, pentru Centrul de monitorizare și Wi-Fi. Compania, numeroase contracte în Dobrogea (DOCUMENTE)

15 Jan 2024 1325

Achiziții Constanța Primăria Grădina va amenaja alei betonate în cimitirul din satul Cheia

11 Oct 2023 812

Declarații de avere Constanța Gabriela Iacobici, primarul comunei Grădina, averea și interesele (DOCUMENTE)

14 Aug 2023 2589

Președintele PNL Însurăței din județul Brăila, vrea să ridice un bloc de apartamente pe locul fostei grădini a Teatrului de Vară din Mamaia (DOCUMENT)

29 May 2023 1670