Vă mai amintiţi cum au ajuns unii parlamentari aleşi ai neamului?Cine sunt deputaţii şi senatorii prin redistribuire

parlamentari-MihaiLupu.jpgDeputaţii Mihai Lupu, Constantin Chirilă şi Maria Stavrositu, precum şi senatorii Puiu Haşotti şi Mircea Banias nu şi-au câştigat mandatele de parlamentari de pe locul I, ci prin redistribuire.

În noiembrie 2008, în România au avut loc primele alegeri generale în sistem uninominal. În realitate, nu a fost vorba despre un vot uninominal pur, ci despre un sistem mixt, în urma căruia, printr-un calcul complex, de neînţeles pentru alegătorul de rând, în Parlament au fost „catapultaţi" candidaţi de pe locurile doi şi trei. Evident, în detrimentul celor de pe locul 1, care obţinuseră scoruri mult mai bune. Sistemul a fost, deci, unul proporţional în colegii uninominale. Efectul acestui pseudo-uninominal este pervers, alegătorii fiind reprezentaţi în Camera Deputaţilor şi în Senat nu de cei pe care i-au preferat şi care au obţinut cele mai bune scoruri, ci de următorii clasaţi.

Lupu şi Haşotti, parlamentari prin redistribuire

Dintre cei 14 parlamentari constănţeni, zece deputaţi şi patru senatori, o parte au ajuns în Parlament de pe locul I, iar o parte prin redistribuire, de primii clasaţi în colegiile lor despărţindu-i câteva procente bune.

parlamentari-PuiuHasotti02.jpgGheorghe Dragomir, liderul Organizaţiei Judeţene a PNL, este singurul parlamentar liberal de Constanţa care a ajuns în Camera Deputaţilor de pe locul I. Spre deosebire de el, colegii săi de partid Mihai Lupu şi Puiu Haşotti au prins un loc în Parlament graţie redistribuirii. Astfel, Mihai Lupu este azi deputatul Colegiului 2, deşi principalul său contracandidat, social-democratul Lucian Băluţ, a avut un scor de 49,64%, fiind, se pare, cel mai mare scor pe ţară care a rămas sub linie. La fel, senatorul Puiu Haşotti a prins un nou mandat de parlamentar tot datorită redistribuirii. Contracandidatul său, Liviu Brăiloiu, candidat la vremea aceea din partea PSD, a avut un rezultat cu mult peste Haşotti.

Iorguş, singurul pedelist ajuns parlamentar de pe locul I

parlamentari-ConstantinChirila.jpgÎn ceea ce-i priveşte pe parlamentarii democrat-liberali de Constanţa, ei bine, dintre cei patru, doar unul a ajuns în Parlamentul României de pe locul I. Este vorba despre Zanfir Iorguş, deputatul Colegiului 5, care a obţinut 34,54%, cu puţin peste Mircea Stănescu (34,12%). Deputaţii Colegiilor 4 şi 10, Constantin Chirilă şi Maria Stavrositu, ocupă astăzi un loc în forul legislativ în urma redistribuirii. Maria Stavrositu a obţinut peste 35% la scrutinul din 30 noiembrie 2008, dar contracandidata sa, Marioara Cojoc, a scos 45,14%. Nici senatorul Mircea Banias, fost membru PDL, actual preşedinte interimar al PC Constanţa, nu şi-a văzut visul cu ochii de pe locul I. El a prins un mandat de parlamentar graţie aceleiaşi redistribuiri, efect pervers al pseudo-uninominalului.

Parlamentari PSD în fiefuri PSD

Spre deosebire de colegii lor din Parlament, social-democraţii constănţeni au „împuşcat" mandatul de parlamentar de pe prima poziţie. Este vorba despre deputatul Cristina Dumitrache, aflată la primul mandat de parlamentar într-un colegiu considerat fief PSD (Colegiul 3), deputaţii Eduard Martin (Colegiul 6) şi Matei Brătianu (Colegiul 7) şi deputatele Manuela Mitrea (Colegiul 8) şi Antonella Marinescu (Colegiul 9). Cât despre senatori, este vorba despre Nicolae Moga (Colegiul 2), aflat la primul mandat de parlamentar, şi Alexandru Mazăre (Colegiul 3), aflat la al doilea mandat, după ce, în legislatura 2004-2008, a fost deputat.

Iată de ce, pentru unii dintre aleşii neamului acest vot uninominal a reprezentat o şansă, în vreme ce pentru alţii un teribil ghinion.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei parlamentari din România, vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez

26 Mar 2024 595

70% din operatorii de cazinouri din țară susțin restricționarea totală a publicității

20 Feb 2024 512

Plângere penală împotriva mai multor parlamentari AUR. Printre ei este și deputatul Dănuț Aelenei de la Constanța

07 Feb 2024 825

Ședință de plen la Camera Deputaților pentru proiectele referitoare la autonomia ținutului secuiesc

28 Dec 2023 786

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 696

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2024 (VIDEO)

20 Dec 2023 817

Proiect USR pentru siguranța în școli

17 Dec 2023 1246

Propunere legislativă privind sistemului naţional de biblioteci din România! Despre ce este vorba

06 Dec 2023 793

Propunere de lege care completează cadrul legal existent privind punctele gastronomice locale

30 Nov 2023 729

Parlamentari dobrogeni, discursuri festive în Camera Deputaților cu prilejul Zilei Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 977

Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care semnătura electronică produce efecte juridice

30 Oct 2023 933

Klaus Iohannis, de Ziua Armatei- „Naţiunea se bazează pe curajul şi devotamentul dumneavoastră, pentru garantarea securităţii naţionale“

25 Oct 2023 703

Senat Legea cărnii şi a produselor din carne, adoptată. Iată ce va fi interzis spre comercializare

23 Oct 2023 1275

LIVE TEXT UPDATE. AUR Constanța, conferință de presă. Ce se discută

28 Sep 2023 1282

Declarații de avere Liberarul Michael Gudu a vândut în 2022 o casă și un teren (DOCUMENTE)

24 Sep 2023 1205