Valoarea prejudiciului este de aproximativ 15.000 de euro Consiliul Județean Constanța se constituie parte civilă în dosarul bancomatului de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer! (DOCUMENT)

  • Consiliul Județean Constanța va aproba în ședința din luna martie un proiect de hotărâre prin care se constituie parte civilă în dosarul penal nr. 2507/P/2022 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, aflat pe rolul instanței sub nr. 501/118/2023.
  • În conformitate cu devizul întocmit de către societatea ATC Architecture Expert SRL, înregistrat la Consiliul Județean Constanța sub nr. 6875/22.02.2023 rezultă un prejudiciu de aproximativ 15.000 euro, aceasta având caracter estimativ, reprezentând valoarea daunelor materiale provocate clădirii Pavilionului Expozițional Constanța
  • Demersul vine ca urmare a evenimentului produs în luna noiembrie 2022 la Pavilionul Expozițional Constanța, soldat cu prinderea inculpaților în flagrant de către organele de poliție imediat după distrugerea prin explozie a aparatului tip ATM instalat pe peretele exterior al clădirii situate pe Bulevardul Mamaia nr. 331A
  • Cât privește cursul dosarului penal, precizăm că judecătorii de la Tribunalul Constanța au rămas în pronunțare în dosarul celor două persoane suspectate că ar fi aruncat în aer bancomatul de la Pavilionul Expozițional din Mamaia
  • Instanța se va pronunța în cauză la finele acestei luni, în faza camerei preliminare
 
Consiliul Județean Constanța va aproba în ședința din luna martie un proiect de hotărâre prin care se constituie parte civilă în dosarul penal nr. 2507/P/2022 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, aflat pe rolul instanței sub nr. 501/118/2023.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a inițiat acest proiect având la bază raportul de specialitate al Direcției Generale Administrare Domeniul Public și Privat - Autoritatea Județeană de Transport; raportul de specialitate al Direcției Generale Administrație Publică și Juridică; plângerea penală formulată în data de 29.11.2022 de către Doicaru Florin, administrator al Pavilionului Expozițional Constanța;  procesul-verbal de cercetare la fața locului al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța - Serviciul de Investigații Criminale din data de 29.11.2022 și rechizitoriului din 13.01.2023 în Dosarul nr. 2507/P/2022 al Parchetului de pe Iângă Tribunalul Constanța.

Potrivit proiectului care poate fi studiat în secțiunea „documente”, CJC vrea să se constituie parte civilă în conformitate cu devizul întocmit de către societatea ATC Architecture Expert SRL, înregistrat la Consiliul Județean Constanța sub nr. 6875/22.02.2023.
Valoarea totală a daunelor materiale provocate după incidentul din noaptea de 28/29.11.2022 este de 195.059,83 lei, aceasta având caracter estimativ urmând ca să fie precizată în conformitate cu dispozitiile art. 20 alin. (5) litera b) Cod de procedure penală, aproximativ 15.000 de euro din această valoare reprezentând valoarea prejudiciului provocat clădirii Pavilionului Expozițional Constanța.

Este vorba despre evenimentului produs în luna noiembrie 2022 la Pavilionul Expozițional Constanța, soldat cu prinderea inculpaților în flagrant de către organele de poliție imediat după distrugerea prin explozie a aparatului tip ATM instalat pe peretele exterior al clădirii situate pe Bulevardul Mamaia nr. 331A.
„Din interiorul ATM-ului distrus, a fost sustrasă suma de 98.900 lei, cauzând un prejudiciu în dauna Pavilionului Expozițional Constanța în valoare de 15.000 euro, prejudiciul în dauna deținătorului ATM urmând să fie comunicat ulterior.

În citația emisă în Dosarul penal nr. 501/118/2023/al la data de 18.01.2023, înregistrată Ia Consiliul Județean Constanța sub nr. 3073/27.01.2023, instanța menționează dreptul părții vatamate de a se constitui parte civilă în procesul penal până Ia începerea cercetării judecătorești”, se mai arată în proiectul de hotărâre.
Pavilionul Expozițional Constanța se află în proprietatea publică a județului Constanța și în administrarea Consiliului Județean Constanța și este operat de Biroul din cadrul Direcția GeneraIe Administrare Domeniul Public Privat - Autoritatea Județeană de Transport.

Dacă va fi aprobat, proiectul de hotărâre privind constituirea ca parte civilă a UAT județul Constanța va fi comunicat Tribunalului Constanța - Secția penală.
Cât privește cursul dosarului penal, precizăm că judecătorii de la Tribunalul Constanța au rămas în pronunțare în dosarul celor două persoane suspectate că ar fi aruncat în aer bancomatul de la Pavilionul Expozițional din Mamaia.


Instanța se va pronunța în cauză la finele acestei luni, în faza camerei preliminare.

Mai precis, judecătorii vor decide dacă începe sau nu procesul în dosar.

Oricare va fi deciza tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Cei în cauză, un bărbat, de 48 de ani, respectiv o femeie, de 55 de ani, sunt bănuiți și de comiterea unei fapte similare în localitatea Castelu și a unei tentative, prin același mod de operare, comise în Mamaia.
 
Din probatoriul administrat a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în urma înţelegerii prealabile, cu complicitatea inculpatei S.K., care a fabricat materialele explozive, l-a transportat cu un autoturism la şi de la locul comiterii faptelor şi a asigurat paza zonelor de comitere a faptelor, inculpatul A.G.C. a distrus trei bancomate de pe raza judeţului Constanța, în scopul de a sustrage bancnotele din interiorul acestora, în două cazuri folosind materiale explozive, cel dintâi introducând în ţară şi deţinând fără drept o armă neletală de tir supusă autorizării.
Așa cum menționam și mai sus, după comiterea ultimei acţiuni ilicite, cei doi inculpaţi au fost depistaţi în flagrant de organele de poliţie, la scurt timp după săvârşirea faptelor, în autovehiculul cu care se deplasau fiind găsită ultima sumă de bani sustrasă şi mijloace materiale de probă.
 
Pe parcursul urmăririi penale ambii inculpaţi au recunoscut săvârşirea faptelor ce le-au fost reţinute în sarcină.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Bancomatul de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer! Când se vor pronunța judecătorii
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1348

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 753

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 685

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 709

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 458

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2079

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 842

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 695

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1480

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 793

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 787

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 892

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 849

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2769

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1333