Activitatea asistenţilor persoanelor cu handicap grav, pe ordinea de zi a consilierilor constănţeni din Comisia de învăţământ şi protecţie socială

Comisia nr. 4 - pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială a Consiliului Local Constanţa se întruneşte pe 15 ianuarie, la ora 15.00. Consilierii comisiei au de discutat, potrivit ordinii de zi, un proiect de hotărâre privind activitatea asistenţilor persoanelor încadrate în gradul de handicap grav în perioada iulie-decembrie 2017.
 
Comisia nr. 4 - pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială are în componenţă cinci aleşi locali şi următoarele atribuţii:

a) iniţiază studii, prognoze orientative şi programe privind asigurarea condiţiilor necesare bunei funcţionări a instituţiilor locale de învăţământ, sanitare, de cultură şi de tineret de sub autoritatea Consiliului Local; 
 
b) iniţiază propuneri motivate de înfiinţarea unor instituţii de binefacere de interes local şi instituie norme de funcţionare a acestora; 
 
c) analizează şi, după caz, iniţiază, propune şi ia măsuri în vederea realizării protecţiei sociale, pe baza motivaţiilor rezultate din legislaţia în vigoare; 
 
d) avizează proiectele de hotărâre cu incidenţă asupra atribuţiilor specifice ale comisiei; 
 
e) iniţiază propuneri pentru crearea condiţiilor necesare petrecerii timpului liber al cetăţenilor şi asigură desfăşurarea activităţilor sportive pe raza municipiului Constanţa;
 
f) urmăreşte execuţia bugetară pe domeniile ei de activitate, în colaborare cu Comisia nr. 1;
 

g) soluţionează împreună cu compartimentul de specialitate cererile şi sesizările cetăţenilor pe problematica specifică comisiei;
 
h) comisia exercită şi alte atribuţii stabilite de lege sau de Consiliul Local Municipal Constanţa.

 
Din comisia de învăţământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială fac parte următorii consilieri:
Raluca Trandafir - PNL - preşedinte
Adriana Câmpeanu - PNL - secretar
Marioara Cojoc - PSD - membru
Irinela Nicolae - PSD - membru
Răzvan Florea - PSD - membru.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 439

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează și proiectul imobiliar de la fosta bază RATC!

19 Mar 2024 639

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 411

Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului se reunește pe 7 martie! Ce proiecte se află pe ordinea de zi

05 Mar 2024 443

Consilierii locali constănțeni vor aporoba Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei care se ocupă de repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii (DOCUMENT)

26 Feb 2024 494

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 760

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța Blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord. Detalii despre proiectele imobiliare de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

19 Feb 2024 2676

Certificatul ,,RAR Auto Pass” urmează să fie emis de către Registrul Auto Român, începând cu 1 decembrie

13 Feb 2024 603

Comisia de evaluare a judecătorilor de la Curtea de Apel, stabilită cu unanimitate de Plenul CSM! Cine face parte

07 Feb 2024 610

Când se întrunește Comisia de urbanism Constanța și ce proiecte sunt pe ordinea de zi?

05 Feb 2024 699

Când se întrunește Comisia de urbanism Constanța și ce proiecte sunt pe ordinea de zi?

23 Jan 2024 602

Un nou Regulament al comisiei pentru analiza și repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii din cadrul AFI Constanța SRL (DOCUMENT)

11 Jan 2024 816

Primele informații din ancheta ISJ Constanța, cu privire la cazul Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, unde un bărbat a comis fapte și gesturi obscene

05 Jan 2024 1412

Proiect aprobat în Parlament Comisie specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane

19 Dec 2023 669

Date despre proiectele imobiliare Când se întrunește Comisia de urbanism Constanța și ce proiecte sunt pe ordinea de zi?

11 Dec 2023 1260