Administratie

Aleşii PNL solicită executivului CJC susţinerea proiectului privind subvenţionarea transportului judeţean pentru elevi şi studenţi! (documente)

În acest moment, în judeţul Constanţa, rata abandonului şcolar este de 8% în mediul rural (având localităţi precum Dobromir sau Castelu, unde rata de abandon atingea, la începutul anului şcolar 2017-2018, o medie de 25-30%), cea mai mare din ţară, şi o medie de 6% în mediul urban, situându-ne pe al doilea loc după judeţul Ilfov.
 
Cu toate acestea, Consiliul Judeţean nu deţine niciun studiu la nivel de judeţ care să prezinte o imagine mai clară asupra dezastrului din învăţământul constănţean şi nici nu ia măsuri active pentru combaterea acestui flagel.
Din aceste motive, consilierii judeţeni ai PNL Constanţa sunt alături de iniţiativa formulată şi depusă luna trecută de Asociaţia Elevilor şi Asociaţia Studenţilor Constanţa privind subvenţionarea transportului judeţean pentru elevi şi studenţi cu 50 la sută.
 
„Mai mult, considerăm că neimplicarea şi nerespectarea legii de către Consiliul Judeţean Constanţa nu fac decât să descurajeze tinerii din familiile nevoiaşe şi să crească rata de abandon şcolar în judeţul nostru“, susţine consilierul judeţean PNL Bogdan Bola. 

Bola afirmă că, în cadrul comisiilor de specialitate ale CJC, a încercat să convingă şi colegii din celelalte partide de faptul că această iniţiativă nu reprezintă o cheltuială la bugetul Consiliului, ci o investiţie care se va materializa pe termen lung în beneficiul întregii comunităţi şi care va avea efecte extrem de pozitive atât pentru constănţeni, cât şi pentru economia judeţului.
 
„La lucrările comisiilor a participat şi Andrei-Mihai Tănase, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa, care a încercat să explice beneficiile unui astfel de proiect şi de ce este necesar să luăm măsuri imediate. Chiar dacă prevederile Legii Educaţiei sunt clare şi trebuiau puse în aplicare de aproape şapte ani, nici în comisii nu s-a luat nicio decizie, încercând să se tragă de timp, fără a se lua nici cea mai mică măsură. Din acest motiv, împreună cu toţi colegii mei liberali am semnat şi depus încă o dată proiectul iniţiat de către AEC, solicitând introducerea pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din data de 27.07.2018 a acestui punct. Din păcate, practica celor de la conducerea Consiliului Judeţean de a nu pune pe ordinea de zi niciun proiect care nu vine din partea coaliţiei PSD+ALDE+PMP este de notorietate”, susţine consilierul Bola.
 
De altfel, acesta atrage atenţia că nici proiectul iniţiat de el şi de consilierul PNL Stelian Gima, privind efectuarea unor demersuri pentru construirea unui nou teatru de copii, nu se află pe ordinea de zi, precizând că nu a primit vreo explicaţie pentru acest fapt.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza proiectul depus de consilierii PNL privind acordarea de facilităţi la transport pentru elevii şi studenţii din judeţul Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul „Dobrogea Nord - Pământul Sălbatic între Dunăre și Mare”, o șansă pentru dezvoltarea sectorului pescăresc în județul Constanța

20 Sep 2018 612

Proiectul de lege pentru desființarea taxei de pod la Fetești și Giurgeni, inițiat de deputații PNL de Constanța, susținut de 64 de parlamentari

17 Sep 2018 619

Fostul consilier local Virgil Lixandru a primit răspuns de la Primăria Constanţa. Este vizată o investiţie imobiliară pe bulevardul Mamaia

05 Sep 2018 822

​Facilităţi la transport pentru elevii şi studenţii din judeţ, un proiect al consilierilor PNL care intră la vot în şedinţa de Consiliu Judeţean (document)

21 Aug 2018 1239

Membrii PNL care vor să candideze la alegerile europarlamentare își vor depune candidatura până la data de 1 octombrie

06 Aug 2018 712

Tensiuni în şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa! Bogdan Bola şi Horia Ţuţuianu, dezacord pe tema unui proiect privind transportul elevilor

28 Jul 2018 538

Consilierii municipali PNL Constanţa au depus un proiect pentru amenajarea de noi spaţii verzi

21 Jul 2018 600

Doi consilieri judeţeni PNL readuc în atenţia Consiliului Judeţean Constanţa necesitatea construirii unui teatru pentru copii şi cer introducerea proiectului în comisii şi pe ordinea de zi! (documente)

06 Jul 2018 598

Deputaţii PNL Bogdan Huţucă şi Robert Boroianu propun desfiinţarea taxei de trecere pe podurile de la Feteşti şi Giurgeni

04 Jul 2018 849

Cu proiectu-n mână şi dezinformarea-n gură Scările de la plaja Modern, administrate de Confort Urban. Proiectul a trecut şi fără voturile PNL! (document)

04 Jul 2018 3731

Scările de acces spre plaja Modern din Constanţa rămân în paragină. Consilierii PNL îl acuză pe Decebal Făgădău că a „furat“ proiectul unui consilier liberal. Drept urmare, i-au trântit proiectul edilului-şef (document)

29 Jun 2018 3108

Caravana PNL. Va continua seria seminarelor şi dezbaterilor din care să reiasă soluţii şi pentru Constanţa

18 Jun 2018 618

„Liberalismul clasic“, tema seminarului din cadrul „Caravanei liberale“ care se desfăşoară la Constanţa!

16 Jun 2018 622

Deputatul liberal Bogdan Huțucă a depus un proiect de lege privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri a cabinetelor medicale

23 May 2018 1339

Anunţul a fost făcut la întâlnirea Regiunii Sud-Est. PNL va depune un proiect de lege pentru transferul integral al impozitului pe venit către autorităţile locale

07 May 2018 1126

Consilierul PNL Mihaela Andrei, proiect pentru recondiţionarea şi modernizarea treptelor ce facilitează accesul la Plaja Modern din Constanţa!

27 Apr 2018 729

Trei noi proiecte legislative de completare şi modificare a Codului Fiscal, iniţiate de deputatul Bogdan Huţucă

25 Apr 2018 879

Actele la control. Ce surpriză li se pregătește administratorilor de bloc. A fost inițiat un proiect de lege

10 Apr 2018 912

Doi parlamentari au depus un proiect legislativ privind instituirea anului 2019 drept „Anul Cărţii” în România

06 Apr 2018 767

Ministerul Energiei confirmă proiectul eolian de 1,4 miliarde de euro pe care olandezii de la NERO îl dezvoltă în judeţele Constanţa şi Buzău (document)

05 Apr 2018 1984

CLM alocă finanțări pe bandă rulantă. PNL va organiza o dezbatere publică menită a genera criterii clare de susținere a sportului constănțean de masă și de performanță

23 Mar 2018 804

Aleşii locali PNL se vor abţine de la vot în şedinţa CLM de mâine. Vezi despre ce proiect este vorba şi ce contestă liberalii? (documente)

22 Mar 2018 944

Cu ce se mai ocupă parlamentarii. Indemnizaţii pentru limită de vârstă destinate aleşilor locali şi judeţeni!

14 Mar 2018 797

Nemulţumiţi că nu le-au fost luate în considerare amendamentele Consilierii PNL nu au votat bugetul judeţului Constanţa. Iată cum s-au împărţit banii!

15 Feb 2018 937

Consilierul local PNL Cristina Văsii, despre proiectul de taxe şi impozite - „Viitorul «sună», din păcate, a scumpiri!“

08 Nov 2017 732

Proiecte dezbătute de consilierii locali în Comisia de urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător şi de arhitectură

18 Aug 2017 770

Proiect de lege privind anularea unor obligații fiscale iniţiat de deputatul Bogdan Huţucă

12 Jun 2017 1871

Editorial Despre cei care nu mai „încap“ în „PNL-ul“ lui Muhscină şi al lui Boroianu. Se vor înrola în partidul lui Cioloş?

12 Jun 2017 3678

Disputa politică dintre Chiţac şi Muhscină s-a răsfrânt în Consiliul Local Municipal

01 Jun 2017 2296

Consilierul Bogdan Bola solicită CJC o strategie turistică pentru localitățile dunărene din județ

16 Apr 2017 1526

La închisoare doar în week-end ? Asta prevede un nou proiect de lege

05 Mar 2017 1236

Predoiu - Am primit sarcina să elaborez un proiect de introducere a soluțiilor CCR în corpul Codurilor penale

19 Feb 2017 990

Liberalii au anunțat că depun un proiect de lege pentru abrogarea OUG de modificare a Codurilor penale

02 Feb 2017 807

UPDATE PNL depune moțiune de cenzură. „Avem semnăturile strânse”

01 Feb 2017 991

Cătălin Predoiu – „Rușine, dle ministru Iordache!”

31 Jan 2017 997

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan - „România se află într-un moment de cotitură”

31 Jan 2017 1027

Cererea de revocare a HCJ 294/2016 formulată de PNL, prezentată în plenul CJC (document)

20 Dec 2016 1918

Firma lui Ion Virgil Lixandru ridică un bloc de apartamente în zona hotelului Venus din Mamaia

12 Dec 2016 3253

Robert Boroianu - „Tinerii trebuie încurajaţi să pornească afaceri fără teama că statul român le va lua şi pielea de pe ei”

08 Dec 2016 1396

Candidatul PNL Robert Boroianu propune „Acces la apă gratuit pentru fiecare român“

30 Nov 2016 945

Ședință de Consiliu Local la Cumpăna! Se schimbă componența consiliului

14 Nov 2016 1611

Proiect Pedepse majorate pentru autorii de fapte de violenţă în familie şi eliminarea posibilităţii de împăcare cu victima

15 Oct 2016 1321

ProiectCine vrea să interzică vânzarea de tutun pentru persoanele născute după 2017

16 Sep 2016 1196

Copiii până în 3 ani vor putea fi excluşi de la plata întreţinerii

13 Sep 2016 1258

Statutul ANPC a trecut de Camera Deputaţilor… tacit. Amenzile procentuale l-au supărat pe şeful ANAT (document)

05 Sep 2016 1546

UPDATE Autorităţile locale, suspectate de interese financiare

31 Aug 2016 1565

Făgădău nu renunţă. Votul PNL şi PMP în CLM este decisiv! Cartier pentru rromi, centru de incluziune socială sau Henri Coandă II?! (document)

27 Aug 2016 14385

Fuziunea dintre PMP și UNPR, numită „oficializarea unui mariaj neformalizat" de PNL

12 Jul 2016 729

Pregătiri pentru o nouă grădiniţă Opt firme se bat pentru a câştiga lucrările de reabilitare a drumurilor din Limanu

23 Jun 2016 1681

Interviu online cu Marilena Dragnea şi Marius Enescu, candidaţi la Primăria Năvodari, respectiv la Consiliul Judeţean „Trebuie să se termine cu influenţa politică în CA-uri, în numirea managerilor în sănătate!“

21 Apr 2016 5069