21 Nov, 2018 00:00
1736
Lavinia SICLITARU
Partidul Mişcarea Populară Constanţa a înregistrat ieri, la secretariatul Consiliului Local Constanţa, un proiect de hotărâre, iniţiat de consilierii locali
Secil Givan Cantaragiu,
Cătălin Papuc şi
Alexandru Zabara, pentru acordarea denumirii „Trianon” parcului de la Casa de Cultură din Constanţa.
Totodată, Partidul Mişcarea Populară a solicitat Comisiei de Atribuire de Denumiri a Judeţului Constanţa avizul pentru noua denumire, cerere ce a fost înregistrată la sediul Instituţiei Prefectului sub numărul 14578 din 19.11.2018. Reprezentanţii PMP consideră firesc ca în Anul Centenar să fie acordată această denumire unui obiectiv din judeţul Constanţa, tocmai pentru a sublinia importanţa Tratatului de la Trianon.
„Consider că este o onoare pentru noi, constănţenii, să facem acest demers. Partidul Mişcarea Populară este un susţinător al unităţii naţionale a României. Susţinem astfel demersurile iniţiate de Universitatea «Andrei Şaguna», Colegiul Naţional de Arte «Regina Maria» şi Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii. Atribuirea în An Centenar a denumirii «Trianon» este o normalitate pentru România şi constituie un act de patriotism”, spune preşedintele PMP Constanţa,
Claudiu Palaz.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: