Doina Voivozeanu, Sorin Colesniuc şi Romică Stan, în faţa evaluării anuale a managementului (documente)

Consilierii judeţeni au aprobat în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean regulamentul-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, pe anul 2018, la Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare” şi la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”.

Evaluarea managementului de către Consiliul Judeţean Constanţa se realizează în
conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă, coroborate cu prevederile prezentului regulament-cadru.

Prezentul regulament-cadru reglementează procedura prin care autoritatea verifică modul în care au fost realizate obligaţiile asumate prin contractul de management în raport cu resursele financiare alocate în anul 2018 (stabilită în contractul de management) şi prevederile sale se aplică de la încheierea contractului de management până la 31 decembrie 2018.

Evaluarea managementului este organizată în două etape, astfel:
a) prima etapă: analiza raportului de activitate întocmit de managerilor;
b) a doua etapă: susţinerea raportului de activitate de către manager în cadrul unui interviu, desfăşurat la sediul autorităţii Direcţiei de Turism şi Coordonarea Instituţiilor de Cultură Subordonate din strada Magnoliei, BL. L 4, Constanţa), conform deciziei autorităţii.

Evaluarea managementului din perioada prevăzută la art. 2 se desfăşoară conform următorului calendar: a) februarie 2019, depunerea raportului de activitate; b) 05 - 12 martie 2019, întocmirea referatelor-analiză de către secretariatul comisiei; c) 13 - 19 martie 2019, analiza raportului de activitate şi a referatelor - analiză de către comisia de evaluare; d) 20 martie 2019, susţinerea raportului de activitate de către manager în cadrul unui interviu; e) 21 martie 2019 aducerea la cunoştinţa managerului a rezultatului evaluării, a notei şi a concluziilor
raportului întocmit de comisia de evaluare, în termen de 24 de ore de la încheierea procedurii de evaluare, conform art. 41 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă; f) 22 - 26 martie 2019 depunerea contestaţiilor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatului; g) 27 martie 2019 comunicarea rezultatelor finale ale evaluării, prin afişare pe site-ul autorităţii, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestaţii sau, după caz, de la data soluţionării acestora.

Pentru desfăşurarea evaluării managementului instituţiei, la nivelul autorităţii se înfiinţează o comisie de evaluare, în funcţie de specificul instituţiei, formată dintr-un număr impar de membri. Comisia de evaluare anuală, denumită în continuare comisia, este desemnată de Consiliul Judeţean Constanţa, prin hotărâre a autorităţii judeţene în şedinţa din data de 28.02.2019, şi este compusă din reprezentanţi ai autorităţii, în proporţie de o treime şi din specialişti în domeniul de activitate a instituţiei, în proporţie de două treimi, un reprezentant al autorităţii din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi doi specialişti în domeniu.
 

Comisia îşi desfăşoară activitatea în şedinţe organizate la sediul autorităţii, conform deciziei
autorităţii. Nu poate fi desemnat ca membru în comisie persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, cu persoanele care au competenţa legală de a numi membri în comisia de evaluare, cu ceilalţi membri ai comisiei sau cu managerul evaluat; a avut în ultimii 2 ani sau are în perioada de derulare a procedurii de evaluare raporturi contractuale încheiate cu instituţia publică de cultură pentru care se face evaluarea managementului; c) a avut în ultimii 2 ani sau are relaţii cu caracter patrimonial, direct sau indirect, prin soţ/soţie, cu managerul evaluat.

Statutul de membru în comisia de evaluare este incompatibil cu cel de membru în comisia de
soluţionare a contestaţiilor. Membrii comisiei şi membrii secretariatului comisiei au obligaţia de a depune, la momentul luării la cunoştinţă a actului administrativ de desemnare în comisie, o declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate potrivit modelului prevăzut în anexă. Declaraţiile se păstrează la dosarul cuprinzând documentele ce privesc organizarea evaluării.
 
În cazul existenţei unui caz de incompatibilitate, membrul comisiei este obligat să informeze de îndată autoritatea, care va dispune înlocuirea acestuia din comisie. Membrii comisiei de verificare au următoarele atribuţii: a) studiază individual documentele primite în format electronic şi/sau pe suport hârtie de la secretariatul comisiei; b) analizează solicitarea transmisă de către autoritate în vederea întocmirii raportului de evaluare şi stabilesc punctajul şi grila de evaluare pentru criteriile şi subcriteriile în baza cărora se va nota raportul de activitate şi interviul; c) stabilesc ponderea fiecărui criteriu şi, după caz, a subcriteriilor acestora, astfel încât notarea să se realizeze
prin acordarea unei aprecieri exacte pentru fiecare răspuns; d) studiază şi evaluează, în termen, raportul de activitate depus de manager, cu luarea în considerare a referatelor-analiză întocmite de secretariat şi a proiectului de management aprobat de autoritate; e) se deplasează, după caz, la sediul instituţiei, toţi sau o parte dintre membri, desemnaţi cu majoritate de voturi, în vederea evaluării activităţii managerului, pe baza raportului de activitate a acestuia; f) dezbat, analizează şi acordă note pentru fiecare etapă a evaluării; g) analizează şi evaluează raportul de activitate pe bază de interviu susţinut de manager; h) elaborează un raport motivat asupra rezultatului obţinut de manager în urma evaluării şi face recomandări pentru continuarea sau încetarea managementului, respectiv rezilierea contractului de management; i) certifică, prin semnătură, toate actele şi documentele comisiei, întocmite de secretariatul comisiei.

Evaluarea se face prin acordarea de către fiecare membru al comisiei a unei note - nota A, de la 1 la 10, pentru prima etapă, şi nota B, de la 1 la 10, pentru etapa a II-a, făcându-se media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al Comisiei. La punctajul aferent notei se iau în calcul doar primele două zecimale. Nota finală dată de fiecare membru se calculează astfel: (A + B)/2 =.
 
În situaţia în care se înregistrează diferenţe mai mari de 2 puncte între notele acordate de membrii comisiei de evaluare, se va relua notarea. Procedura notării se reia ori de câte ori există diferenţe mai mari de 2 puncte între notele acordate de membrii comisiei de evaluare, pentru fiecare etapă în parte. Rezultatul final se calculează prin media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei, astfel: [Rezultatul final] = (nota 1 + nota 2 + nota 3 + nota 4 + nota x)/xx - numărul membrilor comisiei stabilit de autoritate pentru respectiva evaluare. În cazul în care nota finală se situează sub 7, rezultatul evaluării este considerat nesatisfăcător.

Rezultatul evaluării, nota finală şi concluziile raportului întocmit de comisie sunt aduse la cunoştinţa managerului, în scris, în termen de 24 de ore de la încheierea procedurii de evaluare. Managerul evaluat are dreptul să formuleze contestaţii asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea evaluării şi să le depună la compartimentul desemnat de autoritate, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatului evaluării.

Contestaţiile se soluţionează în termen de 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului pentru
depunerea acesteia, de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor constituită în acest sens conform art. 21 din OUG nr. 189/2008 cu modificările şi completările. Comunicarea rezultatului evaluării - în 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestaţii sau, după caz, de la data soluţionării acestora, rezultatul final al evaluării este adus la cunoştinţa publică prin grija autorităţii. Rezultatul final al evaluării se aprobă prin ordin sau dispoziţie a autorităţii, respectiv al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Regulamentele privind evaluarea celor trei directori de instituţii de cultură pot fi consultate în secţiunea „Documente“.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doina Voivozeanu, om de cultură originar din Botoșani și care s-a format la Constanța

25 Aug 2023 1143

Firme Constanța Modificările din CA-ul Șantierului Naval 2 Mai SA, publicate în Monitorul Oficial

18 Jul 2023 871

Firme Constanța Cine face parte din Consiliul de Administrație al Șantierului Naval 2 Mai

04 Jul 2023 1261

Şantierul Naval 2 Mai - S.A. Mangalia va numi un alt administrator în urma neacceptării postului de către Marinela Voivozeanu

19 Apr 2023 1466

Marinela Voivozeanu, numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai (DOCUMENT)

03 Apr 2023 1281

Mihai Lupu o păstrează pe Laura Abibula Stroe în funcția de director general interimar la Centru Cultural "Teodor T. Burada"

15 Aug 2022 1573

A demarat concursul pentru managementul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T Burada“ (DOCUMENT)

15 Jul 2022 1279

Doina Voivozeanu demisionează de la conducerea Centrului Cultural Burada. Care este motivul și ce planuri are pentru viitor

28 Mar 2022 3337

Declarații de avere Doina Voivozeanu, director general, la Centrul Cultural Theodor Burada, deține doar un apartament (documente)

03 Aug 2021 2350

Este oficial. Doina Voivozeanu, manager la Centrul Cultural Județean Constanța "Teodor T. Burada”

14 Jan 2021 2857

Surprize, surprize! Cine va fi noul manager al Centrul Cultural Județean Teodor Burada din Constanța?

06 Jan 2021 7175

Demisie bombă în Consiliul Județean! Este o apropiată a președintelui Țuțuianu! Fostul ales județean PSD urmează să preia conducerea unei instituții de cultură

25 May 2020 8311

Ce calificativ a obţinut la evaluarea anuală managerul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“?

28 Feb 2020 2559

Încep evaluările anuale ale managerilor instituţiilor de cultură subordonate Consiliului Judeţean Constanţa (document)

07 Feb 2020 3946

Cine face parte din comisia de evaluare a activităţii managerului Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“, Doina Voivozeanu (document)

11 Jan 2020 2627