Încă cinci ani de haos urbanistic. Consultarea populaţiei s-a realizat în 2016. Consilierii locali, chemaţi să prelungească, pentru a patra oară, Planul Urbanistic General (document)

La sfârşitul anului 2015, aleşii locali din mandatul trecut aprobau cu simţ de răspundere prelungirea valabilităţii PUG-ului (Plan Urbanistic General) şi a regulamentului local de urbanism aferent. Ulterior, Primăria a început să analizeze, pe bucăţi, Constanţa.
A început cu Planul Urbanistic General pentru zona Baba Novac. Apoi, cu „Elaborare PUZ - extravilan municipiul Constanţa“ şi cu cel al zonei peninsulare. Niciunul dintre aceste obiective nu au fost finalizat.
 
Săptămâna aceasta, consilierii locali municipali sunt chemaţi să mai prelungească încă o dată valabilitatea Planului Urbanistic General al municipiului Constanţa şi a Regulamentului local de urbanism aferent, până Ia intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023. Mai exact, PUG-ul, valabil pentru anii 90 şi care expiră în decembrie 2018, se prelungeşte pentru următorii cinci ani.
 
Acest lucru este posibil dar nu neapărat de bun augur, în temeiul OUG nr. 51/21.06.2018.
Actualizarea PUG-ului Constanţei este în durerile facerii, după ce, anul acesta, în luna iunie, Primăria îşi făcea cunoscută intenţia să actualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Constanţa în vigoare, aprobat prin HCL nr. 653/1999, cu valabilitate prelungită prin HCL nr. 77/2011, HCL nr. 81/2013 şi HCL nr. 327/18.12.2015.

Documentaţia de actualizare a Planului Urbanistic General va fi elaborată în baza contractului nr. 26594/19.02.2016 şi a documentelor anexe actualului PUG, aprobat prin HCL nr. 653/1999.

Iată ce spune municipalitatea referitor la stadiul procedurii de atribuire a contractului de proiectare pentru actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Constanţa: „Caietul de sarcini a fost definitivat în colaborare cu experţii Băncii Mondiale; în luna octombrie a anului 2017, între reprezentanţii UAT Constanţa şi cei ai Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - BIRD a fost încheiat un acord pentru servicii de asistenţă tehnică privind Programul de dezvoltare urbană a municipiului Constanţa, cu următoarele componente: planificarea şi gestionarea investiţiilor de capital, gestionarea activelor municipale şi de regenerare urbană, o îmbunătăţire a competitivităţii zonei metropolitane. Componenta de regenerare urbană include studii referitoare la: o dezvoltarea strategiei oraşelor inteligente de gestionare a activelor, o asistenţă în elaborarea unui plan integrat de amenajare a teritoriului pentru zona metropolitană, facilitarea activităţilor de regenerare urbană, facilitarea elaborării unei strategii de reabilitare a cartierelor de blocuri de apartamente. 
 
Proiectul mai este implementat în perioada octombrie 2017 - iunie 2020, după un calendar bine stabilit de predare a livrabilelor convenite de cele două părţi prin acord. Din echipa de lucru fac parte specialişti în dezvoltare urbană, arhitecţi, urbanişti, economişti, specialişti GIS. Echipa Băncii Mondiale va colabora cu municipalitatea pentru elaborarea unui chestionar în vederea culegerii de informaţii esenţiale cu privire Ia priorităţile în materie de dezvoltare ale cetăţenilor municipiului Constanţa, asigurându-se astfel contribuţia cetăţenilor Ia stabilirea priorităţilor de dezvoltare ale oraşului”.
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta proiectul privind prelungirea pentru următorii 5 ani a PUG-ului Constanţei şi a regulamentului de urbanism aferent.
 
Citeşte şi:

 
Primăria vrea să actualizeze Planul Urbanistic General al municipiului Constanţa

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța în proces cu OMV Petrom Marketing SRL pentru readucerea unui teren în proprietate (DOCUMENT)

05 Apr 2024 697

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 707

Constanța Anunț important al CT BUS. Vizate, autobuzele ce circulă pe linia 3

01 Apr 2024 572

Vești bune pentru veteranii din teatrele de operații! Ce decizie s-a luat în ședința Consiliului Local Municipal Constanța

29 Mar 2024 456

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1041

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat. Unde va fi acesta? (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1018

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 1065

Proiectul este pe masa consilierilor din Constanța Veteranii din teatrele de operații pot beneficia de gratuitate la transportul public (DOCUMENT)

27 Mar 2024 755

Un spațiu comercial, situat în incinta Grupului Școlar „Virgil Madgearu“, preluat în domeniul privat al municipiului Constanța (DOCUMENT)

26 Mar 2024 465

Primăria Constanța va concesiona Șantierului Naval Constanța SA un imobil situat pe bulevardul Tomis (DOCUMENT)

26 Mar 2024 671

Proiectele, pe masa consilierilor locali Două școli din Constanța, reabilitate energetic. Valoarea lucrărilor a fost majorată (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 599

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 660

Consilierii locali din Constanța vor vota pentru aprobarea Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă al municipiului (DOCUMENT)

25 Mar 2024 533

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța poate administra un imobil din municipiu. Acolo va funcționa un centru de activități sportive și culturale destinat copiilor din medii defavorizate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 656

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 419