Primăria Constanţa achiziţionează autobuze electrice şi staţii de încărcare aferente. Proiectul este la mâna consilierilor locali (documente)

Consilierii locali municipali se reunesc în ultima zi a lunii iulie în şedinţă. Printre proiecte se regăsesc şi cele cu referire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a cheltuielilor legate de proiect, precum şi la aprobarea acordului de parteneriat şi a protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziţii publice ocazionale pentru proiectul „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 10 m“, respectiv pentru proiectul „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 12 m“.
 
Aprobarea proiectelor este absolut necesară în vederea depunerii şi obţinerea finanţării acestora în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.
Totodată, acordul de parteneriat votat de aleşii locali este etapa preliminară în vederea încheierii între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca lider de parteneriat, şi UAT Municipiul Constanţa, partener, al parteneriatului, în vederea pregătirii şi implementării în comun a proiectelor de „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 10 m, respectiv 12 m”.
 
Municipalitatea vrea să achiziţioneze 21 de autobuze electrice (AbE1OS) cu lungimea de 10 m, cinci staţii de încărcare rapidă (SiR), 21 de staţii de încărcare lentă (SiL), în cuantum de 56.388.223,95 de lei cu TVA.
 
Contribuţia proprie în proiect a UAT Municipiul Constanţa, reprezentând contribuţia de minimum 2% din valoarea eligibilă aferentă tuturor activităţilor proprii din proiect, este în cuantum de 1.127.764,48 de lei.
 
Totodată, se intenţionează achiziţionarea de care MDRAP, în numele UAT Municipiul Constanţa, a 20 de autobuze electrice (AbE12S) cu lungimea de 12 m. Art. 4: „Se aprobă achiziţionarea de către MDRAP, în numele UAT Municipiul Constanţa, a unui număr de 20 autobuze electrice (AbE12S) cu lungimea de 12 m, 5 staţii de încărcare rapidă (SIR), 20 staţii de încărcare lentă (SiL), în cuantum de 65.733.918,25 de lei cu TVA“. Contribuţia proprie în proiect a UAT Municipiul Constanţa reprezintă contribuţia de minimum 2% din valoarea eligibilă aferentă tuturor activităţilor proprii din proiect, în cuantum de 1.314.678,36 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza cele două proiecte de HCL care vizează achiziţia de autobuze electrice şi staţii de încărcare aferente.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unul dintre asociați este Black Sea Offshore Centre SRL, din Constanța Chemoil Impex SRL și-a schimbat numele și obiectul de activitate

28 Mar 2024 370

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 699

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 545

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 647

Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată ce se va discuta

28 Mar 2024 340

Cumpărări directe Constanța Primăria Negru Vodă a semnat cu TOP Management ING. Firma a obținut două contracte de 350.000 de lei (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 361

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 787

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 330

Învățământ Constanța Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medigia, singurul reprezentant al României la competiția mondială Genius Olympiad

27 Mar 2024 645

Mihai Lupu, despre candidatura la Consiliul Județean Constanța- „Cu siguranță voi candida!“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1290

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 821

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 606

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 486

Proiectele, pe masa consilierilor locali Două școli din Constanța, reabilitate energetic. Valoarea lucrărilor a fost majorată (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 507

Participare activă în Tulcea. Cetățenii sunt invitați să-și propună și să voteze proiectele de interes județean

25 Mar 2024 385