Proiectul legii salarizării unitare. Ce salariu va avea medicul, profesorul, prefectul, primarul, asistentul medical. Credeți?

Noul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că noua lege a salarizării va fi finalizată până în vară. Mai mult, ministrul Muncii a precizat că va lucra pe legea deja făcută de Rovana Plumb, ci nu pe legea tehnocraţilor, potrivit România tv.
 
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că legea unitară a salarizării va fi gata până în luna iunie a acestui an.

Ministrul a menţionat, însă, că nu va lucra pe legea tehnocraţilor, ci pe cea făcută de Rovana Plumb.
 

"Legea salarizării unitare va fi discutată cu partenerii sociali. Avem 32 de miliarde de lei prinse în următorii 3 ani pentru creşterile de salarii, începând din februarie. După ce terminăm cu bugetul de stat, pentru că asta e prioritatea zero pentru noi, vom intra în discuţii cu partenerii. Termenul dat e trimestrul al doilea, deci până în iunie suntem obligaţi să avem legea dată în Parlament. Nu avem de ce s-o amânăm, pornim de pe legea Rovanei Plumb, şi aceea trebuie un pic periată, dar nu vom merge pe legea tehnocraţilor. Acolo e o creştere de 19,5 miliarde de lei, noi am prognozat 32 de miliarde de lei", a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

 
 
Legea salarizării unitare pe baza proiectului Rovanei Plumb
 
Proiectul privind legea salarizării a Rovanei Plumb sublinia faptul că veniturile românilor creşteau cu procente cuprinse între 20 şi 70%, în cazul celor cu venituri mici.
 
De exemplu, un profesor universitar urma să câştige între 4.170 şi 9.578 lei, în timp ce un rector, puţin peste 12.000 lei. Bani mai mulţi primeau şi inspectorii şcolari, aceştia câştigând în jur de 7.200 de lei. Iar salariul unui profesor, cu studii superioare, grad I era cuprins între 2.948 şi 6.167 lei.
 
Salariile profesorilor, potrivit proiectului privind legea salarizării a Rovanei Plumb:
 
Profesor universitar: 4.170 lei - 9.578 lei

Rector: 12.059 lei
Inspector şcolar: 7.272 lei
Profesor, studii superioare, grad I: 2948 - 6167 lei

SURSA: proiect legea de salarizare
 
În sănătate, un medic primar urma să câştige între 5.600 lei şi 7.000 de lei, în timp ce salariul unui medic specialist era de peste 3.600 de lei, iar cel al unui asistent medical de peste 2.900 de lei.
 
Salariile medicilor, potrivit proiectului privind legea salarizării a Rovanei Plumb:
 
Medic primar: 5.636 lei - 7.018 lei
Medic specialist: 3.664 lei - 4.563 lei
Asistent medical principal: 2.990 - 3.464 lei
 
Legea salarizării a prevăzut creşteri salariale şi pentru funcţionarii publici şi demnitari.
 
Potrivit proiectului, primarul Bucureştiului era cel mai bine plătit demnitar ales din administraţia locală, cu un venit brut de 16.000 de lei brut pe lună, în timp ce un primar al unei comune cu mai puţin de 3.000 de locuitori primea un salariu brut de 6.900 de lei brut lunar.
 
Salariile funcţionarilor publici, potrivit proiectului privind legea salarizării a Rovanei Plumb:
 
Prefect: 11.725 - 14.680 lei
Secretar judeţ: 7.911 - 8.852 lei
Secretar comună sub 3.000 locuitori: 4.745 - 5.636 lei
Sursa text: romaniatv.net
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Lia-Olguţa Vasilescu, precizări importante despre legea salarizării

20 Oct 2018 2821

A fost publicată Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Salarii din familia Apărare, ordine publică și securitate națională (document)

29 Jun 2017 33121

S-a votat Legea salarizării unitare. Ministerul Muncii amână majorările salariale pentru Educaţie, Sănătate, Poliţie şi Armată. Dumitru Coarnă acum câteva zile-Este o lege de rahat

07 Jun 2017 19262

Anunțul ministrului Lia Olguța Vasilescu despre salariile bugetarilor. Legea se va vota marți. Ce se va mai stabili marți. Detalii interesante

03 Jun 2017 18097

Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, despre legea adoptată în Senat și corelația funcție-nivel de salarizare în sistemul național de apărare

25 May 2017 18887

Legea salarizării. Măriri substanțiale în învățământ. Cât va avea educatorul. Categorie profesională fără impozit pe salariu

20 May 2017 18150

Ministrul Muncii vrea ca legea salarizării unitare să fie aplicată de la 1 iulie

24 Apr 2017 4730

Proiectul legii salarizării unitare. Despre soldele militarilor, pensii de serviciu, salarii în sănătate, sporuri, îndemnizațiile aleșilor, recompense. Altele neștiute (document)

11 Apr 2017 32085

Proiectul Legii salarizării unitare a fost publicat. Ce salarii ar putea primi bugetarii

10 Apr 2017 6312

Ministrul Gabriel Petrea Am găsit salarii de 740 de lei. În armată este acest caz. Legea salarizării intră în vigoare la 1 iulie

02 Apr 2017 46846

Dacian Cioloș Proiectul legii salarizării unitare poate să ajungă la începutul anului viitor în Parlament

17 Nov 2016 2695

Legea salarizării unitare a fost amânată pentru vara anului viitor

23 Nov 2015 2656

Ministrul Muncii începe negocierile pentru Legea salarizării

06 Jul 2015 2147

Salarii şi pensii mărite Legea salarizării va fi aplicată din 2015

29 Mar 2014 6530