Şapte copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi creştinaţi la Cumpăna, de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Locuitorii comunei Cumpăna vor sărbători alături de Consiliul Local şi Primăria Comunei Cumpăna, reprezentate legal de primar ec. Mariana Gâju, hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva“ din comună.
 
Duminică, 13 octombrie, începând cu ora 16.00, în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, şapte copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi creştinaţi. Taina Sfântului Botez va fi oficiată la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ de Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi. 
 
Este al 15-lea an de când, la iniţiativa primarului localităţii, ec. Mariana Gâju, copiii abandonaţi aflaţi în asistenţă maternală sunt botezaţi la fiecare mare sărbătoare de către oameni cu suflet pe care administraţia locală din Cumpăna i-a încurajat să facă un gest creştinesc. La finalul evenimentului, primarul Mariana Gâju le va oferi naşilor câte o icoană în semn de respect şi credinţă faţă de gestul pe care l-au făcut faţă de aceşti copii năpăstuiţi de soartă. Evenimentul va fi organizat de către Primăria si Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.                      
 
Luni 14 octombrie, ora 9.00, va avea loc sfânta liturghie, prilejuită de hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. Sărbătoarea va fi încheiată cu o agapă frăţească.
         
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 284

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 537

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 484

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 451

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1473

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 591

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 848

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 868

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 555

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 612

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 684

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 748

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 620

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 721

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 885