Alianţa 2020 USR PLUS organizează primul miting electoral în capitala Ardealului, la Cluj

Alianţa 2020 USR PLUS organizează primul miting electoral la Cluj-Napoca pe data de 5 mai. La miting vor fi prezenţi preşedinţii celor două partide, Dan Barna şi Dacian Cioloş, şi candidaţii Alianţei 2020.
 
„Mergem în capitala Ardealului să le spunem românilor că, după doi ani şi jumătate de hoţie, acum au pentru prima dată şansa să îşi facă vocea auzită acolo unde contează cel mai mult, la vot. Alianţa USR-PLUS are cea mai bună echipă de candidaţi, oameni noi în politică, dar care ştiu foarte bine cum funcţionează instituţiile europene, oameni cu experienţă de guvernare, manageri de succes şi oameni inimoşi din societatea civilă. Avem un plan concret pentru ceea ce vrem să facem în Parlamentul European, care urmăreşte recâştigarea încrederii în viitorul României ca parte a Uniunii Europene, dezvoltarea economică prin absorbţia de fonduri europene şi creşterea calităţii vieţii prin asigurarea unor standarde europene în sănătate, educaţie şi servicii sociale”, transmite preşedintele USR Dan Barna.
 
Mitingul electoral al Alianţei va avea loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca şi va începe la ora 16:30. Participarea la eveniment este liberă.  
 
„Ne-am unit în această alianţă pentru că vrem să le dăm oamenilor decenţi din România o alternativă care poate să câştige alegeri. Şi sunt foarte mulţi oameni decenţi în România. Oameni muncitori, cinstiţi, care îşi iubesc ţara, care nu vor să plece, dar care s-au săturat de mizeria şi nesimţirea din politica românească. De prea multe ori, oamenii decenţi din România au fost nevoiţi să aleagă răul cel mic ca să nu iasă răul mai mare. De data asta, oamenii decenţi din România pot să voteze binele. Pe 5 mai îi aşteptăm alături de noi pe oamenii decenţi din Cluj”, declară Dacian Cioloş, preşedinte PLUS.
 
Material la comanda USR PLUS, cod unic de identificare: 41190006.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Tandemul pe care îl fac cu Bogdan Bola pentru Primărie înseamnă foarte mult. Și susținerea PMP-ului este importantă”! (VIDEO)

29 Mar 2024 753

Președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion „Construim o alianță a partidelor de dreapta pentru alegerile din 2024"

19 Dec 2023 840

UPDATE Politicianul Dan Pelcinschi s-a stins din viață. Când va fi condus pe ultimul drum

25 Jun 2022 3302

#alegeriparlamentare2020 Candidații USR PLUS propun modernizarea căilor ferate - Trenuri de mare viteză, moderne și curate, care străbat țara de la Constanța până în cel mai îndepărtat oraș

01 Dec 2020 1904

#alegeriparlamentare USR PLUS a dat startul campaniei pentru alegerile legislative. Stelian Ion a vorbit despre justiție

09 Nov 2020 2430

Alianța USR PLUS se angajează să inițieze și să insiste asupra dezbaterii privind revizuirea Constituției

02 Nov 2020 3669

Alianța USR PLUS îl propune pe Florin Cocargeanu pentru postul de viceprimar al municipiului Constanța

31 Oct 2020 6052

Emil Banias vrea să ceară daune morale ALDE-filiala Constanța “Nu mai există nicio miză, vreau doar să le demonstrez că au greșit în cazul meu”!

25 Sep 2020 2434

#alegerilocale2020 Felix Stroe, candidat pentru funcția de președinte al CJC - “Mă bucur că această campanie, mi-a oferit ocazia să vin în fața oamenilor. Îi rog pe constănțeni să voteze pentru ei, pentru copiii și nepoții lor”

20 Sep 2020 3690

#alegerilocale2020 LIVE - Alianța USR - Plus își lansează candidații pentru primăriile Năvodari și Costinești

11 Aug 2020 2334

LIVE VIDEO Stelian Ion, candidatul USR-PLUS la Primăria Constanța, despre problemele locuitorilor din cartierul Veterani (galerie foto)

21 Jul 2020 3688

Candidatul USR-PLUS pentru primăria Constanța, Stelian Ion, mesaj dur pentru liberali „În 2020, candidatura lui Chițac este un risc inacceptabil!”

20 Jul 2020 3386

LIVE TEXT Se pun bazele polului de dreapta la Constanța. USR, Alianța Țărănistă și PLUS au anunțat colaborarea (galerie foto+video)

06 Jul 2020 4062

Tudorel Chesoi, Alianța Național Țărănistă Primarul PSD Decebal Făgădău a sărăcit Constanța

02 Jul 2020 1384

George Simion lansează la Constanţa Alianţa pentru Unirea Românilor. Vor avea candidaţi la alegerile locale

14 Jan 2020 3987