#alegerilocale2020 Când vor fi aleși președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare



Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, în data de 2 septembrie 2020, va avea loc tragerea la sorți computerizată pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din 27 septembrie 2020.
       
Precizăm că, în data de 1 septembrie 2020, președinții birourilor electorale de circumscripție județene și Biroului electoral de circumscripție a municipiului București vor stabili orele la care se vor desfășura ședințele publice pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Potrivit legislației în vigoare, președintele biroului electoral al secției de votare și locțiitorul acestuia sunt desemnați de către AEP, în ședință publică, anunțată cu 24 de ore înainte, prin tragere la sorți computerizată, organizată la nivel județean sau al municipiului București, pe funcții, dintre persoanele înscrise în corpul experților electorali, cu domiciliul sau reședința în județul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de sediul secției de votare, precum și pe baza criteriului studiilor absolvite. În cazuri de forță majoră, înlocuirea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare sau a locțiitorilor acestora se realizează de AEP, prin tragere la sorți computerizată, dintre persoanele înscrise în corpul experților electorali, cu domiciliul sau reședința în județul respectiv, cu aplicarea corespunzătoare a criteriilor enunțate mai sus.
Rezultatul tragerii la sorți se consemnează în procese-verbale semnate de reprezentanții AEP și președinții birourilor electorale de circumscripție, care se aduc la cunoștință publică prin afișare pe site-ul Autorității, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripție și pe site-urile acestora.

Corpul experților electorali este o evidenţă permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de către AEP.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegeriparlamentare2020 Felix Stroe, candidat PSD pentru Senatul României - „Autoritățile locale devin motorul atragerii banilor europeni!”

16 Nov 2020 1188

Mai mulți membri ai PSD Eforie își vor înapoi mandatele de aleși locali. Tribunalul Constanța urmează să se pronunțe în dosar

14 Nov 2020 1232

Judecătoria Hârşova a validat consilierii locali ai comunei Ciobanu! Iată lista completă

29 Oct 2020 770

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Horia

29 Oct 2020 787

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Vulturu

28 Oct 2020 611

Au fost validați consilierii locali ai comunei Cobadin. Lista completă

28 Oct 2020 2041

Au fost validați consilierii locali ai Orașului Cernavodă. Lista completă

27 Oct 2020 865

Judecătoria Mangalia a validat mandatele consilierilor locali din Costinești. Un singur mandat, invalidat

23 Oct 2020 2480

Fostul primar PNL de la Corbu contestă în instanță mandatul edilului nou ales. Magistrații se vor pronunța astăzi în acest dosar

22 Oct 2020 3445

Sondaj de opinie 59 % dintre respondenți cred că votul lor a contat la alegerile locale din 2020

19 Oct 2020 546

Editorial La Constanța, alegeri au fost, alegeri vor fi. Dar niciodată cu atâta bălăcăreală

15 Oct 2020 4594

Constanța Programul plății indemnizațiilor aferente participării la alegerile locale

13 Oct 2020 1418

Sondaj de opinie Credeți că a contat votul dumneavoastră pentru alegerile locale din 2020?

12 Oct 2020 924

Sondaj de opinie 82% dintre respondenți nu au considerat oportună înscrierea managerilor din învățământ în candidatura la alegerile locale

05 Oct 2020 711

Alegeri locale 2020. Primarii aleși în judeţul Constanţa. Unde sunt alese femei-primar

01 Oct 2020 2214