#alegerilocale2020 Mircea Titus Dobre, PRO România - “Suntem singurul partid care am propus soluții concrete în această campanie! Avem soluții pentru fiecare cartier în parte!”

  • Mircea Titus Dobre, candidatul PRO România pentru primăria Constanța a fost invitat la ZIUA Electorală
  • Fost ministru al Turismului, deputatul constănțean a conceput proiecte care să transforme orașul într-o urbe mai aerisită, mai civilizată și prietenoasă
  • Programul este bazat pe studiul în teren, conlucrarea cu cetățenii și adaptarea proiectelor propuse pentru viitoarele axe de finanțare din Fonduri Europene sau Fonduri Naționale
     
Mircea Titus Dobre, candidatul PRO România pentru primăria Constanța a fost invitat la ZIUA Electorală.
Fost ministru al Turismului, deputatul constănțean a conceput proiecte care să transforme orașul Constanța într-un oraș turistic, port la Marea Neagră, mai aerisit, mai civilizat, mai prietenos.
Interviul video poate fi urmărit:


A pus bazele unui Program coerent pentru dezvoltarea armonioasă a Municipiului Constanța, prin investiții – Programul “Împreună pentru Constanța sănătoasă”.
Programul este bazat pe studiul în teren, conlucrarea cu cetățenii și adaptarea proiectelor propuse pentru viitoarele axe de finanțare din Fonduri Europene sau Fonduri Naționale.
Împreună pentru Constanța sănătoasă înseamnă: -un sistem sanitar modern
-un sistem de învățământ performant
-redarea spațiilor verzi
-falezei deschiderea Constanței către investitori
Mircea Dobre a punctat că prioritară este refacerea parcurilor din Constanța iar în parallel amenajarea altora noi, deasupra parcărilor subterane propuse de Pro România. De asemenea, Dobre a mai spus că vor fi realizate și miniparcuri în mai multe puncte din oraș.
În final, Dobre a precizat că toate proiectele prezentate în timpul campaniei vor fi susținute de echipa de consilieri PRO România în cadrul Consiliului Local Municipal.
Mai multe detalii despre proiectul candidatului PRO România puteți găsi pe www.mirceadobre.ro
Pe Mircea Dobre îl regăsiți pe poziția 6 pe buletinul de vot, echipa Pro România pentru CLM tot pe poziția nr.6 iar echipa partidului la nivelul Consiliului Județean este pe poziția 1 a buletinului de vot.

ZIUA Electorală este în direct, pe www.ziuaconstanta.ro dar și pe https://www.facebook.com/ziuaconstanta.
 
 

Comandat de PARTIDUL PRO ROMANIA FILIALA CONSTANTA
Executat de  ZIUA de Constanta - portal: www.ziuaconstanta.ro
CMF: 21200010

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 356

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 639

Aura Bozdoacă, fost subprefect al Constanței, candidat din partea AUR la Primăria Hârșova (DOCUMENTE)

17 Mar 2024 1257

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1275

Gabriel Ciobanu, candidatul USR pentru Primăria comunei Agigea

29 Feb 2024 983

„ZIUA-n amiaza mare” Oferta lui Mohammad Murad către primarul Vergil Chițac. În ce condiții renunță afaceristul la candidatura pentru primăria Constanța

11 Jun 2022 3203

Candidații Partidului Ecologist de la Constanța încearcă să-și recupereze o parte din contribuțiile din campania electorală din 2020 pe cale judecătorească

01 Jan 2022 1530

Fostul senator Marian Vasiliev îi cere daune lui Constantin Nițe. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

18 Feb 2021 3085

Retrospectivă 2020. Două rânduri de alegeri în pandemia de COVID-19. Constănțenii, vot în carantină, mască obligatorie, strângerea de mână între candidați și alegători a devenit istorie

04 Jan 2021 3969

#alegeriparlamentare2020 Felix Stroe, candidat PSD pentru Senatul României - „Autoritățile locale devin motorul atragerii banilor europeni!”

16 Nov 2020 3231

Mai mulți membri ai PSD Eforie își vor înapoi mandatele de aleși locali. Tribunalul Constanța urmează să se pronunțe în dosar

14 Nov 2020 2719

Judecătoria Hârşova a validat consilierii locali ai comunei Ciobanu! Iată lista completă

29 Oct 2020 2540

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Horia

29 Oct 2020 2491

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Vulturu

28 Oct 2020 2354

Au fost validați consilierii locali ai comunei Cobadin. Lista completă

28 Oct 2020 4589