Alegeri locale 2020

#alegerilocale2020 Costin Răsăuțeanu, candidat PSD pentru Consiliul Local Constanța - “Consilierii opoziției au votat împotriva alocării resurselor financiare școlilor constănțene”

  • În ședința Consiliului Local Municipal de la finalul lunii iulie, au fost alocați 5 milioane de lei pentru ca anul şcolar să înceapă în condiţii de siguranţă la Constanța
  • Aleșii locali, cu excepția celor din opoziție, au votat amendamentul propus de primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău
  • ”Este important ca noi toți-cei asumați sau mai puțin asumați, de stânga sau de dreapta - să ne Reconectăm la Firesc și la Bun Simț!”, susține Costin Răsăuțeanu, candidat PSD pentru Consiliul Local Constanța

În ședința Consiliului Local Municipal de la finalul lunii iulie, au fost alocați 5 milioane de lei pentru ca anul şcolar să înceapă în condiţii de siguranţă la Constanța.
Aleșii locali, cu excepția celor din opoziție, au votat amendamentul propus de primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău prin care banii vor ajunge la unităţile de învăţământ din municipiu, pentru ca şcoala să înceapă în siguranţă pentru copii şi cadre didactice.

“Ne pregătim cu toții de începerea anului școlar într-un mod special, fără precedent. Nu am mai avut situații similare ca să știm ce funcționează mai bine ca metode și ce nu. Dar trebuie să gândim soluții și să acționam cu asumare! Și avem instrumente să o facem! 

Avem resurse să fim alături de școlile din Constanța! Am alocat 5 milioane de lei pentru ca elevii să poată începe  școala în siguranță. 
Aș fi vrut să scriu că a fost rezultatul unei soluții identificate în echipă, împreună, de către toți consilierii. Ei bine, nu a fost așa.
Consilierii Partidului Național Liberal au  votat împotriva alocării resurselor financiare școlilor constănțene în contextul acestei crize și vremuri atât de confuze! Îmi este imposibil să înțeleg această atitudine, în contextul în care guvernul lor nu a luat nicio măsură concretă, nu tablete, nu măști, nu proceduri, nimic.

Ca om de stânga, tributar viziunii social-democrate, respect chemarea doctrinară a tuturor partidelor, dar nu pot să înțeleg inconștiența unui partid care votează împotriva unor acțiuni precum cele despre siguranța și sănatatea copiilor, împotriva interesului local. 

Este important ca noi toți-cei asumați sau mai puțin asumați, de stânga sau de dreapta - să ne Reconectăm la Firesc și la Bun Simț!”, susține Costin Răsăuțeanu, candidat PSD pentru Consiliul Local și actual viceprimar la municipiului Constanța.



Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Constanța
Executat de  ZIUA de Constanta – portal: www.ziuaconstanta.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 21200019
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegerilocale2020 Document oficial! Câte voturi au strâns candidații la Consiliul Județean Constanța

01 Oct 2020 1142

#alegerilocale2020 Județul Tulcea - lista completă a primarilor. Unde au ales o femeie la conducerea comunității

01 Oct 2020 1079

Când își vor prelua mandatele câștigătorii alegerilor locale de duminică? Procedura pentru primar, președinte CJ, aleși locali și județeni

01 Oct 2020 2393

#alegerilocale2020 Încep negocierile pentru formarea unei majorități la nivelul Consiliului Județean Constanța. Cum vor fi repartizate mandatele în urma votului din 27 septembrie

30 Sep 2020 2616

#alegerilocale2020 Doar trei formațiuni politice intră în Consiliul Local Municipal Constanța. PNL a anunțat că vrea să formeze majoritatea cu USR PLUS

30 Sep 2020 3005

#alegerilocale2020 Echipele USR PLUS din Consiliul Local și Județean vor depune eforturi ca proiectele votate de constănțeni să fie puse în practică

29 Sep 2020 522

#alegerilocale2020 S-a creat un brand anti PSD. PNL Constanța spune un NU hotărât social-democraților atât în Consiliul Local cât și la Consiliul Județean

29 Sep 2020 2822

LIVE TEXT #alegerilocale2020 Conferința de presă la PNL Constanța, după câștigarea alegerilor locale

28 Sep 2020 1593

#alegerilocale2020 IPJ Constanța, dosare penale pentru infracțiuni electorale

28 Sep 2020 1057

#alegerilocale2020 Stelian Ion și Remus Negoi (USR), în conferință de presă, după aflarea rezultatelor alegerilor (LIVE VIDEO)

28 Sep 2020 1456

#alegerilocale2020 Primarul din Deveselu, decedat în urmă cu două săptămâni, ales pentru un nou mandat

28 Sep 2020 638

#alegerilocale2020 Primar mort în județul Dolj, după ce a fost reales

28 Sep 2020 656

#alegerilocale2020 Stelian Ion - ”Suntem în fața unui moment istoric. În Constanța, scriem istorie!” (video)

28 Sep 2020 2052

#alegerilocale2020 Incidente înregistrate la nivelul județului Constanța pe timpul derulării procesului electoral

28 Sep 2020 1680

#alegerilocale2020 Ce primari au fost aleși în localitățile județului Constanța

27 Sep 2020 12882