#alegerilocale2020 IPJ Constanța, dosare penale pentru infracțiuni electorale


  • Duminică, 27 septembrie, la nivelul IPJ Constanța s-au primit aproximativ 40 de sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale, majoritatea fiind confirmate în urma verificărilor.

Astfel, au fost aplicate peste 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei.

Au fost întocmite 17 dosare de cercetare penală, respectiv: 5 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, 1 pentru fraudă la vot și fals în declarații, 1 pentru amenințare, 4 pentru coruperea alegătorilor, 1 pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,1 tentativă la infracțiunea de fraudă la vot, 2 pentru furt, 1 pentru amenințare și distrugere și 1 dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vot multiplu.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții, a precizat IPJ.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 123

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 532

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 438

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 317

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 663

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 560

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 426

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 490

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 683

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 439

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 446

IPJ Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru evadare. Ce s-a întâmplat

20 Apr 2024 536

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 924

Acțiuni de amploare ale polițiștilor în județul Constanța. Peste 400 de persoane au fost legitimate prin aplicația eDAC

20 Apr 2024 560

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 556