#alegerilocale2020 Școlile și liceele din Constanța unde sunt centre de votare își suspendă cursurile



CNSU a decis astăzi, 23 septembrie 2020, suspendarea cursurilor în școlile și liceele unde sunt organizate secții de votare, la alegerile de duminică, 27 septembrie 2020. Măsura este valabilă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 23 septembrie, Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale din anul 2020.

Informația a fost transmisă de Prefectura Constanța.

Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, să se suspende începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Activitățile didactice pentru aceste unități școlare vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.

Iată comunicatul oficial remis de Ministerul Educației și Cercetării în acest sens:

În perioada 25 - 29 septembrie, activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online
Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem    on-line.Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020.

În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020.
Procesul instructiv-educativ, „față în față” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județe/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.
Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educației și cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 397

Alegeri Locale Constanța 2024 Judecătoria Mangalia a admis contestația lui Remus Birică

02 May 2024 377

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 1038

Lista candidaților din partea PUSL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 1820

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 447

Biroul Electoral Central Candidaturile propuse de partidele politice pentru alegerile europarlamentare, definitive! Vezi lista

29 Apr 2024 560

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 562

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 527

Anunț important de la Curtea de Apel Constanța! Sunt vizate alegerile locale

28 Apr 2024 438

Judecătoria Constanța anunță programul pentru depunerea propunerilor de candidaturi și a contestațiilor

28 Apr 2024 437

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 1584

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1824

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 528

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 956

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 1383