Klaus Iohannis ”La alegerile locale, victoria aparține în primul rând democrației din România”

  • Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, în această seară, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă pe marginea alegerilor locale care s-au derulat ieri.

Iohannis a subliniat că, în contextul special în care s-a derulat scrutinul, având în vedere pandemia de coronavirus, mobilizarea a fost exemplară.

Felicit autoritățile implicate și membrii birourilor electorale. Procesul de vot s-a desfășurat fără probleme majore. Mulțumiri tuturor celor care au mers la urne! Contribuția lor a arătat că în România e o democrație vie. A fost prezență bună la vot, societatea a acționat cu maturitate. Victoria aparține în primul rând democrației românești. A fost însă și o victorie majoră a dreptei. S-a contutrat o nouă realitate politică, PNL și USR, forțele schimbării în bine. PSD trece în opoziție. Pentru PNL e un scor istoric, cea mai bună performanță electorală din ultimii 30 de ani. E cel mai mare partid al României, și-a asumat gestionarea crizei. Votul arată că administrațiile liberale de succes sunt apreciate de oameni. Și USR, un partid tânăr, a obținut un scor bun. Votul acordat a fost acordat pentru seriozitate în viața publică, a spus Klaus Iohannis.


Președintele României a mai precizat că administrația publică locală trebuie reconstruită pe baza unui peinxipiu esențial, interesul public.

Subliniez și participarea mare la vot și interesul tinerilor, ceea ce mă bucură. Cei care au câștigat încrederea votanților trebuie să livreze o administrație performantă. La aceste alegeri, s-a acordat un vot de blam minciunii, dezinformării, stagnării și incompetenței promovte de PSD, care a pierdut și acolo unde mulți baroni se credeau invincibili. Penyru ca România să se modernizeze, epoca PSD trebuie să se încheie. Pe de altă parte, ictoria de acum a dreptei este una de etapă, ea trebuie să fie confirmată la parlamentare. Mai avem un pas pentru a continua acest val al schimbării, alegerile parlamentare. Avem mare nevoie de o majoritate credibilă în Parlament, a punctat Klaus Iohannis.          


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 601

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 395

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 641

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 684

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 365

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 355

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 400

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 598

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 517

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 443

Întrevedere Iohannis-Nehammer la Cotroceni Discuții despre aderarea deplină a României la Schengen

07 Mar 2024 395

Legea „2 Mai”, adoptată de Camera Deputaților. Ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

05 Mar 2024 581

LISTĂ Mai mulți procurori, numiți judecători! Printre ei, Vengherschi Augustina Liliana, de la Parchetul Judecătoriei Mangalia

05 Mar 2024 603

Surse Klaus Iohannis are șanse la șefia Consiliului European. Răspunsul venit de la Bruxelles

02 Mar 2024 636

MAENoi propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României

29 Feb 2024 440