#alegerilocale2020 Primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, a reușit atragerea a 6 milioane de euro. Pentru mandatul 2020 - 2024 vrea să demonstreze că se poate mai mult (documente)

  • În mandatul 2016-2020, Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu a reușit atragerea a 6 milioane de euro iar pentru mandatul 2020 - 2024 vrea să demonstreze că se poate mai mult
  • Unul dintre cele mai importante proiecte este cel al rețelei de 45 de km gaze, care din luna august a.c. este funcțională în localitatea Limanu
  • Deoarece nevoile comunei erau mari iar bugetul local nu permitea investiții importante, Georgescu a înțeles că singura soluție sunt atragerea fondurilor atât de la instituțiile europene cât și de la CNI sau PNDL
  • 2.7 milioane de lei s-au investit în ultimii patru ani, în rețeaua sanitară din Limanu și 2 Mai
  • Și educația a primit 4.55 milioane de lei prin intermediul investițiilor realizate în baza materială școlară
  • În domeniul infrastructurii au fost realizați 22.4 km de covor asfaltic și 7393 mp de construcții noi sau reabilitate
 
În mandatul 2016-2020, Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu a reușit atragerea a 6 milioane de euro finanțări nerambursabile iar pentru mandatul 2020 - 2024 vrea să demonstreze că se poate mai mult.
Unul dintre cele mai importante proiecte este cel al rețelei de gaze, 45 de km -  care din luna august a.c. este funcțională în localitatea Limanu și în scurt timp va fi și în 2 Mai și Vama Veche. ’’Această lucrare a fost o provocare pentru toată echipa mea, dar a fost o promisiune pe care mi-au asumat-o în fața comunității. Au fost eforturi majore, o investiție de peste 5.7 milioane de lei, dar a devenit o realitate pentru comuna noastră’’, afirmă Daniel Georgescu.
Deoarece nevoile comunei erau mari iar bugetul local nu permitea investiții importante, Georgescu a înțeles că singura soluție sunt atragerea fondurilor europene și nu numai.
Astfel, în ultimul exercițiu financiar au fost atrase 6 milioane de euro, o parte provenind din fonduri europene, restul prin PNDL, cum este cazul celor 1.6 milioane de lei pentru refacerea rețelei de iluminat public, 4.5 milioane de lei finanțare europeană pentru grădinița Limanu sau 2 milioane de lei pentru școala din localitate,  5.2 milioane de lei pentru modernizare și dotare Cămin Cultural Limanu și alte 8 milioane de lei pentru sala de sport cu tribună, ambele cu finanțare prin Compania Națională de Investiții. Sunt doar câteva exemple.
2.7 milioane de lei s-au investit în ultimii patru ani, în rețeaua sanitară din Limanu și 2 Mai. ’’Anul trecut , din fonduri locale a fost demarată construcția unui nou dispensar în Limanu. Centrul de sănătate va fi finalizat anul acesta și va avea cabinete medicale și laborator de analize, farmarcie, punct de recoltare și săli de tratament. Investiții în sănătate am făcut și în localitatea 2 Mai unde am alocat 100.000 de lei pentru modernizarea și dotarea dispensarului existent’’, a explicat primarul comunei Limanu.
Și modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere au fost în atenția edilului din sudul litoralului. Astfel a fost demarat un program de asfaltare a străzilor din toate cele trei localități care aparțin de comuna Limanu. 7.6 milioane de lei au fost alocați pentru aceste proiecte. Cea mai mare realizare, spune Daniel Georgescu este asfaltarea drumului care leagă Hagieni de Limanu, un drum de 4 km din totalul de 22.4 km de covor asfaltic turnat în acest mandat.
Și educația a primit 4.55 milioane de lei prin intermediul investițiilor realizate în baza materială școlară. La fel și sportul, rezultatele echipei de fotbal Poseidon Limanu-2Mai sau a luptătorilor clubului fiind în acest sens, grăitoare .
La final de mandat, Georgescu afirmă că au fost patru ani intenși, cu multă muncă, pentru că în 2016 a găsit la Limanu o primărie dezorganizată și fără viziune. În următorul mandat, edilul vrea să facă din Limanu cea mai modernă comună din județul Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegerilocale2020 Document oficial! Câte voturi au strâns candidații la Consiliul Județean Constanța

01 Oct 2020 3307

#alegerilocale2020 Județul Tulcea - lista completă a primarilor. Unde au ales o femeie la conducerea comunității

01 Oct 2020 4217

Când își vor prelua mandatele câștigătorii alegerilor locale de duminică? Procedura pentru primar, președinte CJ, aleși locali și județeni

01 Oct 2020 4289

#alegerilocale2020 Încep negocierile pentru formarea unei majorități la nivelul Consiliului Județean Constanța. Cum vor fi repartizate mandatele în urma votului din 27 septembrie

30 Sep 2020 4131

#alegerilocale2020 Doar trei formațiuni politice intră în Consiliul Local Municipal Constanța. PNL a anunțat că vrea să formeze majoritatea cu USR PLUS

30 Sep 2020 4681

#alegerilocale2020 Echipele USR PLUS din Consiliul Local și Județean vor depune eforturi ca proiectele votate de constănțeni să fie puse în practică

29 Sep 2020 1969

#alegerilocale2020 S-a creat un brand anti PSD. PNL Constanța spune un NU hotărât social-democraților atât în Consiliul Local cât și la Consiliul Județean

29 Sep 2020 4631

LIVE TEXT #alegerilocale2020 Conferința de presă la PNL Constanța, după câștigarea alegerilor locale

28 Sep 2020 3547

#alegerilocale2020 IPJ Constanța, dosare penale pentru infracțiuni electorale

28 Sep 2020 2549

#alegerilocale2020 Stelian Ion și Remus Negoi (USR), în conferință de presă, după aflarea rezultatelor alegerilor (LIVE VIDEO)

28 Sep 2020 3441

#alegerilocale2020 Primarul din Deveselu, decedat în urmă cu două săptămâni, ales pentru un nou mandat

28 Sep 2020 2042

#alegerilocale2020 Primar mort în județul Dolj, după ce a fost reales

28 Sep 2020 2208

#alegerilocale2020 Stelian Ion - ”Suntem în fața unui moment istoric. În Constanța, scriem istorie!” (video)

28 Sep 2020 3938

#alegerilocale2020 Incidente înregistrate la nivelul județului Constanța pe timpul derulării procesului electoral

28 Sep 2020 3562

#alegerilocale2020 Ce primari au fost aleși în localitățile județului Constanța

27 Sep 2020 15897