Judecătoria Constanța. Ieri au fost depuse dosarele de validare pentru patru dintre cei mai vechi primari

Ieri, la Judecătoria Constanța, au fost înregistrate dosarele a patru dintre cei mai vechi primari din județul Constanța.

Iată despre cine este vorba.

Florin Mitroi, primar Valu lui Traian-dosar 23048/212/2020;
Gabriela Iacobici, primar Grădina-dosar 23058/212/2020;
Gheorghe Grameni, primar Mihai Viteazu-dosar 23011/212/2020;
Mariana Gâju, primar Cumpăna-dosar 23065/212/2020.

Pentru niciunul din dosare nu fusese stabilit un prim termen de instanță.
 
Spicuim din lege
 
Conform legii mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă.
 
Validarea se realizează la judecătorie, după depunerea raportului detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, potrivit legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii.


(2) Invalidarea alegerii primarului se poate pronunța în cazul în care se constată, potrivit legii privind alegerea autorităților administrației publice locale, încălcarea condițiilor de eligibilitate sau dacă alegerea acestuia s-a făcut prin fraudă electorală.
(3) Încheierea judecătoriei privind validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarului se comunică de îndată prefectului și secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ- teritoriale, care are obligația aducerii la cunoștință publică prin afișarea acesteia la sediul unității/subdiviziunii administrativ- teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare.

(4) În termen de 2 zile de la aducerea la cunoștință publică, cei interesați pot formula apel împotriva încheierii judecătoriei de validare sau invalidare a alegerii primarului la tribunal.
(5) Apelul se soluționează de tribunal în termen de 5 zile de la sesizare, hotărârea fiind definitivă. Hotărârea se comunică de îndată prefectului, secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, primarului declarat ales și se aduce la cunoștință publică.
 
(6) Pronunțarea încheierii judecătoriei, respectiv pronunțarea hotărârii tribunalului se poate amâna, o singură dată, cel mult 24 de ore, iar termenul pentru motivarea încheierii, respectiv a hotărârii este de cel mult 48 de ore de la pronunțare.
 
(7) Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se prezintă în prima ședință privind ceremonia de constituire sau, după caz, într-o ședință extraordinară a consiliului local.
 
(8) În caz de invalidare a alegerii primarului, Guvernul, la propunerea autorităților cu atribuții în organizarea alegerilor locale, pe baza solicitării prefectului, stabilește data alegerilor. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la data invalidării sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, în condițiile legii.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Demisie în rândul consilierilor liberali de la Năvodari Costina Paraschiv revine în Consiliul Local

08 Jan 2024 696

Un an de la validarea, în instanță, a lui Vergil Chițac în funcţia de Primar al municipiului Constanţa

15 Oct 2021 1806

Mandatul de primar al Magdalenei Neague (Bărăganu) și al lui Dumiru Guriță (Mereni), validate de Judecătoria Mangalia

24 Oct 2020 3875

Oficial Vergil Chițac a fost validat primar al municipiului Constanţa!

16 Oct 2020 4564

Judecătoria Constanța a stabilit când va fi validat Vergil Chițac primar al Constanței

14 Oct 2020 3837

Judecătoria Constanța. Vergil Chițac a depus dosarul de validare ca primar al municipiului

13 Oct 2020 2543

Judecătoria Constanța. Dosare validare primar și consilier. Cine a depus

04 Oct 2020 4109

Când își vor prelua mandatele câștigătorii alegerilor locale de duminică? Procedura pentru primar, președinte CJ, aleși locali și județeni

01 Oct 2020 4339

Judecătoria Constanța. S-au înregistrat primele dosare de validare pentru primari și consilieri ​

30 Sep 2020 2957

Pomacost, firma de casă a fostului primar Mazăre, vrea să-şi schimbe numele. Decizia, luată de acţionari în luna aprilie

19 Jun 2019 3278

Noii primari de la Pantelimon şi Bărăganu au depus la instanţă dosarele de validare a mandatelor

17 Nov 2017 2372

Ședință de Consiliu Local la Tîrgușor. Se discută câți bani se vor aloca pentru decorațiunile de iarnă (document)

20 Oct 2016 2893

Decebal Făgădău, validat primar al municipiului Constanţa. Decizia nu este definitivă. (MINUTĂ)

23 Jun 2016 2542

Avem primar! Decebal Făgădău a fost validat ca primar al municipiului Constanţa

22 Jun 2016 4496

Validarea primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a fost amânată

22 Jun 2016 2983