05 Jun, 2016 19:27
8498
Din primele Verificari, președintele secției de vot numprul 65 a declarat că a primit 4 saci cu buletine de vot, dar Nu a numărat până astăzi la ora 19.30 buletinele existente. În acest caz poliția continuă cercetările și verificarile.
La această oră a fost reluat procesul de vot la secția 65 până la epuizarea buletinelor, potrivit Laura Iulia Otariuc , judecător locțiitor președinte BEJ.
Romeo Rezeanu a declart de la fața locului:
„S-a constatat cu două ore înaintea închiderii procesului electoral că lipsesc 700 de buletine de vot pentru primar. Ca să vă faceți o idee, numărul buletinelor de vot existente în secție sunt 600 în momentul acesta. Deci ar fi trebuit să fie 1300 de buletine de vot, atâtea câte sunt la Consiliul Local și la Consiliul Județean. Lucrul acesta s-a întâmplat, conform unei mici anchete făcute de noi la fața locului pentru că nu s-au respectat procedurile dintr-o secție de vot. Adică: aseară la ora șase președinta de secție de votare care împreuna cu vicepreședinta și membrii comisiei trebuie să vină să desigileze plicurile cu buletine de vot, să le numere, să le ștampileze, să constant câte sunt, să încheie un process verbal, dimineață la ora șase constant că totul este în regulă și deschid procesul electoral. Ei nu au trecut prin această procedură am văzut că acum ștampilau niște buletine de vot pentru că s-au găsit unii să spună că –lasă domne că știm noi cum e mai bine ca să ne ușurăm treaba diseară la ora nouă - și constant ei că lipsesc acum spunând că de fapt noi nu le-am luat de ieri. O situație extreme d ciudată pentru că dacă se prezentau la vot mai mulți cetățeni ei nu aveau pe ce să voteze”.
Prezent la secția de votare 65, Claudiu Palaz a declarat:
„Se pregăteşte fraudarea alegerilor. Nu este singurul caz în Constanţa. Puţin mai devreme am fost la Secţia de la Școala nr.1, unde operatorul de date lua CNP-urile de pe listele electorale permanente şi le introducea în calculator fără ca să fie prezent beneficiarul CNP-ului lângă dumnealui. Singura modalitatea pentru care are făcea acest lucru era ca numărul de CNP-uri din calculator să bată cu cele ale votanţilor de pe procesul-verbal de vot. Acesta este motivul pentru care se face acest lucru. Pentru că este prezenţă mică la vot! Cei care se ocupă de astfel de fraudări doresc ca să echilibreze numărul de votanţi pentru cine trebuie. Dacă buletinele de vot nu au apărut până la această oră când se închid urnele în altă parte pe un plus, ele sunt furate. Sau prefectul este vinovat că nu a ştiut să le distribuie cum trebuie. Şi trebuie demis de urgenţă azi, dacă vrem să facem ordine în România. Dacă nu, mai bine plecăm acasă.”
Este oficial! Biroul Electoral Județean a transmis că a suspendat votarea la secția 65 din cauza acestui incident.
Fără precedent în Constanța! La secția de votare 65 din cadrul Scolii nr 37 din municipiul Constanța se pare că nu au fost respectate procedurile.
Aura Iulia Otariuc, judecător locțiitor președinte BEJ a declarat că se va întrerupe procesul de vot la sectia 65, și nu se știe dacă se va mai relua, pentru ca au disparut cele 700 de buletine de vot pentru primar. Otariuc spune că ei vor investiga situația, pentru că se pare că nu au numărat bine de aseara. Poliția se va ocupa de acest caz pentru că nu este de competența BEJ.
Reprezentantul BEM, Enache Chirachica, a delarat faptul că în aceste momente s-a reluat votul la această secție de votare. Mai mult decât atât aceasta a precizat faptul că problema de fapt vine de dimineață când nu au fost numărate bine buletinele de vot, astfel, înregistrându-se această eroare.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: