Președintele AEP, la închiderea urnelor –„ Ziua de 5 iunie 2016 a fost una atipică în raport cu precedentele scrutine”

Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis un mesaj public la închiderea urnelor de votare. În rândurile ce urmează, vă prezentăm mesajul integral:
 

„Organizarea alegerilor locale de anul acesta a reprezentat un test importantatât pentru AEP, cât și pentrucelelalte părți implicate, date fiind multiplele elemente de noutate prevăzute decadrul legislativ în materie electorală modificat substanțial în anul 2015.
Informatizarea secțiilor de votare prin implementarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) reprezintăcu certitudine cel mai important demers al Autorității Electorale Permanente (AEP)în vederea asigurării unui proces electoral transparent și corect, iar utilitatea acestuia a fost în mod indubitabil demonstrată astăzi.
La finalul primului scrutin organizat în baza noilor reglementări legislative și sub stricta monitorizare a SIMPV, mulțumim tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul organizării proceselor electorale care au sprijinit Autoritatea în demersurile sale de transparentizare a  alegerilor. De asemenea, apreciem în mod deosebit și contribuția majoră a mass-mediei lainformarea cetățenilor și reflectarea obiectivă a evenimentelor electorale din ziua alegerilor.Dar, în primul rând vă mulțumim dumneavoastră, cetățenilor, pentru faptul că v-ați implicat activ în ducerea la îndeplinire în bune condiții a acestei misiuni, atât în calitate de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitori ai acestora, operatori de calculator, dar și ca alegători de bună-credință, care și-au exercitat dreptul de vot în condiții de deplină legalitate.
Ziua de 5 iunie 2016 a fost, așa cum bine au remarcat toți actorii implicați în alegeri, una atipică în raport cu precedentele scrutine, atât prin lipsa incidentelor majore, cât și prin transparența totală care a caracterizat întregul proces de votare. Cetățenii, jurnaliștii și competitorii electorali au avut acces în timp real la informații privind prezența la vot, în baza aplicației online de agregare a datelor furnizate de sistem.
Avem convingerea fermă că toți cei care și-au manifestat neîncrederea în capacitatea SIMPV de a semnala orice tentativă de fraudare au primit astăzi dovada eficienței acestuia, iar cei care au avut în plan astfel de fapte au fost descurajați de intervenția promptă a autorităților, în baza semnalărilor făcute de sistem.
Bilanțul preliminar al acestei zile ne face să privim cu optimism spre viitor, încrezători în capacitatea noastră de a continua procesul de reformare a sistemului electoral românesc, iar faptul că putem conta pe sprijinul dumneavoastră reprezintă principalul nostru argument”, a declarat președintele AEP.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegeriparlamentare2020 Apel al președintelui AEP, în urma incidentelor din această dimineață

06 Dec 2020 1662

Autoritatea Electorală Permanentă propune oficial amânarea alegerilor locale

27 Mar 2020 3265

Rezultate provizorii vot alegeri prezidențiale 2019. Cum arată ierarhia candidaților

11 Nov 2019 2593

Diaspora Iohannis a semnat, în direct, un nou decret privind votul anticipat și votul prin corespondență

23 Jul 2019 1570

Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzaţii i se aduc

27 Dec 2017 1496

Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, rămâne în arest preventiv

16 Dec 2016 2137

Iată referatul în baza căruia Ana Maria Pătru, fost președinte al AEP, a fost arestată preventiv (document)

17 Nov 2016 3522

Ana Maria Pătru îşi dă demisia din funcția de președinte al AEP

16 Nov 2016 2143

Oficial, de la DNA Ana Maria Pătru, președinte AEP, sub urmărire penală

15 Nov 2016 2174

23.000 de operatori se vor afla la alegerile locale, în secțiile de votare

29 Apr 2016 2463

AEP Zece la sută din procesele verbale cu rezultatele alegerilor din noiembrie 2014, completate greşit

17 Mar 2015 1903

Alegeri prezidenţiale 2014 18.281.625 de alegători sunt aşteptaţi mâine la urne

15 Nov 2014 2128

ACL, campioană la donații în campania electorală de alegere a președintelui

31 Oct 2014 1949

Comunicat de presa privind prezentarea pe tema „Participarea femeilor în alegeri”, susținută de președintele AEP, doamna Ana Maria Pătru, în cadrul Conferinței ACEEEO - 5 septembrie 2014

05 Sep 2014 1505