UNPR mizează pe familii și femei pentru obținerea mandatelor în 25 de consilii locale (document)

Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) și-a aliniat la startul competiției electorale o armată formată din 364 de candidați la mandatele de consilieri municipali, orășenești și comunali la nivelul județului Constanța.
 
Din totalul celor 70 de unități administrativ-teritoriale din județul Constanța, UNPR vrea să aibă „emisari” în 25 de consilii locale, preponderent din mediul rural. Teama progresiștilor de a nu supăra pe cineva la nivelul municipiului Constanța este confirmată și de absenţa unei liste UNPR pentru Consiliul Local Municipal Constanța.
 
În schimb, ei vor încerca să obțină câteva mandate în municipiile Mangalia și Medgidia, în orașele Năvodari, Negru Vodă, Ovidiu și Techirghiol, precum și în 19 comune - Adamclisi, Agigea, Albești, Aliman, Castelu, Cogealac, Corbu (aici are o listă cu numai patru aspiranți la mandatul de consilier local), Costinești, Ion Corvin, Istria, Limanu, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Mircea Vodă, Pantelimon, Pecineaga, Saligny, Saraiu și Tuzla.
 
Se pare că în sudul județului UNPR a reușit să atragă de partea sa mai mulți activiști, ceea ce i-a permis să aibă liste complete pentru consiliile locale din zonă, un exemplu în acest sens fiind municipiul Mangalia, aspiranții la mandate fiind:
Ţecu Adelin Mihai
Frunzulică Adrian
Moldoveanu Adrian
Vilău Adrian
Balea Alina Elena
Nedelcu Ana-Maria
Baciu Aurel
Gheorghe Cătălin Mirel
Andronescu Emil
Acsinte Florentina
Zanfir Gheorghe
Gulin Iosif
Liferie Marian
Butuman Mihaela Mădălina
Mihăilă Mihaela Paula
Olteanu Mihaiela
Brozban Nicolin
Borteş Niculaie Vasilie
Dop Oprea
Zodilă Simona Elena
Mihai Sorin
Cojocaru Ştefan
Costache Ştefan
Şarînga Valerian Gheorghe.
 
Situația se repetă și la Medgidia, unde UNPR are echipa de candidați completă și mizează pe:
Memedie Aiten
Stamate Anamaria
Irimia Ciprian
Zanfir Constantin
Chioseaua Corina Nicoleta
Sadîc Dalcran
Cotîrlă Dănuţ Dumitru
Cioara Eugenia
Cotîrlă Florin Costin
Salim Indira
Stancană Ioan Ştefan
Matei Isabela
Alil Leila
Racu Marian
Lefter Niculae
Mustafa Pichiret
Ciuculin Romică
Zainea Theodorian
Ivan Vali Codruţa.
 
Speranțe mari are Organizația Județeană UNPR Constanța și la Navodari, unde propune localnicilor o listă cu 22 de progresiști.
Cristea Alecu
Muraru Alina
Gurzu Ana
Pantilimon Ana Antoneta
Matei Anamaria
Dorobanţu Andreea Livia
Stancu Camelia
Amaximoaiei Cătălin
Marandici     Costel
Mirea Dan
Sîngeap Doina
Nica Dumitru
Lică Fănel Eugen
Posăcianu Ionel
Bratu Iuliana
Mirea Lăcrămioara
Cercelaru Lena
Nedelcu Liviu
Gheorghe     Petre
Albu Teodora
Pricop Virginia
Coman Vladimir.
 
14 progresiști din Negru Vodă speră că ai lor concetățeni le vor încredința măcar câteva mandate de aleși locali în viitoarea legislatură. Este vorba despre:
Penea Adrian
Petre Alexandru Constantin
Stancu Florin
Gafar Genghiz
Manea George
Mangîr Ion
Spiridon Ion
Vaida Iuliana
Apostol Marian
Argintaru Mihaela
Buşteanu Monica
Sungiu Nicoleta
Ştefan Petre
Ciuraru Tom.
 
În orașul Ovidiu, UNPR nu pare să aibă prea mare susținere din partea localnicilor, situație care se reflectă și în lista redusă depusă pentru Consiliul Local orășenesc.
Peiu Bogdan Mihail
Paraschiv Carmen
Radu Costel
Ion Eugen
Drăgoi Ilie
Giageac Mariana
Solomon Mihai
Bolborici Octavian Iulian
Barbu Tiţa
Străliciuc Vasile.
 
În schimb, la Techirghiol, UNPR a reușit să-și dezvolte filiala, iar pe 5 iunie progresiştii vin în fața alegătorilor cu 19 candidaţi, nouă fiind reprezentante ale sexului frumos. Am remarcat că pe lista respectivă apar familii întregi, probabil mergând pe considerentul ca măcar un membru să obțină mandatul mult-râvnit:
Miu Ana-Maria
Sima Angela
Voicu Claudiu Dan
Vlădilă Claudiu Florian
Vlădilă Daniela
Chivu Dumitru-Dănuţ
Stan Elena
Nicolaiciuc Elena Claudia
Cercel Emilian
Cercel Georgeta
Sima Gheorghe
Voicu Gina-Cerasela
Sima Iancu
Cercel Mariana
Cercel Nicu
Sima Rodica
Buzoianu Ştefan
Nicolaiciuc Vasile
Lupşa Virgil Costel.
 
Ceilalți progresiști pe care UNPR Constanța îi propune electoratului din mediul rural sunt cuprinşi în lista tuturor candidaților susținuți de partid la nivelul întregului județ, listă pe care o puteţi consulta în secţiunea „Documente”.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 713

Compania fostulului șef al UNPR Constanța va supraveghea plaja din 23 August în sezonul estival (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1363

Un fost consilier local din Cogealac preia o firmă de la un cunoscut om de afaceri constănțean

20 Feb 2023 2010

Fiul unui fost lider UNPR a mai pus bazele unei firme cu profil de restaurant. În trecut, Ioniță senior a făcut business cu liberali de top

26 Sep 2022 3127

Are o diplomă în jurnalism. Fostul parlamentar Marian Vasiliev și-a făcut o firmă de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune

05 Aug 2022 1923

Firma fostului președinte UNPR Constanța, George Lipoveanu, va asigura serviciile de salvamari în sudul litoralului

14 May 2021 5305

#alegerilocale2020 Prima candidatură pentru Primăria Constanța și CLM, respinsă de Biroul Electoral Municipal (documente)

17 Aug 2020 2684

Știați că….Data de 14 mai marchează Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

14 May 2020 1664

Valeriu Steriu, noul purtător de cuvânt al PSD. Teodor Meleșcanu va fi votat președinte al Senatului

09 Sep 2019 2433

Şef la Sanatoriul de la Techirghiol, fost vicepreşedinte UNPR, mort în a doua zi de Rusalii

17 Jun 2019 11170

Fostul președinte al UNPR Constanța, George Lipoveanu, și-a făcut o firmă

25 Apr 2019 2598

UNPR a depus lista candidaților pentru alegerea membrilor Parlamentului European

27 Mar 2019 1723

Ce anunț a făcut președintele UNPR, la Mamaia

02 Mar 2019 2880

Generalul Valeriu Nicuț s-a stins din viaţă

06 Dec 2018 2974

Gabriel Oprea și președintele Ion Răducanu, prezenţi la Reuniunea Regională a organizațiilor UNPR

18 Oct 2018 1803