#alegeriparlamentare2020 George Gima, candidat USR PLUS - “Fac parte din această nouă generație care vrea să pună România pe un drum al consolidării democrației ”

  • George Gima are 12 ani de experiență profesională în următoarele domenii: audit și
    investigarea fraudelor economice, gestiunea riscurilor politice și macroeconomice în
    momente de instabilitate și consultanță în dezvoltarea economică a țărilor în curs de dezvoltare
  • A lucrat în peste 40 de țări, cu guverne, instituții din administrație sau companii private, în special în SUA în timpul alegerilor din 2016, în America de Sud (în 2016 în Argentina în timpul alegerilor prezidențiale și în Brazilia în timpul perioadei de „impeachment” prezidențial), în Africa de Vest (Nigeria, Guinea), în Republica Moldova, precum și în multe țări din UE (în special în Franța în timpul alegerilor din 2017)
  • A studiat în instituții din Romania, Italia și SUA în economie și audit, relații internaționale,
    comunicare și relații publice, și un post-master în managementul politicii contemporane la Institutul de Științe Politice din Paris, obținând o bursă a Ministerului Francez de Afaceri Externe.
  • Din 2017 a fost implicat în Platforma România 100 și ulterior în USR-PLUS, a lucrat voluntar în echipa lui Dacian Cioloș, iar la ultimele alegeri a fost voluntar în echipa de campanie a lui Stelian Ion
  • George Gima candidează pentru Camera Deputaților, pe locul IV pe lista Alianței USR PLUS de la Constanța
 
George Gima are 12 ani de experiență profesională în următoarele domenii: audit și
investigarea fraudelor economice; gestiunea riscurilor politice și macroeconomice în
momente de instabilitate (perioade electorale, de criză economică sau post-conflict); consultanță în dezvoltarea economică a țărilor în curs de dezvoltare.
A lucrat în peste 40 de țări, cu guverne, instituții din administrație sau companii private, în special în SUA în timpul alegerilor din 2016, în America de Sud (în 2016 în Argentina în timpul alegerilor prezidențiale și în Brazilia în timpul perioadei de „impeachment” prezidențial), în Africa de Vest (Nigeria, Guinea), în Republica Moldova, precum și în multe țări din UE (în special în Franța în timpul alegerilor din 2017).
A studiat în instituții din Romania, Italia și SUA în economie și audit, relații internaționale,
comunicare și relații publice, și un post-master în managementul politicii contemporane la Institutul de Științe Politice din Paris, obținând o bursă a Ministerului Francez de Afaceri Externe, vezi secțiunea “documente”.
Din 2017 a fost implicat în Platforma România 100 și ulterior în USR-PLUS, a lucrat voluntar în echipa lui Dacian Cioloș, iar la ultimele alegeri a fost voluntar în echipa de campanie a lui Stelian Ion.
George Gima candidează pentru Camera Deputaților, pe locul IV pe lista Alianței USR PLUS de la Constanța și în acest context, a acceptat să răspundă câtorva întrebări adresate de cotidianul nostru.
  • Puteți spune trei măsuri pe care USR-PLUS dorește să se regăsească în proiectul de buget pentru 2021?
  • Din păcate România are cele mai mici venituri publice (raportate la PIB) dintre toate țările din UE: cca 31%, în timp ce media UE este de 45%. Statul român nu reușește să colecteze mai mult la buget, din cauza evaziunii fiscale, corupției și administrației greoaie. În paralel cu reforma amplă de digitalizare a administrației, trebuie să transferăm o parte din activitatea fizică în zona virtuală și bineînțeles sa reducem evaziunea fiscală.
     Toate acestea pentru a avea resurse de finanțare, printre altele, pentru o serie de măsuri esențiale. Și punctez aici 3 dintre ele (incluse in cele 40 de masuri USR-PLUS pentru guvernare): 
  1. Un fond de 1 MD de euro pentru o infrastructură sanitară modernă. Pentru Sistemul public de sanatate este subfinanțat, are o guvernanță proastă, are clădiri vechi și insalubre. 
  2. Un program amplu care sa ajute la creșterea calității invatamantului: “Scoala de la 8 la 5”, adică: în acest interval, elevii participă la orele de studiu dimineața, la prânz au parte de o masa caldă (program lansat în 2016 de guvernul Ciolos, dar întrerupt ulterior), iar după-amiaza au activităti opționale. 
  3. Programele naționale “Fiecare copil la gradiniță si “Școala pentru toti”, care vizează reducerea abandonului școlar, în special pe raza a 1200 de unități de învățământ considerate vulnerabile.
 
  • USR a fost măcinată de mai multe scandaluri pentru alcătuirea listelor pentru parlamentare. Colegii dumneavoastră au vorbit chiar despre pesedizarea conducerii. De ce ați dorit să candidați?
  • Au fost alegeri interne, și au fost și niște lucruri care trebuie net ameliorate în viitor. Suntem primul partid care organizează alegeri interne pentru funcțiile publice. 
Eu candidez pentru că am acumulat o experiență consistentă până în prezent, am lucrat și interacționat cu guvernele multor țări sau cu organizații internaționale (în special în America de Sud și în Africa), în calitate de consultant în riscuri politice și în dezvoltare economică, iar acum doresc să contribui la dezvoltarea țării mele. Fac parte din această nouă generație care vrea să pună România pe un drum al consolidării democrației, al dezvoltării durabile și responsabile, și prin asta, sa amelioreze viața românilor. Avem decalaje mari față de restul țărilor din Uniunea Europeană, iar asta ma framanta, mai ales pentru ca am văzut în alte parti că lucrurile se pot ameliora dacă se face o munca onestă în executiv și în legislativ. 
 
  • Considerați că Dacian Cioloș s-ar fi descurcat mai bine ca premier în timpul pandemiei? Sau Dan Barna?
  • Poate că nu ar fi elegant să spunem acum, în plină pandemie, că liderii USR-PLUS s-ar fi descurcat mai bine decât actualul executiv. Dar mie îmi este foarte clar că s-ar fi descurcat mai bine anterior crizei, și nu ar fi adus România în situația de a aborda o pandemie, cu mari carențe în sistemul de sănătate, în cel de educație, și în general în toată logistica din sectoarele care trebuie să facă față pandemiei. Avem exemplul guvernului Cioloș din 2016, care în doar câteva luni a dezghețat administrația mai mult decât a făcut-o oricine altcineva în 29 de ani. Și ca să fim factuali, putem da un exemplu concret din pandemie: de ce e nevoie de 6 luni de zile pentru a echipa școlarii cu tablete și tot ce este necesar invatamantului online? Exemple mai sunt, multe din păcate. De asemenea, au existat din partea USR-PLUS multe propuneri de gestiune a riscurilor în pandemie, care mie îmi arată clar faptul că avem oameni care știu să facă față unei crize precum cea pe care o traversăm. 
 
  • Vă doriți ca dupa alegeri să intrați la guvernare?
 
  • USR-PLUS are ca obiectiv clar să intre la guvernare, iar intenția aceasta a fost exprimată de mult timp. Doar din executiv (dat de o nouă majoritate parlamentară) se pot face acele reforme structurale de care România are nevoie ca de aer. Am prezentat și programul nostru cu cele 40 de angajamente de guvernare, care este pus pe site-ul USR PLUS. Avem deci un program foarte bun, avem oameni pregatiti, si dorim ca cetățenii să ne acorde încrederea lor pentru a face parte, cât mai consistent, din viitoarea majoritate. 
 
  • O eventuală problemă ar fi că PNL și USR-PLUS se manifestă ca doi adversari, mai puțin ca doi parteneri într-o viitoare guvernare. Percepția publică este că mai mult vă certați decât să construiți proiecte pentru viitor. Vă doriți sau nu un guvern alături de PNL după 6 decembrie?
 
  • Mai întâi aș vrea să separăm momentele de contradicție sau dezacord pe anumite teme, legate de viziuni diferite, de cele care sunt percepute drept “ceartă”. Este normal să existe uneori opinii diferite asupra metodelor prin care fiecare își dorește să dezvolte un sector sau să amelioreze viața oamenilor. Și asta mai ales într-o competiție electorală, în care fiecare încearcă să își maximizeze șansele. 
 
Dar dacă observăm că se face rabat de la valori, de la principii fundamentale, pe care USR-PLUS dorește să construiască o colaborare solidă, atunci vom semnala asta. Sper să fie cat mai puține astfel de momente, și colaborarea să fie cât mai bună. 
 
  • Alegerile de la 6 decembrie reprezintă un punct de cotitură pentru USR-PLUS. Care este ținta dumneavoastră si a organizației Constanța pentru parlamentare?
  • Noi muncim și facem eforturi de convingere pentru a fi votați de cat mai mulți cetățeni, și pentru a fi în situația, la nivel national, de a nominaliza premierul după data de 6 decembrie. După toate cele 3 rânduri de alegeri de până acum, cred că în Constanta avem șansa să fim cat mai aproape de primul loc. Asta trebuie să țintim. Pe scurt, obiectivele sunt: USR-PLUS cât mai aproape de locul 1, și PSD-ul cat mai jos posibil. Trebuie sa scoatem PSD din administrația țării, și să convingem cetățenii că acest partid nu merită foarte multe locuri în parlament.
 
  • Ce scor anticipați pentru USR-PLUS?
 
  • Așa cum spuneam mai sus, un scor care sa ne permita sa nominalizam premierul. Cu cât avem mai mulți parlamentari, cu atât reformele pe care ni le dorim vor putea fi puse în aplicare.
 
Și, bineînțeles, concomitent PSD și partidele care le sunt partenere nu trebuie să ia foarte foarte multe locuri în parlament, pentru a nu putea bloca în niciun fel lucrurile în legislativ, mai ales în cazul unor reforme de natură constituțională. 

  
Comandat de USR PLUS Organizația Județeană Constanța 
Executat de  ZIUA de Constanta – portal: www.ziuaconstanta.ro 

Cod unic de identificare: 11200021
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegeriparlamentare2020 Răzvan Filipescu (PRO România) - "Nu doar blocând localități se poate controla răspândirea virusului, ci testând masiv, identificând focarele și luând măsuri în privința celor bolnavi"

25 Nov 2020 153

#alegeriparlamentare2020 Mariana Gâju (PSD) - „Reprezentanții partidelor politice care ajung în Parlament trebuie să-și dea mâna”

24 Nov 2020 489

#alegeriparlamentare2020 Remus Negoi, candidat USR PLUS pentru Senatul României, vine la ZIUA Electorală

24 Nov 2020 514

#alegeriparlamentare2020 Dorin Opreanu, candidat PNL pentru Camera Deputaților, vine la ZIUA Electorală

24 Nov 2020 477

#alegeriparlamentare2020 Marius Horia Țuțuianu, candidat PSD pentru Camera Deputaților - „Astăzi avem nevoie, mai mult ca oricând, de un pact pentru sănătate !”

24 Nov 2020 582

#alegeriparlamentare2020 Mariana Gâju, candidat PSD pentru Senatul României, vine la ZIUA Electorală

23 Nov 2020 882

#alegeriparlamentare2020 Septimiu Bourceanu (PNL) - „Noi trebuie să rupem lanțul epidemiologic!”

23 Nov 2020 459

#alegeriparlamentare2020 Deputatul PRO România, Mircea Titus Dobre - „Constanța suferă din cauza deciziilor politice foarte proaste și discriminatorii”

23 Nov 2020 647

#alegeriparlamentare2020Septimiu Bourceanu, candidat PNL pentru Senatul României, vine la ZIUA Electorală

22 Nov 2020 753

#alegeriparlamentare2020 Bogdan Huțucă- „PNL propune patru ani de dezvoltare”

21 Nov 2020 1024

#alegeriparlamentare2020 PNL Constanța, pentru Parlament, oameni valoroși, eficienți, cu proiecte concrete

21 Nov 2020 1142

#alegeriparlamentare2020 Situația aeroportului Kogălniceanu și cum dorește USR PLUS să dezvolte și să modernizeze infrastructura aeroportuară

21 Nov 2020 465

#alegeriparlamentare2020 Sorin Mihai (PNL) - „Nu școala este focarul de infecție!”

20 Nov 2020 721

#alegeriparlamentare2020 Claudiu-Iorga Palaz (PMP) solicită precizări privind modul desfășurării campaniei electorale pe timp de carantină, la Constanța

20 Nov 2020 422

#alegeriparlamentare2020 Valentin Olivian Trofin (PRO România) - „PNL a sfidat voința românilor și protestele din Piața Victoriei”

20 Nov 2020 396