#alegeriparlamentare2020 Valentin Jalbă, candidat USR PLUS pentru Camera Deputaților, vine la ZIUA Electorală

  • Jalbă candidează pe locul 6  pe lista USR PLUS de la Camera Deputaților
  • A acumulat experiență în mediul corporativ și academic în mai multe țări ale Europei
  • Protejarea categoriilor vulnerabile precum persoanele cu handicap, persoanele fără adăpost, copiii instituționalizați și victimele abuzurilor se află printre preocupările tânărului candidat
Valentin Jalbă candidează pe locul 6  pe lista USR PLUS de la Camera Deputaților.

Timp de 10 ani a acumulat experiență în mediul corporativ și academic în mai multe țări ale Europei, iar acum ceva mai bine de un an a revenit definitiv în acasă, în Constanța.

Alături de colegii din USR PLUS spune că poate schimba lucrurile în bine.

Dacă va ajunge în Parlamentul României, tânărul, va pune accentul pe propuneri legislative care să stimuleze politici publice în 4 arii pe care le consideră prioritare, cum ar fi:
-Debirocratizare prin digitalizare;
-Asigurarea accesului la sănătate și la educație pentru toată lumea, inclusiv în mediul rural;
-Dezvoltarea mediului de afaceri prin susținerea antreprenoriatului și promovarea inovației;
-Protejarea categoriilor vulnerabile precum persoanele cu handicap, persoanele fără adăpost, copiii instituționalizați și victimele abuzurilor.

Joi, 27 noiembrie de la ora 16.00, Valentin Jalbă detaliază domeniile sale de interes la ZIUA Electorală.
ZIUA Electorală  poate fi urmărită pe www.ziuaconstanta.ro dar și pe www.facebook.com/ziuaconstanta, unde așteptăm și întrebările dumneavoastră.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.