Licitatie la UJCM cu castigator cunoscut

CAP_2_UJCM.jpgUniunea Judeţeană a Cooperaţiei Meşteşugăreşti Constanţa organizează, pe 16 martie, o licitaţie pentru cumpărarea imobilului din bulevardul Tomis nr. 67 * Se pare, însă, că aceasta a fost „câştigată" deja de actualul chiriaş, SC Laurette SRL, al cărei administrator este Nicolae Gheorghe Tulea

În prezent, imobilul este ocupat de „Happy Tour", societate prestatoare de servicii turistice, şi de un Exchange Office, „M&S Exchange".
Suprafaţa construită a imobilului scos la licitaţie este de 75,79 metri pătraţi, şi cea utilă, 65.05 metri pătraţi, iar preţul minim de la care se porneşte licitaţia este de 369.800 lei fără TVA. Unul mic, în conformitate cu preţul pieţei, mai ales că imobilul este situat într-o zonă centrală a oraşului.
Pentru licitaţia programată să aibă loc în data de 16 martie 2009, cei interesaţi să cumpere caietul de sarcini au avut la dispoziţie cinci zile lucrătoare, între 6 şi 12 martie, între orele 9.00 şi 13.00, urmând ca doritorii să-şi poată depune ofertele până în ultima zi. Chiar dacă procedura de elaborare a unei oferte este un demers laborios, Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei Meşteşugăreşti Constanţa a considerat data de 12 martie 2009 drept termen limită de ridicare a caietului de sarcini, dar şi termen limită în cazul depunerii ofertelor. Fizic vorbind, cei care ar fi dorit să participe la licitaţie nu ar fi avut posibilitatea de a obţine toate actele necesare întocmirii unei oferte complete.
Contabilul-şef al UJCM, membru în comisia de licitaţie, Bogdan Bordea, ne-a explicat faptul că regulamentul propriu, după care UJCM funcţionează, prevede că anunţul privind licitaţia trebuie publicat cu zece zile calendaristice înainte de organizarea acesteia, iar caietul de sarcini trebuie pus la dispoziţie cu cel puţin şapte zile înainte. În cazul în care anunţul ar fi fost observat de un eventual ofertant aproape de termenele limită, dreptul acestuia de a participa la licitaţie ar fi practic îngrădit.
O altă cerinţă stipulată în caietului de sarcini prevede faptul că, în cadrul licitaţiei cu strigare, în eventualitatea în care vor fi oferte egale, dreptul de preempţiune îl va avea Societatea Cooperativă Meşteşugărească. Termenul de „preempţiune" reprezintă de fapt „dreptul de care se bucură una dintre părţi, prin lege, de a fi preferată unei alte persoane în calitate de cumpărător al unui bun".
În această situaţie, un asemenea drept ar trebui să se acorde actualului chiriaş înainte de organizarea unei licitaţii publice cu strigare, căci, altfel, ce rost ar mai avea o asemenea licitaţie în cazul unor oferte egale?!
După cum evidenţiază termenii caietului de sarcini, cel care va fi desemnat câştigătorul licitaţiei „are obligaţia legală de a prelua actualul chiriaş cu contract de închiriere începând cu data când se valorifică imobilul şi până la data de 15.08.2012, conform contractului de închiriere nr. 24/1.04.2007, încheiat de UJCM cu chiriaşul, deoarece chiriaşul a efectuat amenajări şi modernizări în imobil cu acordul UCJM".

UJCM.jpgTăcere cu semn de întrebare

La faţa locului însă, la momentul în care am trecut la identificarea imobilului care va fi scos la licitaţie, lucrurile s-au complicat. La numărul 67 figurau agenţia de turism „Happy Tour", o casă de schimb valutar, dar şi o librărie, un studio foto, un magazin de haine şi o fostă ceasornicărie. În urma verificărilor am identificat faptul că imobilul care va fi scos la vânzare în data de 16 martie 2009, în suprafaţă utilă de 65,05 metri pătraţi suprafaţă, este cel în care funcţionează agenţia de turism „Happy Tour" şi Exchange Office-ul.
La momentul în care i-am întrebat pe angajaţii „Happy Tour" de la numărul 67 dacă imobilul respectiv va fi vândut sau nu, aceştia nu au avut să ne dea nicio informaţie, precizând că nu sunt înştiinţaţi despre o eventuală mutare a sediului firmei lor.

Sforile au fost trase?!



Pe de altă parte, potrivit unor surse care au dorit să rămână anonime, se pare că licitaţia ar fi fost aranjată, câştigătorul fiind deja stabilit, în persoana lui  Nicolae Gheorghe Tulea, chiriaş de peste zece ani al imobilului. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, la adresa bulevardul Tomis numărul 67, are punct de lucru SC Laurette SRL, al cărei administrator şi asociat cu 51,49% din acţiuni este acest Nicolae Gheorghe Tulea. Obiectul de activitate al SC Laurette SRL este „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate".
Celelalte acţiuni aparţin lui Claudiu Teodor Tulea - 28,54% şi Laurei Marinela Tulea - 19,97%. Conform aceloraşi date,  SC Laurette SRL mai are o sucursală în Craiova, judeţul Dolj, dar şi alte zece sedii secundare. De asemenea, Nicolae Gheorghe Tulea figurează ca asociat şi în firma SC Naranja Natural SRL, din Negru Vodă, unde deţine 5% din acţiuni. Vom reveni.

{mos_ri:UJCM}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mannix

06 Jan, 2011 23:59

Fostii turnatori notorii la securitate sunt premiati!

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 364

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 441

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 454

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 507

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 557

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 335

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 539

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 687

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 682

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 827

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 638

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 572