Acord-cadru pentru lucrări privind reabilitarea şi modernizarea zonei din Portul Turistic Mangalia (documente)



În temeiul Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, a intervenit, în 2010, un acord-cadru între Primăria municipiului Mangalia şi asocierea dintre SC All Plan Construction SRL, cu sediul în Bucureşti, şi SC Condorii Sult SRL, cu sediul în Ploieşti (în calitate de promitent executant). Asocierea menţionată anterior este reprezentată de firma SC All Plan Construction SRL, lider al asociaţiei.
 
Scopul acordului-cadru îl reprezintă stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele subsecvente de lucrări atribuite pe perioada acordului, ce au drept obiect proiectarea şi executarea lucrărilor de „reabilitare şi modernizare zona Port Turistic Mangalia”. Promitentul executant se obligă ca, în baza contractelor subsecvente încheiate cu promitentul achizitor, să elaboreze proiectul tehnic şi să execute lucrările menţionate mai devreme.
 
Cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, strada Prunaru, All Plan Construction SRL are un capital social subscris de 4.193.600 de lei, integral vărsat, şi următorul obiect de activitate: „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.
 
Potrivit Registrului Comerţului consultat la data de 3 iulie 2016, asociatul unic al firmei este Simina Roland, din Hunedoara. Prin urmare, aceasta are o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100%/100%.
 
Simina Roland este administratorul special al firmei, în timp ce Prime Insolv Practice IPURL, cu sediul în Bucureşti, Sector 3, este administratorul judiciar. Aşadar, în prezent, societatea la care facem referire se află în insolvenţă, administratorul judiciar fiind reprezentat de Tatiana Manolache Onofrei.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi vizualiza anunţul de atribuire şi raportul-cadru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 356

Cumpărări directe Constanța Un imobil de pe strada Mihai Viteazu din Mangalia va fi demolat de Altion Serv SRL (DOCUMENT)

18 Apr 2024 325

Justiție Constanța Primăria Municipiului Mangalia, la judecată cu SC Nae Interstar SRL. Ce a decis instanța

14 Apr 2024 344

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 675

Primăria Mangalia închiriază toaletele ecologice de la firma președintelui UDMR Constanța, aflată în reorganizare judiciară (DOCUMENT)

10 Apr 2024 521

Achiziții Constanța Primăria Mangalia va demola un chioșc de pe strada Oituz

10 Apr 2024 452

Primăria Siliștea, județul Constanța, organizează un eveniment muzical cu ocazia Paștelui. Ce firmă a fost contractată (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 1083

Județul Constanța În Mangalia se asfaltează mai multe străzi din cartierul de case al orașului

06 Apr 2024 468

Licitații publice Primăria Mangalia cheltuie aproape 20.000 de euro pentru servicii de medicina muncii. Contractul a fost câștigat de o firma din municipiul Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 540

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 490

Declarații de avere Constanța Andreea Ciocănel, secretar general la Primăria Mangalia, averea și interesele (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 634

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 881

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1016

Cumpărări directe Constanța Top Management ING SRL, contract cu Primăria Dobromir pentru implementarea proiectelor finanțate prin PNRR (DOCUMENT)

10 Mar 2024 576

Justiție Constanța Dia Litoral SRL cheamă în judecată Primăria Mangalia. Iată ce au cerut asociații firmei!

09 Mar 2024 714