Află cu cine a împărţit SC Opal Construct SRL un contract de peste 3 milioane de lei la Focşani (14 documente + proces verbal)

SC Opal Construct SRL a obţinut un contract de peste 3 milioane lei la Focşani. Atribuirea a avut loc în anul 2011, autoritatea contractantă fiind Ministerul Apărării prin Unitatea Militară 02542 din Focşani.

Potrivit anunţului de atribuire, a fost vorba despre un contract pentru realizarea ecranării electromagnetice şi a sistemului de ventilare a aerului în pavilionul B din cazarma 3417 Constanţa, atribuit în urma unei licitaţii deschise la care s-au înscris doi ofertanţi, valoarea totală ridicându-se la suma de 3.326.072 lei.
Din raportul procedurii de atribuire a contractului de lucrări reiese, însă, că în SEAP s-au înscris şapte participanţi, respectiv: SC Ecserv Interprod SRL Constanţa, SC Eucass SRL Constanţa, SC Avântul Gheţău SNC Vaslui, SC RO-MAT Construct SRL Constanţa, SC Opal Construct SRL Constanţa, SC Romtest Electronic SRL Bucureşti şi SC Art Construct 94 SRL Bucureşti. Acelaşi raport relevă faptul că cele două firme rămase în cursa finală au fost SC Opal Construct SRL Constanţa şi SC Art Construct 94 SRL, aceasta din urmă fiind, însă, respinsă, ca urmare a faptului că nu au fost postate pe SEAP, în timp util, toate elementele ofertei, în timp ce oferta SC Opal Construct SRL fiind evaluată ca singura „admisibilă”.
În acest context, aşa cum se precizează în anunţul de atribuire, oferta declarată câştigătoare a fost cea a SC Opal Construct SRL Constanţa. Raportul procedurii de atribuire arată însă faptul că este vorba despre o asociere între Opal Construct şi SC RO-MAT – Construct SRL, cu subcontractanţii declaraţi SC Romanian Expert Consulting SRL Bucureşti şi SC Electrobol Construct SRL Constanţa, cu o propunere financiară de 3.326.072 lei, fără TVA, aceasta fiind şi valoarea totală a contractului.

Firme şi asociaţi

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, SC Opal Construct SRL a fost înfiinţată în anul 2005, unic asociat fiind încă de la început şi figurând şi în prezent Niculai Munteanu, născut în anul 1929, cel care figurează şi ca administrator al firmei. SC Opal Construct SRL are ca activitate principală „comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare”. La sfârşitul anului 2012, firma figura cu o cifră de afaceri de 6.855.944 lei, un profit net de 134.716 şi 11 salariaţi.
SC Opal Construct SRL este una dintre firmele care se află în top atunci când vine vorba de contracte din bani publici.
În ceea ce privește SC RO-MAT CONSTRUCT SRL Constanţa, aceasta figurează la Registrul Comerțului cu sediul social în municipiul Constanța şi cu doi acționari: Bogdan Nicolae Grădinaru (25%) și Vasile Costea (75%), acesta de pe urmă fiind cunoscut dintr-o altă afacere, ABC VAL, dar și ca unul dintre bogații Constanței.
SC Romanian Expert Consulting SRL, unul dintre cei doi subcontractanţi, figurează la Registrul Comerţului cu sediul în Bucureşti şi cu un singur asociat, persoană fizică, Marin Dumitraşcu. Firma figura la sfârşitul anului 2012 cu o cifră de afaceri de 1.184.965 lei, un profit de 623.609 lei şi 10 salariaţi. Cel de-al doilea subcontractant, SC Electrobol Construct SRL Constanţa, are sediul în Constanţa şi are ca unic asociat pe Manuela Beatrice Leabu. Firma, înfiinţată în anul 2006, avea la finalul anului 2012, o cifră de afaceri de 880.567 lei, un profit de 4.387 lei şi 16 salariaţi.
În ceea ce priveşte comisia de evaluare a ofertelor, aceasta a fost constituită prin Ordinul de zi pe unitate nr. 57/22.03.2011, din ea făcând parte lt. col. Ing. Cristian Broşteanu, în calitate de preşedinte, cpt. ing. Marius Neacşu, slt. Ing. Alina Codreanu, slt. Ing. Ciprian Muşescu, p.c.c. ec. Geta Calotă, în calitate de membri, şi p.c.c consilier juridic Daniela Lia Nicoară, cu atribuţii de avizare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ultimele informații despre ambarcațiunea găsită răsturnată în mare, din partea MApN (FOTO)

05 Apr 2024 1135

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Postura NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre rămâne vitală”

05 Apr 2024 458

MApN Fragmente de dronă, găsite pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

29 Mar 2024 477

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 678

Cumpărări directe Constanța Sistemul de climatizare din pavilionul B al Unității Militare 02003, reabilitat de Extreme Engineering SRL, cu un singur angajat (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 513

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1229

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 569

MApN prin UM 02464 București achiziționează vaccin împotriva febrei galbene. Doze vor ajunge și la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța (DOCUMENT)

25 Feb 2024 752

Licitații Constanța Unitatea Militară 01556 Mangalia cumpără servicii de spălat, călcat, apretat articole textile

19 Feb 2024 617

Peste 5.000 de posturi de soldați profesioniști scoase la concurs de MApN. Ce condiții trebuie îndeplinite

13 Feb 2024 800

Unitatea Militară 02049 Constanța cumpără servicii de întreținere a aeronavelor

12 Feb 2024 742

Baza Navală Constanța, investiție importantă în trancheți și echipamente pentru acostarea fregatelor. Ce firme au luat contractul (DOCUMENT)

17 Jan 2024 732

Academia Navală a cumpărat arome, condimente și stimulenți (DOCUMENT)

16 Jan 2024 802

Știri justiție Constanța Centrul de Scafandri Constanța, la judecată cu Pirotehnic New Art SRL, din Hunedoara

14 Jan 2024 733

Milionarul Augustin Oancea va furniza energie electrică pentru Spitalul Militar Constanța! (DOCUMENT)

04 Jan 2024 1569