Apel la transparență De la cine a achiziționat Autoritatea Națională pentru Turism servicii legislative (document)

Autoritatea Națională pentru Turism a fost o instituție guvernamentală din România, înființată în ianuarie 2013. ANT a funcționat în subordinea Ministerului Economiei și s-a desființat în acest an, la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului nr. 24/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Turismului, care a preluat structurile și activitatea ANT și activitățile și structurile de specialitate din domeniul turismului de la Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.
 
În momentul desființării, agenția era condusă de constănțeanca Anca Pavel - Nedea, care fusese numită în funcția de președinte al ANT pe 7 octombrie 2015.
 
În anul 2015, Autoritatea Națională pentru Turism a încheiat 28 de contracte de achiziții publice, procedura de achiziție fiind cumpărarea directă, iar criteriul de evaluare a ofertelor - prețul cel mai scăzut. 

Despre SC Naum Consalt Software SRL  

Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 29 iulie 2017, Naum Consalt Software SRL a fost înființată în anul 1994 și are sediul social în București. Capitalul social subscris este de 316.300 de lei, integral vărsat. Asociat unic persoană fizică este Lefterie Naum, născut pe 6 noiembrie 1937, la Camilaru (Bulgaria). Ca administrator figurează Corina Elena Mălureanu, născută pe 2 august 1967. Domeniul principal de activitate al Naum Consalt Software SRL este „activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)“.
 
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, în 2016, Naum Consalt Software SRL a avut o cifră de afaceri netă de 4.046.444 de lei, un profit net de 8.853 de lei, iar numărul mediu de salariați a fost 47.

Despre SC Tele Media Pres SRL  

Un alt contract de achiziții publice al ANT a fost cu SC Tele Media Pres SRL pentru achiziționarea serviciilor de tipărire formulare necesare DGCAT. Angajamentul legal a fost încheiat pe 20 aprilie 2015 și a avut valoarea cu TVA de 19.804,04 lei.
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 14 octombrie 2017, SC Tele Media Pres SRL a fost înființată în anul 2005 și are sediul social în municipiul Alexandria. Capitalul social subscris este de 400 de lei, integral vărsat. Asociat unic persoană fizică și administrator este Dănuț Scutelnicu, născut pe 5 noiembrie 1973, la Alexandria (județul Teleorman). Domeniul principal de activitate al SC Tele Media Pres SRL vizează „activități de editare a ziarelor“.
 
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, în 2016, SC Tele Media Pres SRL a avut o cifră de afaceri netă de 2.828.002 lei, un profit net de 155.860 de lei, iar numărul mediu de salariați a fost 28. 

Despre SC Vodafone Romania SA   

Pe 15 mai 2015, Autoritatea Națională pentru Turism a încheiat cu SC Vodafone Romania SA un contract al cărui preț cu TVA a fost 26.798,35 lei, având ca obiect - „achiziționare de servicii de telefonie public și mobilă pentru perioada 01.05 - 31.12.2015“.
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 18 octombrie 2017, SC Vodafone Romania SA a fost înființată în anul 1996 și are sediul social în municipiul București. Capitalul social subscris este de 70.341.714,17 lei, integral vărsat. Acționari persoane juridice sunt Vodafone International Holdings BV, cu sediul social în Olanda, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 0.000001% / 0.000001%, și Vodafone Europe B.V., cu sediul social în Olanda, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 99.999999474% / 99.999999474%. Persoane împuternicite sunt: Sibaji Biswas, cu cetățenie indiană, născut pe 10 februarie 1970, la Calcuta (India) - administrator și director financiar; Florina Tănase, născută pe 11 mai 1978, la Buzău - administrator; Murielle Marie Christine Puglionisi Ep. Lorilloux, cetățean francez, născută pe 5 iulie 1973, în Franța - administrator (președinte Consiliu de Administrație). Domeniul principal de activitate al SC Vodafone Romania SA vizează „activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)“.
 
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, în 2016, SC Vodafone Romania SA a avut o cifră de afaceri netă de 3.495.231.400 de lei, un profit net de 189.303.122 de lei, iar numărul mediu de salariați a fost 2.787. 

Despre SC Beia Consult International SRL  

Între ANT și SC Beia Consult International SRL s-a încheiat, pe 20 mai 2015, un contract cu obiectul „achiziționarea de servicii de mentenanță central telefonică, în perioada 01.05.2015 – 31.12.2015 “. Valoarea cu TVA a contractului a fost de 11.160 de lei.
 

Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 14 august 2017, SC Beia Consult International SRL a fost înființată în anul 1991 și are sediul social în București. Capitalul social subscris este de 10.000 de lei, integral vărsat. Asociați persoane fizice sunt Victor Suciu, născut pe 8 mai 1982, la București, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 15% / 15%, George Suciu, născut pe 18 februarie 1981, la București, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 15% / 15%, și Gheorghe Suciu, născut pe 20 aprilie 1949, la Beia (județul Brașov), cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 70% / 70%. Gheorghe Suciu deține și calitatea de administrator al firmei. Domeniul principal de activitate al SC Beia Consult International SRL este „alte activități de telecomunicații“.
 
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, în 2016, SC Beia Consult International SRL a avut o cifră de afaceri netă de 6.153.636 de lei și un profit net de 356.461 de lei.

Despre SC Wolters Kluwer SRL 

Contractul cu obiectul „achiziționarea de servicii legislative pentru perioada 01.05 - 31.12.2015“ s-a parafat între Autoritatea Națională pentru Turism și SC Wolters Kluwer SRL pe 22 mai 2015, având valoarea cu TVA de 6.944 de lei.

 
Pe 4 mai 2015, conform deciziei nr. 4 a asociatului unic al Wolters Kluwer SRL, s-a aprobat schimbarea denumirii societății din Wolters Kluwer SRL în Wolters Kluwer România SRL.
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 31 august 2017, SC Wolters Kluwer România SRL a fost înființată în anul 1996 și are sediul social în București. Capitalul social subscris este de 2.750 de lei. Asociat unic persoană juridică este Wolters Kluwer International Holding BV, cu sediul social în Olanda și cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 99,96% / 99,96%, și UTI Grup SA, cu sediul social în România, la București, și cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100% / 100%.
 
Persoane juridice împuternicite sunt: administrator - SC Dan Stoica Legal Management SRL, cu sediul în București, reprezentat prin Dan Cristian Stoica, născut pe 20 decembrie 1973, la Bârlad (județul Vaslui); administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena, reprezentat prin Damian Zajkowski, cetățean polonez, născut la 22 ianuarie 1975, la Bialystok; administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena, reprezentat prin Wlodzimierz Albin, cetățean polonez, născut la 23 iulie 1958, la Poznan; administrator - Bagama Holding GMBH, cu sediul în Austria, la Viena (puteri - administrator unic), reprezentat prin Adrianus Gerardus Verhoef, cetățean olandez, născut la 24 august 1961, la Utrecht. Domeniul principal de activitate al Wolters Kluwer România SRL este „activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)“.
 
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, în 2016, Wolters Kluwer România SRL a avut o cifră de afaceri netă de 11.542.776 de lei, un profit net de 963.280 de lei, iar numărul mediu de salariați a fost 21.
 
Transparența publică nu ar trebui, sub nicio formă, să rămână la stadiul unei lozinci îmbrățișate cu drag de politicieni doar sub costumul de slogan de campanie, ci ar trebui să devină o realitate.
 
Tocmai de aceea, ZIUA de Constanța vă prezintă, la obiect, activitatea pe plan economic a diferitelor direcții și instituții finanțate din bani publici, astfel încât constănțenii să aibă acces neîngrădit la informații legate de ce se întâmplă cu banii lor și cine sunt beneficiarii contractelor cu statul. Facem precizarea că listele privind licitațiile și contractele cu atribuire directă despre care vom vorbi sunt cele puse la dispoziție de fiecare instituție în parte, așa cum ne-au fost transmise, iar eventuale neconcordanțe ori inadvertențe nu ne aparțin.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta lista contractelor de achiziții publice încheiate de Autoritatea Națională pentru Turism în anul 2014, astfel cum ne-a fost pusă la dispoziție de instituție.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cartea juridică a anului se lansează la Constanţa

02 Jul 2014 2053